Cum se scot dintii de lapte?

/ / Modificat: 2023-05-12
Cum se scot dintii de lapte?

Scoaterea dintilor de lapte la copii nu necesita intotdeauna vizita la medicul dentist. Acestia se desprind usor din radacina si uneori cad de la sine, la cea mai mica atingere. Cei mai multi cad atunci cand micutul mananca si ii forteaza la mestecat. Uneori insa, copiii manifesta durere atunci cand un dintisor este pe cale sa cada si au nevoie de ajutor pentru a fi extras.

Igiena orala trebuie facuta indiferent daca dintii se misca sau nu!

Indiferent daca cel mic mai are cativa dintisori si acestia se misca, nu trebuie neglijati, in ideea ca oricum vor fi inlocuiti. Ei trebuie in continuare periati si curatati, respectandu-se regulile generale de igiena orala.

Daca acestia nu sunt ingrijiti, se produc infectii, carii si alte probleme care pot face foarte dureroasa caderea lor. In aceste cazuri, copiii trebuie dusi la stomatolog!

Asigura-te ca are varsta potrivita pentru caderea dintilor de lapte!

Pierderea sau caderea dintisorilor de lapte la copii incepe in mod normal in jurul varstei de 6 ani si se prelungeste pana la 13 sau 14 ani. Pana la 14 ani trebuie ca dintisorii permanenti sa erupa deja si sa inlocuiasca dentitia de lapte.

Asigura-te ca se misca suficient de tare inainte de a-l extrage!

Dintele care sta sa cada trebuie sa se miste suficient de mult inainte de interventia ta pentru extragere. El trebuie abia sa se mai tina in radacina. Daca acesta nu se misca deloc sau doar putin, nu incerca sa il scoti, pentru ca poti traumatiza copilul. Durerea este foarte mare daca dintisorul nu este suficient de slabit.

Spala-te bine pe maini. Apoi ia o bucata de tifon steril si cu un deget verifica starea dintisorului pentru a-ti da seama daca este cazul sa incerci sa il extragi sau nu.

Incurajeaza copilul sa il miste continuu!

Spune-i copilului sa incerce sa il miste cu limbuta tot timpul pentru a-l slabi din ce in ce mai tare. Extractia lui va fi mult mai simpla si mai putin dureroasa astfel. Este posibil nici sa nu mai fie nevoie de interventia ta si sa cada de la sine.

Daca micutul suporta durerea si nu se sperie foarte usor poti incerca sa il misti si tu un pic mai tare sau sa il rotesti pentru a-l desprinde de radacina. Daca acesta nu se desprinde nici dupa aceste miscari, atunci trebuie sa mai astepti o perioada, caci dintele nu este pregatit sa cada.

Metode de extragere a dintilor de lapte la copii!

Caderea dintilor presupune si un oarecare grad de durere la copii. Unii dintre ei nu suporta nici sa fie atinsi, astfel ca trebuie sa recurgi la cateva trucuri si metode prin care sa ii distragi atentia sau sa-l "pacalesti" usor:

  • infasoara putina ata dentara in jurul dintisorului - problema (cat mai la baza lui), spune-i micutului ca vrei doar sa il cureti sau sa il misti putin, si trage rapid, dintr-o miscare; va provoca ceva lacrimi si durere, dar va scapa rapid de o problema;

  • incearca si varianta cu legatul dintisorului cu ata dentara de un capat si a celuilalt capat de clanta usii (cel mai probabil iti suna cunoscuta metoda aceasta din propria copilarie), apoi incearca sa inchizi usa si gata, dintisorul a "zburat" din gurita copilului;

  • incurajeaza copilul sa il miste continuu si pune-l sa muste constant un prosop curat sau o bucata groasa de tifon pentru a slabi dintele si pentru a se desprinde usor de la presiune.

Dupa ce dintele este extras va curge sange. Ia o bucata de tifon steril, pune putina apa distilata sau oxigenata ori apa calduta si aplic-o in locul respectiv. Las-o cateva minute pana cand sangerarea inceteaza. Supravegheaza copilul, pentru a nu inghiti bucata de tifon.

Daca sangerarea nu se dimuneaza, atunci mergi cu micutul la medic. De asemenea, daca cel mic nu suporta durerea de la scoaterea dintisorului si nu te lasa sa il atingi sub nicio forma, atunci mergi cu el la dentist pentru a-l scoate.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dinti lapte Ingrijire dinti copii Igiena dentara copii Dinti copii

Articole recomandate

Citeste si despre