Doi copii din Iasi au murit dupa ce mama le-a dat sa manance struguri stropiti, din curte

/ / Modificat: 2020-08-24
Doi copii din Iasi au murit dupa ce mama le-a dat sa manance struguri stropiti, din curte

Un baietel de un an si jumatate si fratele sau, in varsta de 3 ani, din comuna Coarnele Caprei, Iasi, au murit dupa ce mama le-a dat sa manance struguri stropiti cu pesticide, din propria curte. Fructele pe care mama le-a oferit copiilor nu au fost spalate. Chiar si mama micutilor a mancat struguri nespalati si a avut nevoie de ingrijiri medicale. 

Cei doi copii ar fi mancat strugurii vineri, iar la 24 de ore li s-a facut rau. Pentru ca starea copilului in varsta de 1 an si jumatate s-a inrautatit, femeia a sunat la 112. Medicii sositi la fata locului nu au mai putut face insa nimic pentru micut, care s-a stins dupa 45 de minute de resuscitare, chiar in curtea casei. 

Cei doi copii s-ar fi intoxicat cu organofosforice

Baietelul in varsta de 3 ani a fost transportat de urgenta la Spitalul de Copii Sfanta Maria din Iasi, insa s-a stins din viata la cateva ore distanta, in urma unui stop cardio-respirator. Micutul in varsta de  3 ani era somnolent, usor confuz cu midriaza bilateral, fiind preluat de ambulanta si transportat la Spitalul Sf. Maria. Medicii banuiesc faptul ca cei doi copii au fost intoxicati cu organofosforice.

Micutii se simteau extrem de rau sambata, insa mama nu s-a gandit nicio clipa ca toate acestea s-ar fi putut intampla din cauza strugurilor. Micutii isi dadeau ochii peste cap, simteau ca nu mai au aer si strigau disperati dupa apa, potrivit BZI.ro. 

Medicii atentioneaza parintii: "Fructele trebuie spalate. Nu exista exceptie"

„Organofosforicele sunt insecticide care se pulverizeaza in general pe plante. Acestea pot fi letale si in cantitati mici si mai ales atunci când sunt absorbite in organism pe cale digestiva.

Parintii trebuie sa stie ca indiferent daca vom cumpara fructe de la magazin sau le vom culege din curte, acestea trebuie spalate! Nu exista exceptie! Tineti cont ca multe fructe aduse din import si mai ales acelea sunt pline de insecticide.”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, potrivit BZI.

Ancheta continua pentru a se stabili cauza exacta a deceselor. In cursul zilei de astazi, in urma necropsiei, Institutul de Medicina Legala va stabili cu exactitate cauzele mortilor celor doi copii. 

Sursa: bzi.ro 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre