7 trucuri pentru un somn linistit al bebelusului

/ / Modificat: 2017-08-03
7 trucuri pentru un somn linistit al bebelusului

Un somn linistit al bebelusului este una dintre dorintele pe care si le pun in gand toti viitorii parinti, atunci cand isi imagineaza cum li se va schimba viata dupa nastere. Dar cum procedezi atunci cand constati ca realitatea nu prea seamana cu fanteziile tale?

In primul rand, gandeste-te ca nu esti singura in aceasta situatie. Un sfert din copiii mai mici de 5 ani nu dorm neintrerupt pe timpul noptii, iar refuzul celor mici de a merge la culcare exista in aproape toate familiile.

Din fericire, ai la dispozitie cateva trucuri prin care poti sa iti ajuti micutul sa se bucure de o odihna de calitate, pana in zorii zilei! Cand copilul se trezeste de mai multe ori pe timpul noptii, ritmul circadian al organismului tau are de suferit. Asa se explica starea constanta de oboseala cu care te confrunti pe parcursul zilei, nociva atat pentru tine, cat si pentru copil si partenerul tau.

Iesi din acest cerc vicios si foloseste cateva metode eficiente prin care iti pot ajuta princhindelul sa aiba un somn linistit pana dimineata.  

Declara razboi suzetei

Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care un copil mic se trezeste in repetate randuri de-a lungul noptii si incepe sa planga este acela ca isi pierde suzeta prin patut si resimte un oarecare disconfort in lipsa ei.

Pana la varsta de 8 luni, majoritatea bebelusilor isi dezvolta abilitatile motorii care ii ajuta sa isi puna singuri suzeta in gurita, mai exact sa se ajute pe ei insisi sa adoarma la loc fara interventia parintilor. Insa inainte de aceasta varsta, recuperarea suzetei fara ajutor nu este accesibila bebelusului.

Drept consecinta, el va plange pana cand mami sau tati ii gasesc accesoriul pretios si i-l ofera. In aceasta situatie, ai doua posibilitati: fie inlaturi cu totul suzeta din "peisaj" pe timpul noptii (adormi copilul fara ea si il obisnuiesti asa), fie lasi bebelusul sa planga pana adoarme. O solutie recomandata de specialisti este sa adormi copilul cu suzeta, iar daca se trezeste si plange, sa il linistesti fara sa i-o oferi de fiecare data cand o cere.

Primele nopti vor fi mai dificile, insa vei observa ulterior ca bebelusul se va obisnui sa nu mai aiba nevoie de suzeta dupa ce adoarme.  

Apeleaza la zgomotele albe

Zgomotele albe sunt foarte folositoare pentru linistirea unui bebelus inainte de somn, dar si pentru acoperirea altor sunete care l-ar putea deranja in conditii de liniste deplina (stingerea unui intrerupator, scartaitul podelei etc.). Zgomotul alb este o combinatie intre mai multe frecvente ale sunetelor, mascand perfect zgomotele care pot fi prea puternice si deranjante pentru copil.

Acest ritm constant si monoton induce starea de somnolenta si calmeaza un bebelus agitat. Treptat, cel mic va asocia zgomotul alb cu somnul si va dormi bustean. Exista aparate speciale care emit asemenea sunete, insa daca nu vrei sa investesti intr-un asemenea dispozitiv, poti descarca de pe internet inregistrari cu zgomot alb, disponibile online in mod gratuit.  

Evita sa ii acorzi prea multa atentie in timpul noptii

Copilul te trezeste la 4 dimineata din varii motive si, in loc sa para dispus sa adoarma la loc, are mai degraba chef de joaca. De ce se intampla acest lucru? Probabil ca a invatat recent sa mearga de-a busilea si vrea sa isi exerseze noua achizitie, de exemplu.

Fii ferma in privinta jocului in timpului noptii si nu ii da prea multa atentie. Daca incepe sa gangureasca sau chiar sa se deplaseze in patut, paraseste incaperea cateva minute. Probabil ca va protesta o vreme, insa pana la urma se va linisti singur si va adormi. In acest fel, se va obisnui sa asocieze noaptea cu somnul si ziua cu joaca.

Bebelus zambind somn

Renunta la masa din timpul noptii

Multe mamici au convingerea ca alaptatul sau hranitul copilului cu biberonul ajuta la adormirea mai rapida a acestuia. In realitate, mesele din timpul noptii au efectul contrar: bebelusul se obisnuieste sa manance la ore nepotrivite si se trezeste tocmai pentru ca organismul ii transmite semnalul de foame.

Specialistii spun ca 90% dintre bebelusii in varsta de 6 luni pot dormi intreaga noapte fara supt, ceea ce este de fapt un obicei sanatos din prisma unui somn linistit si neintrerupt. Odata ce ai primit aprobarea medicului pediatru de a sista mesele de noapte, elimina-le treptat, intr-o perioada de circa 4 zile. Poti reduce din cantitatea de lapte si il poti inlocui cu apa, pana cand copilul va intelege ca laptele nu mai este meniu si va inceta sa il ceara.  

Linisteste-i intai fratele mai mare

Iata o situatie interesanta si larg raspandita: cand ai doi copii, unul bebelus si celalalt mai mare, grija ta principala este sa-l linistesti pe cel mic cand plange noaptea, pentru ca el sa nu isi trezeasca fratele. Insa reactia ta de a-i da atentie bebelusul in secunda imediat urmatoare primelor scancete il va face pe micut dependent de prezenta ta pentru a adormi la loc.

Incearca sa avertizezi copilul mai mare ca fratiorul lui va plange noaptea, pana invata sa doarma linistit. Cand copilul mai mare se trezeste, acorda-i lui atentie prima oara, deoarece va adormi mai usor, iar bebelusul are un ragaz sa se linisteasca singur. Cand bebelusul are intre 6 si 8 saptamani, lasa-l sa adoarma in patut, nu in bratele tale. Pune-l pe spate cand este somnoros, dar inca treaz. Nu il legana si nu il hrani, altfel va fi dependent de acest ritual pentru a adormi.

Respecta o rutina pentru ora de culcare

Rutina este benefica unui copil mic, ajutandu-l sa isi schimbe starile de spirit conform orei din zi. Astfel, obisnuieste-l cu aceleasi lucruri inainte de culcare: o baita, schimbarea scutecului si a hainelor, o poveste sau un cantecel. Poti sa apelezi si la un masaj relaxant. Incheie ritualul in camera copilului si asigura-te ca cel mic are cele mai bune conditii pentru un somn linistit. Acest program special nu trebuie sa dureze mai mult de 45 de minute, pentru a-si face efectul.

Ofera copilului un obiect de linistire

Un animalut de plus sau o paturica moale pot fi obiectul cheie care iti ajuta copilul sa adoarma usor si sa se odihneasca fara intrerupere in timpul noptii.

Tu cum ii asiguri bebelusului tau un somn linistit pe parcursul noptii? Ce trucuri ai observat ca functioneaza cu adevarat? Ofera-ne solutiile tale in sectiunea comentariilor!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Somn bebelusi Somn noapte bebelusi Adormire bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre