Te temi sa spui "nu" copilului? De ce este important sa setezi limite si cum sa nu pari un parinte "rau" cand o faci

/ / Modificat: 2023-07-29
Te temi sa spui

Rolul parintilor, pe langa acela de a le oferi copiilor iubire, siguranta si protectie, este si acela de a impune limite si reguli. Copiii au nevoie de ele, iar parintii trebuie sa aiba taria sa le impuna. Cu toate acestea, multora le este dificil sa spuna „Nu” atunci cand trebuie. De teama de a nu fi perceputi drept parinti rai, unii oameni evita sa le spuna copiilor ca nu au voie sa faca un anumit lucru sau ca nu pot primi o jucarie noua de fiecare data cand isi doresc.

Mergand mai departe, pentru a nu-l supara pe copil, unii parinti il lasa pe el sa aleaga la ce ora merge la culcare sau cand vine la masa. Desi ar putea parea ca sunt parinti relaxati, care vor sa fie prieteni cu copiii lor, in realitate acestia isi pierd din ce in ce mai mult autoritatea.

Copiii au nevoie de autoritate si de reguli

A fi un parinte bun nu inseamna a spune tot timpul „Da”, din dorinta de a nu-l supara pe copil. Este adevarat ca multi copii se infurie atunci cand nu primesc ce isi doresc sau nu sunt lasati sa faca un anumit lucru, insa a fi prea permisivi nu este o solutie.

Copiii au nevoie sa stie sa gestioneze si aceste sentimente negative de furie, frustrare si nervi. Ce putem face noi, in calitate de parinti, este sa le validam constant aceste sentimente, dar nu sa le dam mereu ceea ce isi doresc pentru a nu mai fi suparati.

Cum spui NU fara sa pari un parinte rau

Odata ce parintii invata cum sa spuna „Nu”, va fi din ce in ce mai usor sa impuna limite. Iata cateva moduri empatice prin care le putem refuza copiilor anumite lucruri, fara sa ne simtim vinovati:

„Inteleg ca iti doresti foarte mult acea jucarie, dar astazi nu o putem cumpara. O vom cumpara cu alta ocazie, astazi am venit la magazin doar pentru alimente”.

„Stiu ca e amuzant sa te joci cu cariocile pe canapea, dar te rog sa te muti la masuta. Nu as vrea sa murdaresti canapeaua cu ele”.

„Stiu ca iti doresti sa te mai joci si ca e distractiv, insa este ora de culcare. Maine vei fi foarte obosit si te vei trezi greu daca nu mergem la culcare”.

Validand emotiile si sentimentele copiilor, ei vor intelege ca esti de partea lor si nu vor vedea in tine un „dusman” care nu ii lasa sa faca anumite lucruri. Este important sa nu minimizam sentimentul de frustrare pe care il simt copiii si sa nu incercam sa facem sa para ca nu au motive sa fie suparati. Odata ce ai spus „nu” la ceva, este important sa nu cedezi si sa nu dai inapoi. Daca te vei lasa induplecat, copilul va simti ca este loc sa te faca sa te razgandesti si va specula acest lucru de fiecare data in favoarea lui.

Nu in ultimul rand, copiii au nevoie sa invete sa spuna „Nu”, la randul lor, atunci cand nu isi doresc sa faca ceva. Daca vrei sa cresti un copil autonom, care face ce simte el, nu pentru a-i multumi pe altii, e important sa setezi si aceasta limita.

FOTO: Freepik

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Nu copilului Parinti buni

Articole recomandate

Citeste si despre