Remedii naturiste contra constipatiei la copii

/ / Modificat: 2014-02-07
Remedii naturiste contra constipatiei la copii

Remediile naturiste care combat constipatia la copii trebuie selectate cu grija si folosite cu precautie, in functie de varsta si starea de sanatate a celor mici. Nu toate tratamentele naturale pentru constipatie, facute in casa, sunt sigure pentru sanatatea copiilor, existand riscul de a afecta serios digestia si tranzitul intestinal. Iata cateva remedii naturiste rapide si sigure pentru constipatie, una dintre cele mai frecvente probleme medicale intalnite in copilarie!

Constipatia este o conditie medicala comuna la varste mici, care se caracterizeaza prin scaune rare si cu o consistenta foarte tare. Spunem ca un copil este constipat atunci cand are mai putin de 3 scaune pe saptamana, acestea sunt tari, iar evacuarea materiilor fecale este dureroasa si dificila.

Constipatia are mai multe cauze, cele mai frecvente dintre ele fiind alimentatia incorecta si saraca in fibre, sedentarismul, stresul, consumul zilnic scazut de lichide etc. Deoarece este foarte rar asociata cu afectiuni medicale grave la copii, medicii recomanda foarte rar medicatia pentru tratarea ei. Acestia incurajeaza parintii sa imbunatateasca stilul de viata al copilului si sa apeleze la metode naturiste eficiente pentru combaterea tranzitului intestinal lent.

Uleiul de ricin

Uleiul de ricin este unul dintre cele mai sigure si utilizate metode laxative naturale la copii. Nu se recomanda administrarea orala a acestuia la bebelusi. Abia de la varsta de doi ani, poti da copilului o lingurita de ulei din aceasta planta. Amesteca-l cu ceai sau lapte, deoarece este destul de gretos, iar cel mic va refuza sa il inghita simplu.  

Amestecul de lapte cu miere

O alta metoda populara de tratare rapida a constipatiei la copii o reprezinta consumul unui pahar de lapte amestecat cu 3-4 linguri de miere, in fiecare dimineata, inainte de micul dejun.  

Sucul de mere sau de prune

Sucul de fructe reprezinta cea mai la indemana si simpla metoda naturista de combatere a constipatiei la copii mici. Chiar daca orice fel de suc de fructe (facut proaspat) este bun, cel de prune sau mere au proprietati diuretice mai mari.

Cresterea consumului de apa

Cresterea consumului de apa nu este un remediu naturist prin definitie, insa medicii sunt de parere ca apa este un tratament natural extrem de eficient impotriva constipatiei. Aportul crescut de lichide contribuie la accelerarea tranzitului intestinal lent si la combaterea constipatiei.

Se recomanda cresterea aportului de lichide precum apa, limonada facuta in casa, ceaiuri sau sucuri de fructe. Laptele nu intra in categoria bauturilor "laxative". Potrivit specialistilor, laptele ar avea tocmai efect invers si ar favoriza constipatia.  

Tehnicile de relaxare

  Stresul este un inamic puternic al sanatatii digestive si al functionarii optime a tranzitului intestinal. In cazul in care copilul este stresat sau anxios, este recomandat sa il ajuti sa gaseasca tehnicile eficiente de relaxare, pentru a-i imbunatati sanatatea digestiva.

Masajul este una dintre formele de relaxare extrem de eficiente. Daca este realizat pe burtica, efectul terapeutic impotriva constipatiei este si mai mare. Relaxeaza musculatura abdominala si stimuleaza miscarile intestinale pentru eliminarea mai usoara a materiilor fecale.  

Activitatea fizica

Stimuleaza copilul sa fie activ tot timpul si sa practice cat mai mult sport. Exercitiile fizice reprezinta metode naturale de stimulare a miscarilor intestinale si de imbunatatire a digestiei. Miscarea fizica constanta isi aduce din plin contributia in stimularea scaunelor la copii si in combaterea constipatiei.

Cresterea aportului de fibre

Fibrele reprezinta aliatele unei digestii sanatoase. Integreaza in dieta copilului cat mai multe alimente cu continut crescut de fibre - legume verzi, fructe, oleaginoase, iaurturi, cereale integrale etc.

Alimente recomandate

Alimente bogate in celuloza, fasole verde, dovlecei, morcovi, telina, sfecla, cartofi, salata verde, ceapa, castraveti, praz, spanac, rosii, mere, pere, struguri, portocale, paine Graham, 500 g fructe si 500 g legume/zi.

Alimente ce trebuie evitate

Ciocolata, cacao, painea alba, paste fainoase, carnea, branzeturi sarate.

Copilul tau a avut vreodata probleme cu constipatia? Ce remedii naturiste ai folosit si au functionat? Spune-ne sfaturile tale contra constipatiei la copii, in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Constipatie copii Remedii naturiste copii

Articole recomandate

Citeste si despre