Litoralul romanesc 2023: un sezon un pic mai bun decat cel precedent, dar cu multe provocari

/ / Modificat: 2023-09-26
Litoralul romanesc 2023: un sezon un pic mai bun decat cel precedent, dar cu multe provocari


► ANAT prezinta concluziile privind sezonul turistic de pe litoralul romanesc in anul 2023
► Litoralul romanesc are nevoie de o campanie puternica de promovare, iar OMD-urile Constanta si Mangalia trebuie sa devina mai active in acest sens
► Licitatiile pentru concesionarea plajelor nu ar trebui sa se mai organizeze in luna mai, inainte de inceperea sezonului, ci mult mai din timp


Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) a realizat, cu sprijinul membrilor si partenerilor care promoveaza si vand Litoralul romanesc, un studiu privind  sezonul estival 2023, venind si cu propuneri pentru ca sezonul 2024 sa fie mai bun. In primul rand, vorbim de un sezon 2023 mai bun decat 2022, dar inca sub nivelul anului 2019. 

”Sezonul a inceput promitator, insa rezervarile s-au diminuat semnificativ in lunile iulie si august. Cu toate ca preturile au crescut cu 10-20%, bugetul s-a mentinut la un nivel scazut din cauza reducerii duratei medii a sejurului. Inflatia, mai mare decat cea oficiala, a erodat orice crestere. In plus, apa rece cu o temperatura de 13 grade Celsius in luna august este un fenomen fara precedent in ultimii 30 de ani”, subliniaza Adrian Voican, vicepresedinte ANAT si director general Bibi Touroperator. Valoarea medie a unei rezervari a fost de 2500 de lei, in crestere cu 5% fata de anul precedent, iar durata medie a sejururilor a inregistrat o scadere de la 4,9 la 4,7 nopti. ”Primele vanzari pentru 2024 au si inceput, in luna septembrie si mai ales la hotelurile care au inteles ca anul viitor va fi probabil unul de recesiune si ca atare nu au marit preturile. Exista si hoteluri care chiar au scazut tarifele fata de anul acesta, pentru anul viitor. Programele de ”Inscrieri timpurii” ofera reduceri mari. Numarul voucherelor de vacanta va inregistra, din pacate, o scadere la anul, datorita limitarii la salarii sub 8000 lei. Aceasta masura va avea ca impact o scadere a cererii. Hotelierii trebuie sa promoveze o politica buna de preturi, daca vor sa vanda”, completeaza Adrian Voican.

”Am inregistrat vanzari mai mari decat in 2022. Cred ca cresterea medie a tarifelor a fost sub 10%, in conditiile in care am suportat o crestere a TVA de la 5% la 9% (aproape dublare). Vom astepta cifrele oficiale de la statistica, dar cred ca numarul turistilor a fost putin mai mare decat in 2022. Luna iunie a fost considerabil mai buna decat iunie 2022 pentru majoritatea hotelurilor. A contat vacanta inceputa mai repede dar si vacanta de Rusalii, care a adus un aflux foarte mare de turisti in perioada 1-4 iunie. Insa luna iulie a fost afectata in ceea ce priveste gradul de ocupare, iar acest lucru se datoreaza in special vanzarilor slabe inregistrate in luna iunie pentru intregul sezon (cu cauze cunoscute: greva profesorilor, criza din Ucraina, holera, E. coli etc.). Din perspectiva noastra, avem vanzari cu 21% mai mari decat anul trecut, pe agentie. Mamaia inregistreaza o usoara revenire fata de 2022. Vanzarile noastre pe litoral sunt mai mari decat in 2019. Hotelurile pe care le avem in management inregistreaza vanzari mai mari decat in 2022 (intre 5 si 12%)”, declara Aurelian Marin, vicepresedinte ANAT si director general Paradis Vacante de Vis.  

Luna iulie a fost cel mult la nivelul lunii iunie 2022, poate putin mai slaba. In toamna anului 2022 hotelierii au avut o abordare prudenta in ceea ce priveste cresterea tarifelor pentru 2023. ”Sper ca acelasi lucru sa se intample si in aceasta toamna pentru sezonul 2024. Primele semnale sunt bune, nu am remarcat tendinte de crestere exagerata. Ma astept la cresteri de 6-8-10% in hoteluri bine pozitionate in piata si cu servicii constant bune, cu politici de vanzare adaptate la piata si dinamice. In rest, ma astept la tarife similare sau la cresteri de maximum 5%. Pe de alta parte, nu cred ca vom avea tarife mai mici comparativ cu 2023 decat ca exceptii”, adauga Aurelian Marin.

