Leon, fiul in varsta de 11 ani al lui Kamara Ghedi si al actritei Oana Hantoiu, trece printr-o perioada plina de speranta si emotie, dupa ani intregi de lupta cu problemele de sanatate.
Dupa interventia chirurgicala realizata recent in Polonia, baiatul a reusit sa faca primii pasi, un moment asteptat de intreaga familie.
Primii pasi dupa operatie si zile de recuperare intensa
Progresul lui Leon nu a venit usor. Potrivit declaratiilor facute de Kamara pe retelele de socializare, copilul a urmat un program intens de recuperare, cu antrenamente zilnice de cate patru ore, timp de o saptamana.
Efortul a dat rezultate, iar baiatul a inceput sa paseasca mai sigur, chiar daca drumul este in continuare lung.
„Primii pasi ai lui Leon dupa operatia din Polonia. Antrenamentele nu sunt usoare, vin cu lacrimi si durere, dar si cu multa vointa. Dupa sapte zile de munca intensa, cate patru ore pe zi, Leon paseste mai ferm si cu incredere. Drumul e lung pentru marele campion, dar cu credinta in Bunul Dumnezeu vom duce misiunea mai departe, pana la independenta totala de miscare a lui Leon. Multumim mult tuturor celor care ne-au sustinut si ne sustin in continuare pentru a indeplini aceasta misiune. Fiecare pas al lui Leon e si al vostru”, a transmis Kamara.
O lupta inceputa inca de la nastere
La scurt timp dupa nastere, Leon a fost diagnosticat cu tetrapareza spastica, o afectiune grava care i-a afectat dezvoltarea.
De-a lungul anilor, copilul a trecut prin mai multe interventii chirurgicale si terapii, iar parintii lui i-au fost alaturi in permanenta, sustinandu-l in fiecare etapa.
Operatii si tratamente in continuare
Interventia din Polonia a vizat zona genunchilor si are rolul de a-l ajuta pe Leon sa stea mai drept si sa isi imbunatateasca mobilitatea.
Parintii au explicat ca urmeaza si alte operatii, la nivelul muschilor aductori si al gleznelor, iar procesul de recuperare va fi unul de durata.
Chiar si asa, fiecare progres reprezinta un pas important, iar familia continua sa spere ca Leon va ajunge, in timp, la o independenta completa in miscare.