Analize recomandate atunci cand nu reusesti sa ramai insarcinata

/ / Modificat: 2017-11-16
Analize recomandate atunci cand nu reusesti sa ramai insarcinata

Desi ti-ai urmarit cu precizie militareasca ovulatia, ai ciclu menstrual regulat si nu ai probleme de sanatate, tot nu ai reusit sa ramai insarcinata si incepi sa iti faci griji, sa iti pui tot felul de intrebari si sa te gandesti la scenarii sumbre.

Este, insa, important sa nu te ingrijorezi, pentru ca ai sa fii surprinsa cat de mare este numarul femeilor care reusesc sa obtina o sarcina dupa mai multe incercari, si nu din prima sau din a doua incercare. Nu tine cont nici de ceea ce auzi pe la prietene ori pe la rude, pentru ca fiecare femeie este diferita.

Un an de incercari fara rezultate te trimite la medic

Daca pe parcursul unui an nu ai reusit sa ramai insarcinata, atunci trebuie sa mergi la medicul ginecolog, pentru ca poate sa fie vorba despre o problema de fertilitate. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cel mai adesea infertilitatea apare din cauza disfunctiilor ovulatorii, a afectarii trompelor uterine, a endometriozei si a problemelor aparute la nivelul uterului.

Exista mai multe analize si teste medicale recomandate in cazul in care nu reusesti sa ramai gravida:

- analize homonale;

- ecografie transvaginala, investigatie recomandata pentru ca medicul sa vada care este starea uterului femeii. In cazul in care exista afectiuni precum fibromul uterin sau daca dimensiunile acestui organ nu sunt normale, atunci pot scadea sansele unei femei de a ramane gravida. De asemenea, medicul va observa si ovarele femeii. In cazul in care exista ovare polichistice, atunci este nevoie ca femeia in cauza sa fie monitorizata cateva luni, pentru ca medicul sa isi dea seama daca ovuleaza sau nu. Monitorizarea ovulatiei se poate face prin termometrizarea vaginala, dar si prin ecografie;

- teste pentru a fi detectati anticorpii plasmatici;

- histeroscopia, metoda non invaziva in urma careia medicul ginecolog observa daca femeia respectiva sufera de afectiuni precum malformatii uterine, sinechii uterine, daca are polipi, factori care duc la infertilitate;

- histerosalpingografie, test care arata starea trompelor uterine ale femeii. Exista cazuri in care femeile pot avea trompele uterine infundate, ceea ce face imposibila obtinerea unei sarcini;

 analiza pentru depistarea Chlamydia. In cazul in care o femeie sufera de infectia cu Chlamydia, atunci este nevoie de tratament pentru a o indeparta;

- testele de ovulatie.

Si barbatii au nevoie de investigatii

Foarte important de precizat este ca nu numai femeia poate sa fie cauza pentru ca nu reuseste sa ramana gravida. De aceea, si barbatul trebuie sa faca analize, precum spermograma si spermocultura, teste care depisteaza problemele de fertilitate masculina.

De asemenea, barbatilor li se mai poate recomanda si un test care sa determine nivelul de testosteron si cel de FSH si HL din sange. Mai pot fi recomandate, de asemenea, teste imunologice si biopsia testiculara.

Factori care pot afecta fertilitatea unei femei

In cazul in care incerci sa ramai insarcinata si nu reusesti, trebuie sa tii cont ca exista cativa factori care pot influenta fertilitatea:

- stresul;

- alcoolul in exces;

- faptul ca esti supraponderala sau subponderala;

- un somn insuficient;

- anumite medicamente pe care le iei.

Si daca nu exista niciun motiv pentru care nu ramai gravida?

In 10-15% din cazuri infertilitatea nu are o cauza evidenta, pentru ca medicii nu gasesc o cauza biologica, si este clasificata drept "infertilitate inexplicabila". In astfel de situatii, este important sa nu iti pierzi speranta. Factorul psihologic poate influenta fertilitatea, de aceea conteaza mult sa nu te lasi afectata de stres, sa gandesti pozitiv.

La femeile care au infertilitate inexplicabila sunt sanse sa ramana gravide chiar fara a urma un tratament pentru fertilitate. Insa daca acest lucru nu se intampla, pot apela la tratamente de fertilitate, chiar si la fertilizare in vitro.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Analize sarcina Cum sa ramai insarcinata Analize inainte de sarcina Fertilitate femei

Articole recomandate

Citeste si despre