Potrivit companiei Eximtur, statiunile, in ordinea vanzarilor, au fost: Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Mangalia, Costinesti, Eforie Sud, Techirghiol, Vama Veche. Statiunile cu cele mai mari cresteri sunt Eforie Nord, Olimp, Costinesti si Eforie Sud. ”Vanzarile din lunile ianuarie si februarie au avut o crestere de peste 30% fata de anul precedent, dupa care au urmat comunicarile legate de riscul de holera, E. coli in apa, greva din invatamant, costul sezlongurilor,  care au impactat negativ vanzarile din lunile martie, aprilie, mai si iunie. Au fost vanzari din nou mai bune in lunile iulie si august, cu o oarecare rezerva dupa racirea brusca a apei din sezon. Desi am avut o luna septembrie de vara, in jurul perioadei de 10 septembrie s-au cam inchis majoritatea hotelurilor”, subliniaza Lucia Morariu, fost presedinte ANAT si presedinte Eximtur.

Potrivit lui Andrei Chirilov, membru al Consiliului Director ANAT si director general Laguna Tour, ”vanzarile pentru sezonul de vara 2023 au inceput mai devreme (noiembrie - decembrie 2022), in sistem early booking. A urmat o perioada de stagnare a rezervarilor (martie-aprilie), dupa care s-a intrat intr-un ritm normal al acestora. Litoralul romanesc a inregistrat o crestere comparativ cu sezonul anterior, insa daca ne raportam la anul exceptional din turism 2019, ne situam sub acel an ca numar de turisti. Se remarca un plus pentru sudul litoralului romanesc dar o scadere a numarului de turisti pentru Mamaia si Navodari”.

”Privit in ansamblu, sezonul 2023 a fost unul destul de complicat pentru operatorii de turism de pe litoral. Am avut perioade in care agentii nostri abia au facut fata fluxului mare de solicitari, dar si perioade de acalmie, cauzate, in principal, de factori externi, asa cum a fost greva din educatie in luna iunie, care a temperat ritmul rezervarilor. Cu toate acestea, litoralul autohton nu a dus lipsa de turisti, cele mai aglomerate intervale fiind finalul lunii iunie si jumatatea lunii august. Unii dintre ei, in general turisti fideli acestei destinatii, ne-au contactat pentru a-si rezerva sejurul din 2024 chiar din momentul in care si-au incheiat concediul de anul acesta”, afirma Ionut Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, membru ANAT. Potrivit informatiilor furnizate de Litoralulromanesc.ro, din totalul rezervarilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanta. Durata medie a sejurului a fost 4,8 nopti. S-a accentuat un trend tot mai evident in ultimii ani: romanii sunt foarte atenti la raportul calitate-pret atunci cand doresc un sejur pe litoralul autohton si sunt dispusi sa aloce bugete de vacanta mai mari daca pachetul turistic include si alte servicii pe langa cazare si masa. Tot mai multi turisti includ pe lista criteriilor in functie de care aleg o unitate de cazare pe litoral accesul la plaja privata sau piscina, sezlongul ca parte din costul pachetului, variantele de petrecere a timpului liber si optiunile de distractie. Cele mai cautate sunt hotelurile de 3 si 4 stele, care s-au adaptat la cerintele turistilor si au creat pachete complexe. In aceste conditii, si gradul de satisfactie a turistilor a crescut usor in comparatie cu sezonul trecut. Principala categorie de turisti care alege statiunile de la Marea Neagra ca destinatie de vacanta, respectiv 68% din total, este formata din familii. Urmatoarea categorie e reprezentanta de cupluri, 22% din total. In ceea ce priveste clasamentul pe criteriul ”varsta”, 41,9% dintre turistii care aleg litoralul autohton au varste cuprinse intre 25 si 44 ani, urmati de cei din segmentul de varsta 45-54 ani, care reprezinta 28% din total. Pe locul trei se afla seniorii din categoria de varsta 55-64 de ani, respectiv 12%. 

”Pentru noi, vanzarile pe litoralul romanesc au fost mai bune decat in 2022. Dar cu siguranta puteau fi si mai bune, daca nu existau temerile de la inceputul lunii iunie referitoare la contaminarea apei Marii Negre cu virusi veniti in urma distrugerii barajului din Ucraina, vanzarile s-ar fi mentinut intr-un ritm bun si am fi vorbit despre o crestere mai semnificativa. Ne pregatim serios, ca de fiecare data, pentru sezonul urmator si avem obiective si asteptari superioare”, sustine Lucian Badircea, director general IRI Travel, membru ANAT.
ANAT considera ca Organizatiile de Management al Destinatiei (OMD) Constanta si Mangalia trebuie sa devina active in promovarea litoralului. La modul general, trebuie sa fie lansata o campanie puternica de promovare.

