Factori care favorizeaza obezitatea la copii

/ / Modificat: 2014-09-25
Factori care favorizeaza obezitatea la copii

Obezitatea infantila a devenit un fenomen ingrijorator in randul copiilor, in conditiile in care statisticile arata ca in ultimii 30 de ani, numarul cazurilor s-a dublat printre copii si s-a triplat printre adolescenti. Cu puternice implicatii, pe termen scurt si lung, asupra sanatatii copiilor - diabet, boli de inima, fracturi, tulburari de somn, obezitatea este influentata de o multime de factori de risc - dieta, genetica, stil de viata etc. Vestea buna este ca cea mai mare parte dintre acestia pot fi controlati la timp, de catre parinti!

Dieta sau alimentatia

Programul alimentar haotic si bogat in alimente nesanatoase reprezinta principalul factor de risc pentru obezitate la copii. Consumul excesiv de dulciuri, sucuri si alimente de tip fast sau junk food in detrimentul fructelor, legumelor si al altor alimente sanatoase in meniul zilnic paveaza incet, dar sigur, drumul spre obezitate. Copiii, indiferent de varsta, trebuie sa aiba intotdeauna un program alimentar echilibrat, in care alimentele sanatoase primeaza in meniul lor.  

Sedentarismul

Alaturi de alimentatie, sedentarismul sau lipsa miscarii fizice reprezinta al doilea factor de risc principal in declansarea obezitattii. Copiii care nu sunt activi nu ard suficiente calorii, risca sa se ingrase si sa ajunga obezi.

Parintii trebuie sa le deschida copiilor apetitul pentru miscare fizica si sport inca de mici, pentru a-i tine departe de tentatia calculatorului sau televizorului, care, in epoca moderna au devenit principalii factori ai sedentarismului la copii si, implicit, ai supraponderalitatii sau obezitatii.

Factorii ereditari

  Genele ar putea fi responsabile pentru faptul ca unii copii se ingrasa sau ajung obezi. Potrivit specialistilor, exista anumite gene care afecteaza modul in care organismul depoziteaza si distribuie celulele adipoase.

De asemenea, tot ereditatea poate influenta si modul in care organismul converteste mancarea in energie sau cum metabolismul arde caloriile. Cu toate acestea, specialistii subliniaza ca, desi factorul ereditar nu poate fi controlat in combaterea acestei afectiuni, mediul in care creste copilul si obiceiurile alimentare care ii sunt formate de mic pot combate efectele aceste tendinte ereditare.

Istoricul familial joaca un rol important in predispozitia copiilor la obezitate. Specialistii au descoperit ca daca parintii copiilor sunt obezi, exista foarte mari sanse ca si cei mici sa sufere, la randul lor, de aceasta boala, inca din primii ani ai copilariei.  

Factorii legati de familie

Nu doar alegerile pe care parintii le fac in privinta alimentatiei copiilor influenteaza greutatea si sanatatea acestora. Obiceiurile alimentare si stilul de viata ale familiei au un impact la fel de puternic asupra sanatatii celor mici. Este important ca parintii sa fie un exemplu pozitiv in ceea ce priveste alimentatia si sportul. La varste mici, copiii preiau comportamentul, alegerile si preferintele membrilor familiei si este indicat ca acestea sa fie cat mai sanatoase si folositoare in cresterea si dezvoltarea lor.

Cu alte cuvinte, parintii care nu vor sa aiba copii obezi, trebuie sa aiba ei insisi grija de alimentatia si greutatea lor, pentru a nu servi drept un model de rol negativ acestora. De asemenea, este recomandat ca parintii sa renunte la obiceiul de a oferi copiilor mese copioase, cu un continut nutritional mult peste nevoile lor, sau la cel de a-i obliga sa manance tot din farfurie, considerat a fi un alt factor de risc care-i predispune la ingrasare.

Factorii psihologici

Dintre toti factorii psihologici care pot influenta obezitatea la copii, stresul este cel mai puternic, dar, din nefericie, este ultimul luat in considerare de parinti in astfel de cazuri. Pe langa stres, depresia si plictiseala sunt alti factori de ordin psihologic care pot determina copiii sa manance in exces.

Incapacitatea celor mici de a face fata unor emotii puternice, in special negative - teama, furie, frica etc. - ii poate determina sa manance pe fond emotional si sa riste sa devina supraponderali, iar mai tarziu, obezi. Este foarte important ca astfel de emotii sa nu fie ,,hranite" cu mancare, iar copiii sa fie ajutati sa gaseasca solutii corespunzatoare pentru a le intelege, recunoaste si, in final, pentru a le depasi.

Factorii socio-economici

Nu in ultimul rand, exista si factori sociali sau economici care pot fi asociati cu obezitatea la copii. De exemplu, un nivel scazut de educatie priveaza copilul de deprinderea unor obiceiuri alimentare sanatoase.

O situatie financiara precara a familiei afecteaza calitatea mancarii care este oferita copilului (alimentele ieftine - intens procesate industrial, conservate etc. - au un continut scazut de nutrienti esentiali pentru crestere si dezvoltare).  

Bolile si medicamentele

Exista si o serie de factori medicali care pot influenta aparitia obezitatii la copii. Unele boli precum hipertiroidia, sindromul Cushing sau alte dereglari hormonale pot sta la baza diagnosticului de obezitate infantila.

Si unele tratamentele medicamentoase pe care le ia copilul pot deveni factori de risc pentru declansarea acestei boli: multivitaminele administrate aleatoriu, fara aviz medical, tratamentele antidepresive, medicamentele pentru hipertensiune etc. Toate acestea pot stimula necontrolat pofta de mancare in acelasi timp in care incetinesc viteza metabolismului, determinand in timp, obezitatea.  

Alti factori de risc

Instalarea obezitatii in copilarie poate fi influentata si de alti factori, care au fost asociati cu obiceiurile mamei in timpul sarcinii, precum si in ingrijirea copilului imediat dupa nastere: alimentatia nesanatoasa si greutatea excesiva acumulata in timpul sarcinii; alegerea de a nu alapta copilul (se pare ca bebelusii care sunt hraniti la san au un risc mai scazut sa sufere de obezitate in copilarie); greutate mare la nastere.

Mai cunosti si alti factori de risc pentru obezitate infantila? Care crezi ca sunt cele mai importante masuri care trebuie luate pentru prevenirea obezitatii al copii? Impartaseste-ne sfaturile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Obezitate copii Sedentarism copii Alimentatie copii

Articole recomandate

Citeste si despre