Orele de somn pierdute nu se recupereaza si ingrasa

| | Modificat: 2019-03-15 12:01:40

Cand dormi putin in timpul saptamanii, iti propui sa recuperezi orele de somn pierdute in weekend, insa este o teorie falsa. Chiar daca vei dormi mai mult in zilele libere, nu inseamna ca ai recuperat ceva, pentru ca orele pierdute au lasat deja urme.

Traim intr-o lume in care suntem intr-o goana permanenta, terminam lucrul tarziu, iar cand ajungem acasa ne asteapta si acolo o serie de treburi care nu pot fi amanate, mai ales cand ai un copil.

somn-pierdut

Chiar daca esti mama aflata in concediu de crestere a copilului, nu inseamna ca poti dormi cat ai chef. Pur si simplu este imposibil, de cele mai multe ori, sa te culci devreme si sa prinzi 8 ore de somn, asa cum este recomandat. Asa ca tragem de noi in timpul saptamanii si ne spunem mereu ca ne vom odihni in weekend.

Realitatea este, insa, ca somnul pierdut nu se recupereaza, pentru ca are consecinte destul de importante pentru sanatate.

Expertii recomanda 7-9 ore de somn pe noapte, desi e adevarat ca fiecare persoana are nevoi specifice. Dar daca te culci undeva intre 00.00 si 1.00 si te trezesti la 6.30, ai pierdut deja o ora - o ora si jumatate de somn. Daca asta se intampla zilnic, in 5 zile ai pierdut mai mult de 7 ore de somn, adica o noapte intreaga. In concluzie, nu vei recupera nimic daca vei dormi 2-3 ore in plus in weekend.

Ce se intampla cu tine cand dormi putin

Consecintele numarului prea mic de ore pe care apucam sa le dormim sunt numeroase si functioneaza precum un joc de domino, potrivit dr. Alejandro Guillen Riquelme, specialist in investigarea somnului.

La nivel psihologic se remarca oboseala permanenta, lipsa de energie, imposibilitatea de a te concentra si de a memora lucruri. Apoi apar tristetea sau apatia, impresia ca dormi mereu pe tine in plin azi, dar de fapt tu nu poti sa dormi nici cand mergi seara la culcare. Aceste aspecte se pot imbunatati, insa, intr-o oarecare masura, daca dormi ceva mai mult la sfarsit de saptamana.

Lipsa somnului lasa, insa, urme si asupra corpului.

Faptul ca nu ne odihnim suficient poate afecta ritmul circadian, adica ceasul intern al fiecaruia dintre noi. Pur si simplu corpul tau ajunge sa nu mai stie prea bine cand e zi si cand e noapte, nu mai stie sa se odihneasca.

In consecinta, apar dereglari hormonale care influenteaza functionarea corecta a organismului. Iar asta nu se poate compensa cu cateva ore de somn in plus sambata sau duminica dimineata. Consecinta cea mai evidenta a dereglarilor hormonale provocate de lipsa somnului este luarea in greutate.

Dr Guillen Riquelme explica felul in care lipsa de odihna ajunge sa ingrase. In primul rand ai grija de tine mai putin. Cand esti obosit si apatic nu mai esti atat de atent la alimentatie. Mananci in graba si mai mult, pentru ca ai nevoie de mai multe calorii pentru ca organismul tau sa aiba mai multa energie. Pe care le iei de cele mai multe ori din grasime si dulciuri.

Cu cat dormi mai putin, cu atat corpul tau va produce mai multa leptina (hormonul satietatii, care iti spune cand ai mancat suficient) si grelina (hormonul responsabil cu foamea). Prin urmare, vei avea un apetit mai crescut, vei manca mai mult, iar asta se va vedea pe cantar.

In plus, lipsa de odihna duce de cele mai multe ori la diabet si hipertensiune arteriala, ca urmare a acumularii de kilograme.

Chiar daca reusesti sa te odihnesti mai mult in weekend, nu inseamna neaparat ca ai castigat ceva. Important si de dorit este sa iti dezvolti o rutina a somnului, in loc sa joci "la recuperare".

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Ore de somn Somn Somn pierdut mame

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA