Un profesor de la o scoala din Teleorman si-a agresat sexual elevele! Acesta spune ca gesturile sale erau „parintesti”, nicidecum cu tenta sexuala

/ / Modificat: 2023-05-25
Un profesor de la o scoala din Teleorman si-a agresat sexual elevele! Acesta spune ca gesturile sale erau „parintesti”, nicidecum cu tenta sexuala

Mai multe eleve din Zimnicea, judetul Teleorman, si-au facut curaj si au dat in vileag abuzurile unui profesor, care este si consilier judetean. Fetele au povestit dirigintelui lor ce se intampla la clasa si au marturisit ca devenisera ingrozite de comportamentul deviant al barbatului, ajungand chiar in punctul in care se imbracau in haine groase si se prefaceau ca le era rau doar ca sa evite interactiunea cu acesta. In momentul in care a fost tras la raspundere, profesorul a negat acuzatiile, afirmand ca gesturile sale erau „parintesti”, nicidecum cu tenta sexuala, potrivit Libertatea.

Cum au iesit la iveala abuzurile sexuale care se petreceau la clasa

In octombrie 2022, mai multe eleve minore, in varsta de 13 si 15 ani, de la scoala Gimnaziala 3 Zimnicea, il acuzau pe profesorul lor de fizica, Cornel Bleaja, de „apropieri nefiresti” in timpul cursurilor. Acestea au declarat, potrivit sursei citate anterior, ca intr-o dimineata au ajuns cu intarziere la ora de fizica, s-au scuzat si s-au asezat in banci. Nu au reusit sa treaca neobservate de Bleaja, care a vazut ca una dintre ele era imbracata cu o pereche de blugi care avea o taietura pe piciorul drept. Acesta s-a indreptat spre eleva respectiva, a luat-o in brate, a pupat-o pe obraz, apoi i-a bagat mana prin taietura blugilor, atingand-o pe picior, spre zona intima.

„A mers la aceasta si i-a introdus mana prin taietura blugilor, atingand-o pe pielea coapsei, mergand cu mana in sus, ajungand la o distanta de circa 5 centimetri fata de organul genital, inculpatul intreband-o daca nu ii este frig ca sa poarte astfel de blugi”, au explicat procurorii in actul de punere sub acuzare. 

La momentul respectiv, fata nu a indraznit sa riposteze, stanjenita fiind de gestul profesorului, al carui comportament nu s-a oprit aici. La finalul orei, un alt cadru didactic a intrat in clasa si a anuntat ca in scurt timp va fi o simulare de cutremur. Aceasta le-a recomandat elevilor, in prezenta profesorului Bleaja, sa astepte semnalul, apoi sa mearga de mana, in grupuri de doi cate doi, in curtea scolii. 

Cand au auzit semnalul, elevii s-au luat de mana si au inceput sa iasa pe rand din clasa. Eleva cu blugii rupti mergea spre iesire de mana cu o colega. Cand a ajuns in dreptul lui Bleaja, acesta le-a despartit pe cele doua si a oprit-o in clasa pe eleva pe care o agresase anterior. Dupa ce au iesit toti copiii din clasa, Bleaja a luat-o pe fata in brate si a intrebat-o daca ii va fi dor de el, tinand cont ca urma prima vacanta din anul scolar. Apoi, i-a dat o palma peste fund si a lasat-o sa plece. 

„Domnul profesor si-a pus palmele pe fata mea ca sa imi dea parul la o parte si sa ma pupe pe obraz, iar apoi m-a pupat pe frunte. Nu mai retin cat a durat aceasta imbratisare si pupat, insa cred ca 2-3 minute. Mi-a spus la un moment dat «bine, hai, du-te» si apoi mi-a dat cu palma peste fund ca sa plec”, a declarat eleva la audieri.

Dupa ce a scapat din bratele profesorului, eleva a mers in curtea scolii panicata si dezorientata. Ea le-a spus colegilor ca a fost lovita peste fund de profesor, iar la scurt timp acesta a venit langa ea, in curtea scolii, unde se desfasura simularea dupa cutremur. A luat-o din nou in brate, spunandu-i acesteia sa se apropie de el ca sa se incalzeasca. O colega de-a fetei a vazut toata scena, a intervenit si a luat-o de brat ca sa o scape de insistentele profesorului. 

