Sase trucuri pentru intarirea bustului dupa sarcina

/ / Modificat: 2021-05-31
Sase trucuri pentru intarirea bustului dupa sarcina

Corpul femeilor sufera o multime de modificari in sarcina si dupa nastere, iar sanii sunt, probabil, punctul sensibil al celor mai multe dintre mamici. Schimbarile de dimensiune si alaptatul lasa urme cu care nu multe femei se simt confortabil, asa ca iata cateva trucuri care le vor reda, macar partial, fermitatea.

Multe proaspete mamici se grabesc sa tina diete si faca sport pentru a-si recapata forma fizica dinaintea sarcinii. Altele sunt de parere ca toate imperfectiunile care vin la pachet cu nasterea sunt marturia miracolului pe care l-au produs, invata sa le iubeasca si sa isi acorde timp. Indiferent de "tabara" in care te afli, trebuie sa stii ca esti frumoasa sau si mai frumoasa dupa ce ai dat viata. Si chiar daca sanii tai nu vor mai fi chiar la fel dupa nastere si alaptare, poti sa ii ajuti sa isi recapete fermitatea. Trebuie doar sa urmezi cativa pasi simpli.

Pune accent pe hidratare

Pielea pieptului este foarte delicata si are nevoie de ingrijire atenta atat in timpul sarcinii, cat si dupa nastere. Aplica creme hidratante si maseaza pielea pentru a o ajuta sa nu-si piarda elasticitatea, dar si pentru ca recuperarea post partum sa fie mai rapida si mai usoara.

Exercitii cu greutati

Creeaza-ti o rutina zilnica din care sa nu lipseasca cateva minute de exercitii. Chiar daca timpul tau este limitat cand devii mama, cinci sau 10 minute de ridicat greutati zilnic pot fi de mare ajutor pentru a avea un piept frumos si ferm si dupa nastere.

Exercitii cu umerii

Ridicarea repetata a umerilor este un exercitiu extrem de eficient pentru recapatarea fermitatii sanilor. Cu sau fara greutati, este o miscare care va intari muschii pectorali, iar rezultatele se vor vedea rapid.

Poarta sutienul potrivit

Pieptul unei proaspete mamici are nevoie de sustinerea corecta; fara sutienul sau bustiera potrivita, niciun exercitiu nu va da roade.

Ce inseamna sa porti un sutien potrivit? Sa te simti bine cu el, sa fie masura potrivita si sa fie dintr-un material confortabil.

Controleaza-ti postura

Iti vine sau nu sa crezi, mentinerea unei posturi corecte este cel mai bun exercitiu pe care l-ai putea face. Sanii plini cu lapte dupa nastere pot fi destul de grei, iar atunci poti fi tentata sa stai mai aplecata sau mai cocosata. Mentinerea unei posturi corecte este, prin urmare, un bun exercitiu pentru muschii spatelui si ai pieptului.

Evita apa fierbinte

Cand faci dus sau baie, foloseste apa calduta, nu fierbinte, sau fa-ti curaj sa faci dusuri scotiene, care presupun alternarea apei calde cu apa rece pe sani. Apa prea calda va relaxa muschii si poate afecta fermitatea sanilor.

Taguri Recuperare dupa nastere

Articole recomandate

Citeste si despre