Trei alternative la sandviciul clasic. Ce ii poti pune copilului in pachetelul pentru scoala

/ / Modificat: 2023-09-22
Trei alternative la sandviciul clasic. Ce ii poti pune copilului in pachetelul pentru scoala

Multi copii simt nevoia sa aiba o gustare la ei pentru pauza mare de la scoala si, pentru a nu manca dulciuri sau alte alimente procesate pe care le gasesc la chioscul din curtea scolii, parintii le pun la ei un pachetel de acasa. De cele mai multe ori, acesta consta intr-un sandvici cu unt sau crema de branza, cascaval si un mezel. Avantajul este ca se face rapid, insa copiii se pot satura repede sa manance acelasi lucru in fiecare zi, iar parintii sunt nevoiti sa gaseasca alternative.

Pentru parintii care au nevoie de inspiratie, iata 3 alternative usor de facut pentru pachetelul de la scoala!

1. Clatite sarate, cu spanac si crema de branza

alternative sandwich copil

Foto: everydayhealthyrecipes.com

Pentru a prepara aceste clatite se face un aluat clasic, din faina, oua, lapte si un praf de sare, ca pentru clatitele dulci. Nu se adauga zahar sau vanilie, ci o mana de frunze de spanac si se pune totul in blender, pentru a obtine o compozitie cat mai fina.

Clatitele se prajesc in putin unt, pe ambele parti, cat sa fie rumenite. Vor avea o culoare verde foarte interesanta, care ii va atrage pe copii. Mai departe, pot fi umplute cu crema de branza, somon afumat sau muschi file si puse la pachetel pentru copil.

2. Saratele cu branza

saratele cu branza

Foto: diethood.com

O varianta de gustare rapida, delicioasa, satioasa si usor de facut. Se folosesc branza proaspata de vaci, unt si faina in cantitati egale si un praf de sare. Se face un aluat, care se lasa o ora la frigider, dupa care se intinde, se taie fasii si se pune pe o tava tapetata cu hartie de copt.

Se ung saratelele cu ou si se presara deasupra chimen, mac, susan sau parmezan ras. Se dau la cuptor pentru 10-12 minute sau pana cand sunt rumenite. Se pastreaza bine pana la o saptamana, asa ca poti face pentru mai multe zile.

3. Chec cu banane (banana bread)

banana bread

Foto: Freepik

O varianta dulce, delicioasa si sanatoasa pentru pachetelul de la scoala. Daca ai 2 banane foarte coapte in casa le poti transforma foarte usor in chec. Se paseaza bananele cu o furculita, se adauga doua oua, un praf de sare, o jumatate de lingurita de praf de copt, o jumatate de cana de lapte, cateva linguri de ulei sau de unt topit si faina, cat sa capete consistenta de chec. Se adauga 2 linguri de sirop de artar, pentru un gust dulce.

Se pune compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se pot adauga si nuci sau alune maruntite, stafide sau bucatele de ciocolata. Se coace la 180 de grade, pana cand este rumenit. Se poate pastra cateva zile la temperatura camerei.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sandvisuri copii

Articole recomandate

Citeste si despre