Cand s-au intors in clasa, eleva a izbucnit in plans de fata cu colegii, spunandu-le ca ii este rusine si ca nu mai suporta gesturile profesorului de fizica. O alta colega i-a povestit, atunci, ca si ea are parte de aceleasi gesturi din partea lui Bleaja - acesta o lua in brate, o pupa pe obraz si o atingea pe sani. 

Pana atunci, niciuna nu avusese curaj sa povesteasca a cuiva despre comportamentul deviant al profesorului. Colegele celor doua fete au decis sa nu mai taca, asa ca in aceeasi zi ele au povestit totul mai intai profesoarei de limba romana, apoi dirigintelui. Dirigintele a intocmit o sesizare scrisa, in care a explicat relatarile elevilor despre apropierea nefireasca a profesorului fata de anumite eleve, iar la nivelul scolii a fost declansata o ancheta interna.

Profesorul a negat cele intamplate, spunand ca gesturile sale erau „parintesti”, nicidecum cu tenta sexuala!

In fata conducerii scolii, Bleaja a negat cele intamplate, spunand ca atingerile lui nu ar fi avut o tenta sexuala, ci ar fi fost gesturi „parintesti”. La sfarsitul lunii octombrie, insa, mama fetei agresate, care era plecata la munca in strainatate, a revenit in tara, a mers la scoala si a reclamat conducerii scolii comportamentul profesorului de fizica fata de fiica ei. Directorul i-a spus acesteia ca va lua masuri, insa dupa revenirea din vacanta, profesorul Bleaja s-a prezentat cu directorul la ore si si-a cerut scuze in fata clasei, afirmand ca nu o sa se mai intample. 

Doua zile mai tarziu, Bleaja si-a dat demisia, invocand motive personale. Profesorul nega continuare cele intamplate, spunand ca situatia creata i-a periclitat pozitia la clasa si ca gesturile sale erau parintesti, in niciun caz cu tenta sexuala. Ba chiar a incercat sa le explice jurnalistilor ce inseamna un sarut:

„Situatia asta imi periclita pozitia la clasa si sa nu mai las loc de interpretare pana se solutioneaza cercetarea si sa nu existe nici dubii din partea copiilor respectivi, sa creada ca as pune presiune pe ei in vreun fel pentru ceea ce au declarat, ca toata lumea are dreptul sa declare ce vrea. Si ca sa nu se creada ca voi pune presiune, ca ma voi razbuna in vreun fel, in perioada asta eu predau, ascult, si copiii de care mentionezi tu acolo ajung sa fie ascultati si daca nu vor sti si dau o nota mica, o sa spuna ca m-am razbunat. si atunci ca sa evit lucrurile astea e cel mai bine sa-mi dau demisia, sa plec din zona respectiva, ca sa nu creez disconfort”, declara profesorul Bleaja pentru jurnalistii de la Investigatoria.

Acesta a incercat inclusiv sa explice ce inseamna un sarut:

„Ce inseamna un sarut? Care e definitia sarutului? Deci, sarutul, definitia lui, se poate numi aceeasi pe care o stiu eu: deci a saruta inseamna alte chestii”.

La trei zile dupa ce si-a prezentat demisia, Bleaja a instiintat conducerea scolii ca vrea sa isi reia activitatea pana la finalul perioadei contractuale. Pe 11 noiembrie, insa, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar pe numele sau a fost intocmit un dosar penal pentru agresiune sexuala. Ulterior, judecatorii au decis plasarea sa in arest la domiciliu si mai apoi sub control judiciar.

Profesorul mai agresase sexual alte 6 eleve 

in timpul cercetarilor desfasurate de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Zimnicea, s-a aflat ca Bleaja a avut un comportament nepotrivit, cu tenta sexuala, si fata de alte eleve. in total au fost identificate sase victime cu varste cuprinse intre 12 si 14 ani. 

