4 semne ca scolarul are nevoie de meditatii

/ / Modificat: 2013-10-18
4 semne ca scolarul are nevoie de meditatii

Toti copiii intampina probleme mai mici sau mai mari la scoala, in incercarea de a deslusi tainele fiecarei materii in parte. Exista insa unele discipline scolare de care copilul se "impiedica" mai mult decat de altele. Cu toate acestea, o nota proasta luata la matematica sau la engleza nu reprezinta un indiciu ca ar avea nevoie de un meditator! Afla cand anume este cazul sa angajezi un profesor pentru pregatirea extrascolara a copilului tau!

De la inceputul si pana la sfarsitul scolii, copilul tau va studia o multime de materii care ii vor da batai de cap. Chiar daca primul tau impuls este sa ii iei un meditator pentru a-l ajuta sa aprofundeze si inteleaga mai bine o anumita disciplina, este indicat sa analizezi cu atentie situatia scolara a copilului si sa vezi daca nu intelege materia sau nu-si da suficient interes pentru studierea ei.

Risca sa ramana corigent

Ai observat ca cel mic a inceput sa ia note din ce in ce mai proaste la o anumita materie. Ai tot asteptat sa vezi daca este vorba doar de cazuri izolate sau daca indica faptul ca nu intelege disciplina si nu se descurca singur la ea. Insa in momentul in care notele lui incep sa scada semnificativ, indreptandu-se spre zona alarmanta a corigentei, este cazul sa iei in calcul ideea unui meditator!  

Iti spune constant ca "nu intelege" materia

Fii atenta si la ce cuvinte foloseste copilul atunci cand se plange ca o materie este prea grea. Cand spune frecvent "nu pot sa fac tema" sau "nu stiu sa fac tema", este posibil sa nu-si fi dat suficient interes in efectuarea ei.

Copilul are cu adevarat probleme in a intelege o materie atunci foloseste frecvent exprimarea "nu inteleg". In orice caz, inainte de a-i lua un meditator, stai langa el atunci cand isi face temele si vezi daca le studiaza cu atentie si isi da silinta sa le rezolve. Daca observi ca oricat s-ar stradui, nu reuseste sa inteleaga, te poti gandi sa ii angajezi un profesor preparator.  

Are profesori slab pregatiti la scoala

Copilul poate intampina dificultati la o disciplina si daca profesorul care o preda la scoala este slab pregatit ori are un stil greoi de predare. Daca ia note foarte proaste la o materie si nu reuseste sa retina informatiile cheie din lectii, studiaza putin situatia caietelor copilului, pentru a vedea ce anume i se preda la scoala. Apoi, pune-i intrebari legate de cum se desfasoara ora si ce face profesorul la clasa, pentru a-ti da seama daca "buba" este la scoala si nu in incapacitatea copilului de a intelege sau retine informatii.

Angajeaza-i un meditator, dar nu inainte de a vorbi cu profesorul respectiv sau cu directoarea scolii pentru a lua masuri in vederea schimbarii stilului de predare.  

Nu te implici suficient

 Este adevarat ca materiile se predau la scoala si ca elevul trebuie sa-si dea singur interesul pentru a invata lectii si a-si face temele. Insa in primii ani de scoala, are nevoie de ajutorul si indrumarea ta pentru a se descurca. Trebuie sa fii primul si cel mai important meditator al copilului tau - sa ai grija sa invete, sa-si faca temele si sa se duca bine pregatit la scoala.

Atunci cand nu ai timp suficient pentru a te implica in evolutia scolara a copilului si a-l ajuta, poti apela la experienta unui meditator.  

Cunosti alte semne care pot arata ca cei mici au nevoie de meditatori? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Meditatii copii Scoala copii Teme copii

Articole recomandate

Citeste si despre