”Apele Romane Dobrogea trebuie sa ia masuri rapide pentru a marunti sau toca scoicile de pe plaje. Aceasta solicitare a fost repetata timp de 2 ani. De asemenea, nu ar trebui sa se organizeze licitatii in luna mai, inainte de inceperea sezonului, ci mult mai din timp. Pe de alta parte, Primaria Constanta trebuie sa rezolve problema parcarilor din Mamaia”, declara Alin Burcea, prim vicepresedinte ANAT si presedinte Paralela 45.

Concluziile ANAT in privinta Litoralului romanesc, sezonul 2023:

► Sezonul turistic pe litoralul romanesc in 2023 a fost mai bun decat in 2022, dar sub nivelul anului 2019.

► Sezonul a inceput promitator, dar rezervarile s-au diminuat in lunile iulie si august.

► Preturile au crescut cu 10-20%, dar bugetele au fost limitate din cauza reducerii duratei medii a sejururilor.

► Inflatia mai mare decat cea oficiala a afectat cresterea economica.

► Temperatura apei marii in luna august a fost neobisnuit de rece, la 13 grade Celsius.

► Vanzarile totale au fost mai mari decat in 2022, cu o crestere medie a tarifelor sub 10%.

► Numarul turistilor a crescut fata de 2022, iar luna iunie a fost considerabil mai buna decat anul precedent. Cea mai mare scadere s-a inregistrat la capatul de sezon – august-septembrie.

► Luna iulie a avut o ocupare redusa din cauza vanzarilor slabe din iunie si a altor factori externi.

► Printre factorii care au generat scaderi sau au diminuat dinamica rezervarilor se numara urmatoarele ”evenimente” comentate la inceput de sezon: greva profesorilor, criza din Ucraina, holera, bacteriile E. coli, drone, mine sau cresterea pretului sezlongurilor.

► Mamaia a inregistrat o usoara revenire in comparatie cu 2022.

► Valoarea medie a unei rezervari a fost de 2500 de lei, in crestere cu 5% fata de anul precedent.

► Preturile au crescut cu 10-20% fata de sezonul 2022.

► Cele mai cautate hoteluri sunt cele de 3 si 4 stele.

► Circa un sfert dintre rezervari sunt achitate cu voucherele de vacanta.

► Durata medie a sejururilor a inregistrat o scadere de la 4,9 la 4,7 – 4,8 nopti.

► Cei mai multi turisti au fost reprezentati de catre familiile cu copii, urmati de cupluri.

► In ciuda cresterii vanzarilor, numarul total de turisti a fost mai mic decat in 2019.

► Se remarca, in continuare, atacul concertat al unei parti a mass-media din Romania asupra litoralului si lipsa de reactie a patronatelor hoteliere de pe Litoral, precum si a OMD-urilor Mangalia si Constanta, care nu au derulat campanii de promovare.

► Statiunile, in ordinea vanzarilor agentiilor de turism: Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Mangalia, Costinesti, Eforie Sud, Techirghiol, Vama Veche.

► Sudul litoralului a inregistrat un plus, statiunile cu cele mai mari cresteri fiind Eforie Nord, Olimp, Costinesti si Eforie Sud.

Propunerile ANAT pentru sezonul estival 2024

1. Punerea in actiune reala a OMD-urilor Mangalia si Constanta, care sa conceapa si sa puna in executie o Strategie de marketing pentru Litoral.

2. Patronatele de pe Litoral sa elaboreze o strategie de marketing si promovare a Litoralului, care sa implice si participari la targurile de specialitate.

3. Apele Romane Dobrogea sa organizeze licitatii pana la 15 martie si sa  realizeze o amenajare a plajelor si maruntire a scoicilor. De asemenea, ar trebui sa reanalizeze preturile de inchiriere a plajelor, care sunt foarte mari. 

4. Primariile Constanta, Mangalia si Eforie ar trebui sa solutioneze, in masura posibilitatilor, problema parcarilor si a amenajarii statiunilor.

5. Hotelierii trebuie sa promoveze o politica buna de preturi, daca vor sa vanda. Agentiile de turism le raman cei mai importanti parteneri, cele mai multe rezervari ale turistilor fiind efectuate, in continuare, prin agentii. Campania de oferte tip ”Inscrieri timpurii” incepe mai devreme, cu oferte foarte atractive.

sursa foto: pixabay.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Turism Romania Turism

Articole recomandate

Citeste si despre