„Totul se intampla rapid, inculpatul profitand de statutul acestuia, de autoritatea lui si de varsta frageda a elevelor, constrangerea fiind de cele mai multe ori psihica, dar uneori si fizica, intrucat le lua cu fermitate in brate. Uneori le tragea/imbratisa cu un brat de umar si cu celalalt le atingea sanul. Astfel de gesturi au pus presiune psihica pe eleve, instituindu-se frica in randul minorelor, adesea acestea aplicand diverse tactici ca sa nu iasa in evidenta la ore si sa se fereasca de inculpat, fie prin a se imbraca mai gros pentru a nu le mai fi atinsi sanii, a parea ca se simt rau sau a baga alt coleg in seama cand trecea inculpatul pe langa ele”, au consemnat procurorii in rechizitoriu, potrivit Libertatea.

Cele sase eleve au declarat ca erau stanjenite de gesturile profesorului si ca, din acest motiv, nu au indraznit sa ii ceara sa inceteze si nici sa le spuna parintilor cele intamplate. 

„Ajunsesem la orele dumnealui ca sa ma imbrac cat mai gros, sa ma aplec pe banca, sa ma prefac ca ma simt rau, tot ca sa fiu evitata de domnul profesor. Eu eram o persoana vesela, amuzandu-ma usor, insa la orele domnului profesor eram mereu trista, ca sa nu ies in evidenta cu ceva si acesta sa vina sa imi faca avansuri”, a declarat o eleva de clasa a VII-a, pentru sursa citata. 

„Nu am incercat sa ii atrag atentia vreodata domnului profesor, fiindca imi era teama. in plus, in unele discutii pe care le-am purtat cu o fata… am inteles ca si ei i-ar fi pus mana pe sani si i-a atras atentia, iar domnul profesor foarte autoritar a spus ca este nesimtita, ca de ce isi permite sa spuna asa ceva, iar apoi a inceput sa se comporte urat cu ea si sa ii dea note mai mici, chiar daca raspunsurile ei erau corecte”, a completat eleva la audieri.

Gesturile profesorului au fost surprinse de camerele de supraveghere

Sala de clasa in care invatau elevii profesorului era prevazuta cu camere de supraveghere, astfel ca gesturile lui Bleaja au fost surprinse in imagini. Procurorii au exemplificat cazul unei eleve care era asezata in ultima banca:

„in data de 19 octombrie 2022, in timpul orei de fizica desfasurata la clasa a VIII-a B, inculpatul i-a admirat si atins manichiura persoanei vatamate (…) dupa care a mers in spatele scaunului pe care aceasta era asezata si a imbratisat-o din spate, coborand cu ambele brate in poala acesteia si mentinandu-le astfel cateva secunde – in conditiile in care minora era asezata pe scaun cu mainile si coatele pe banca, si astfel existand posibilitatea atingerii unor zone intime ale elevei minore (aspecte surprinse de camera de supraveghere montata in sala de curs a scolii – la ora 7.24, conform procesului-verbal de redare imagini captate de camera de supraveghere)”.

Trimis in judecata pentru agresiune sexuala in forma continuata, Cornel Bleaja a contestat ancheta, motivand ca Parchetul a dat o interpretare gresita a probelor, ceea ce a condus si la o gresita incadrare juridica a faptei. Judecatoria a respins exceptiile, motivand ca acestea sunt neintemeiate si ca faptele au fost descrise corespunzator de procurorul de caz. Cornel Bleaja a contestat decizia instantei de fond, Tribunalul Teleorman urmand sa stabileasca astazi, 25 mai, daca procesul va incepe sau daca dosarul va fi restituit procurorilor.  

Oficialii PSD l-au exclus pe Cornel Bleaja din partid imediat dupa izbucnirea scandalului, insa acesta si-a pierdut calitatea de consilier judetean abia luna trecuta, cand postul sau din CJ Teleorman a fost vacantat si ocupat de un alt membru PSD.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Abuz sexual copii

Articole recomandate

Citeste si despre