Sarcina ectopica

/ / Modificat: 2014-07-17
Sarcina ectopica

Sarcina ectopica reprezinta implantarea sarcinii in afara cavitatii uterine cel mai frecvent in trompa uterina, dar poate fi in abdomen, ovar, col. Incidenta este de aproximativ 2% din sarcini. Aparitia acesteia se datoreaza unor modificari anormale ale trompei uterine locul unde in mod normal se formeaza embrionul si se dezvolta in primele zile de viata.

Antecedentele de infectii pelvine, boli cu transmitere sexuala (in special Chlamydia si Neisseria gonorrhoeae), de chirurgie la nivelul trompelor fie pentru reconstructie tubara fie pentru repermeabilizarea acestora, endometrioza, prezenta unui sterilet in cavitatea uterina, fumatul cresc riscul aparitiei acestei patologii.

Simptomatologia care ridica suspiciunea consta in intarzierea menstruatiei (amenoree) cu sangerare cu sange modificat, negricios in cantitate redusa si durere in fosa iliaca cel mai frecvent de aceeasi parte cu sarcina, dar poate fi si contralaterala.

Alte semne de sarcina cum sunt greata, varsaturi, tensiunea in sani sunt mult mai putin prezente datorita implantarii anormale a embrionului.

Testul de sarcina din urina poate fi negativ in aproximativ 50% din cazuri.

Sarcina extrauterina prezinta risc vital pentru pacienta prin posibilitatea de ruptura a structurii in care este implantata si hemoragie interna astfel ca simpla suspiciune impune cel mai adesea monitorizarea in spital a femeii gravide.

Diagnosticul de certitudine este cel mai adesea dificil si se face prin dozarea unui hormon de sarcina bHCG in dinamica. Asociat se impune efectuarea unei ecografii endovaginale care uneori identifica prezenta sacului gestational in afara cavitatii uterine.

Sarcina extrauterina necesita diagnostic diferential cu sarcina incipienta normal implantata, avortul spontan sau alte afectiuni ce pot duce la abdomen acut chirurgical.

Evolutia sarcinii extrauterine este extrem de rara pana in trimestrul doi sau trei de sarcina pentru ca structurile in care se implanteaza nu pot sustine dezvoltarea placentei si a embrionului astfel incat, fie se opreste din evolutie si se resoarbe spontan (mai rar), fie duce la hemoragie ce pune in pericol viata pacientei impunand interventie chirurgicala de urgenta.

Tratamentul poate fi medicamentos (care se preteaza la aproximativ 1/3 din paciente) si consta in administrarea unui medicament numit Methotrexat care are scopul de a opri din evolutie sarcina . 

Acesta se poate administra in cazuri selectionate care au un risc scazut de ruptura tubara si cu monitorizare atenta a pacientei. Dupa tratamentul medicamentos se monitorizeaza in dinamica valorile bHCG pana se negativeza pentru a ne asigura ca sarcina nu isi continua evolutia si nu mai pune in pericol viata femeii. 

Alternativa de tratament este chirurgicala fie clasic, fie laparoscopic. Chirurgical se practica cel mai adesea salpingectomie partiala sau totala (indepartarea intregii trompe ce contine sacul gestational).

Riscul de recidiva este in jur de 15% dupa o sarcina ectopica si de 30% dupa a doua.

Obtinerea unei sarcini dupa ce ambele trompe au fost afectate impune folosirea procedurilor de reproducere asistata - fertilizare a in vitro - care practic suplineste functia trompei de fertilizare a ovocitului si dezvoltare in primele zile de evolutie a embrionului.

Dr. Moise Oana

Medic specialist obstetrica-ginecologie

Competenta ecografie obstetricala-ginecologica

Supraspecializare in Reproducere Umana Asistata;

Reteaua Medicala Wellborn

spital_wellborn

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sarcina ectopica Intrebari sarcina Probleme sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre