Get Adobe Flash player

Alimentatia in perioada alaptarii

23 Iunie 2014

Multe mamici se intreaba care este alimentatia corecta in timpul alaptarii si mai ales ce alimente au voie sau nu sa manance dupa nastere.

 

Vestea buna este ca regimul alimentar in timpul alaptarii este mai putin restrictiv decat cel din timpul sarcinii.

 

Corpul tau va produce lapte (aproape) indiferent de ce mananci, dar trebuie sa ai grija la cateva grupe alimentare pentru a evita complicatiile.

alaptare-bebe

Alimente permise si interzise in timpul alaptarii

 

Apa

 

Bea multa apa pentru a-ti mentine nivelul de hidratare si pentru a putea produce lapte suficient. Nu bea prea multa apa carbogazificata pentru ca, de obicei, contine prea mult sodiu.

 

Cerealele

 

Dupa nastere si apoi in timpul alaptarii poti sa suferi din cauza constipatiei. Apa si cerealele integrale, si o plimbare scurta din cand in cand, iti pot ajuta mult stomacul la acest capitol. Legumele sunt si ele bogate in fibre si sunt bune pentru mamele care alapteaza.

Top carucioare pentru copii - pe care sa le cumperi si de ce!

 

Fructele

 

Daca nu poti sa iti prepari in fiecare zi o cina, incearca sa mananci macar niste fructe. Ele sunt o sursa buna de fibre, vitamine, apa si cateodata (de exemplu in cazul bananelor) iti pot oferi suficiente calorii pentru a rezista cateodata fara sa mananci cateva ore.

 

Mancarea picanta

 

Unele mamici cred ca mancarea picanta le poate provoca bebelusilor dureri de stomac, iar altele nu observa vreo modificare semnificativa la acest capitol. Daca observi ca bebelusul tau are probleme cu stomacul dupa ce ai mancat alimente picante si l-ai alaptat, e bine sa le eviti pe viitor.

 

Mancarea care provoaca gaze

 

Daca bebelusul tau are o tendinta sa aiba probleme cu gazele sau cu durerea de burtica, este bine sa elimini din alimentatia ta alimentele care pot creste nivelul de gaze din stomac. Evita varza, varza de bruxelles, fasolea si broccoli. Daca bebelusul tau are colici, este bine sa excluzi si laptele de vaca din dieta ta alimentara.

 

Pestele

 

Pestele in general este foarte bun pentru ca are acizi grasi omega 3, dar unele tipuri de peste pot contine mult mercur, asa ca este bine sa te ghidezi dupa aceleasi reguli pe care le-ai aplicat si in sarcina atunci cand venea vorba de consumul de peste.

 

Asadar, nu ar trebui sa mananci mai mult de 340 de grame de peste pe saptamana (unii specialisti recomanda chiar mai putin decat atat), echivalentul a doua portii normale de ton light de exemplu, sau o portie si jumatate de friptura de peste sau file.

 

In alte cuvinte, cam doua portii de peste pe saptamana. Specialistii sunt de parere ca somonul, crevetii, somnul si pestele pollack sunt alegeri foarte inspirate pentru o femeie care alapteaza.

 

La polul opus se afla pestele spada, rechinul sau macroul care au niveluri foarte mari de mercur si care trebuie evitati in aceasta perioada. Friptura de ton contine mai mult mercur decat o conserva de ton light, dar daca limitezi consumul de ton la o portie pe saptamana din oricare fel, ar trebui sa fie in regula.

 

Cafeina

 

Se pare ca niveluri mici de cafeina nu iti vor afecta bebelusul in niciun fel, dar consumul mare de cofeina poate avea un efect advers asupra bebelusului tau. Micutul poate deveni agitat, hiperactiv sau nervos. Ceaiul rosu este o alternativa mai sanatoasa decat cafeaua in aceasta perioada.

 

Alcoolul

 

In timpul in care alaptezi, alcoolul poate intra in cantitati mici in laptele tau si poate ajunge apoi la bebelusul tau. Desi acest lucru nu va avea consecinte atat de devastatoare ca un pahar de alcool baut in sarcina, trebuie totusi luate cateva precautiuni in general. Atunci cand bei alcool si alaptezi:

 

  • nu poti sa mai ai grija asa de bine de bebelusul tau;
  • dormi mai profund decat de obicei, asa ca dormitul cu bebelusul in pat este exclus;
  • fluxul de lapte este mai slab;
  • ai reflexe incetinite.

 

Daca vrei totusi sa bei un pahar de vin sau bere, incearca sa o faci cu doua ore inainte sa alaptezi. In acest fel alcoolul nu va mai fi prezent in lapte.

Articole recomandate

COMENTARII