Autor: Aurora Luchian
Trec grăbitele-nserări,
Scurte, parcă nici n-au fost.
Vin zile pe lungi cărări,
Toride, cu vânt anost.
Păpădia s-a-mbrăcat
În rochiţă ca de voal.
Iar zefirul s-a jucat,
Suflând-o înspre un mal.
Clipoceşte un izvor.
Cu pas larg şi timorat,
S-abate un căprior
Şi din el s-a adăpat.
Şchiopătând un gândăcel,
Cu o jolnă la picior,
Picotea pe-un firicel,
Alinat de-al său fecior.
Inimosul l-a pansat,
Asistat de Bursucel,
Şi-n treacăt a alarmat
Pe vecinul şoricel.
Trece lent un nouraş,
Singuratic şi tăcut.
Simţind liniştea-n imaş,
Se făcuse nevăzut.
Vântul iar s-a arătat.
Din tufişuri de pădure,
A luat şi-a-mprăştiat,
Dulceaţă de fragi şi mure.
