Cum sunt afectati copiii de ecranele de TV si telefon

/ / Modificat: 2017-10-04
Cum sunt afectati copiii de ecranele de TV si telefon

S-au dus vremurile in care copiii se jucau de-a v-ati ascunselea sau sotronul in fata casei. Acum ei au fost cuceriti de smartphone-uri, laptopuri si televizor, putand fi despartiti cu greu de aceste gadget-uri ale lumii moderne. Orice familie foloseste tehnologia in diferite forme, fiindca sa recunoastem, este practic imposibil sa traim fara un telefon mobil, un televizor, un laptop sau o tableta.

Cum tehnologia a evoluat mult, este normal ca si copiii sa tina pasul si sa devina din ce in ce mai interesati de gadget-uri. Lumea digitala face acum parte din copilarie, chiar si bebelusii fiind expusi. Asociatia Americana de Pediatrie recomanda, insa, ca niciun copil sub varsta de doi ani sa nu aiba acces la vreun device electronic. Pentru micutii trecuti de varsta de doi ani totul trebuie sa fie facut cu masura, astfel incat balanta sa ramana echilibrata.

Televizorul, prieten si dusman

Televizorul este recomandat pentru programele de desene animate, documentare si filme pentru copii, care sa le dezvolte inteligenta si creativitatea.

Mamicile trebuie, insa, sa nu isi faca un obicei din a-i lasa pe micuti sa se uite ore in sir la televizor doar pentru ca acestia sunt fascinati de ecran si nu mai sunt galagiosi. Cu timpul, acest obicei poate dauna. Micutii devin dependenti de o stimulare psihologica produsa de imaginile de la televizor in loc sa fie sociabili, sa se joace cu copiii de varsta lor. Astfel, prea mult privit la televizor il poate "salbatici" pe copil, ii poate produce tulburari de somn.

Daca aveti obiceiul sa luati masa in familie cu televizorul deschis, este ideal ca acesta sa fie lasat pe posturi cu emisiuni de calitate, educative. Fa-ti timp sa discuti cu copilul tau despre ceea ce ati urmarit la televizor, incurajeaza-l sa puna cat mai multe intrebari. La randul tau intreaba-l despre ceea ce ati urmarit, este un mod simplu prin care cel mic va acumula, pas cu pas, cunostinte care il vor pregati pentru viata.

De asemenea, ai grija ca micutul tau sa nu sacrifice activitati care tin de scoala, sport sau legate de prieteni pentru a se uita la televizor. Acelasi lucru este valabil si in cazul telefonului mobil.

Jocurile pe telefonul mobil, cu masura!

Nu numai televizorul i-a cucerit pe cei mici, ci si jocurile de pe laptop, fie pe telefonul mobil ori pe tableta. Nu trebuie sa-i interzici sa se joace, ci sa ii limitezi timpul pe care si-l poate petrece in fata ecranului. Jocurile trebuie sa fie adaptate la varsta celui mic, nu il lasa sa se joace pana nu stii tu despre ce este vorba, pentru ca multe dintre jocuri pot contine scene de violenta.

In masura in care sunt respectate regulile de timp si de continut adaptat varstei copiilor, jocurile sunt recomandate pentru ca aduc beneficii precum sporirea capacitatii de a fi mai atenti la detalii, ii motiveza sa duca o sarcina pana la sfarsit, ii ajuta sa se coordoneze mai bine. Jocurile pot fi si un mod prin care copiii isi pot descoperi anumite talente.

Locul cartilor, luat de Google?

Internetul pare sa ii fi cucerit pe copii si adolescenti si in ceea ce priveste informatia, pentru ca acolo gasesc raspunsuri la orice. Insa unii experti sunt de parere ca internetul nu face decat sa ofere informatia rapid, fara sa ii lase pe cei mici sa isi foloseasca mintea si creativitatea pentru a solutiona o problema. Daca ai un copil scolar, cu siguranta l-ai surprins in nenumarate randuri cautand referate pe Google sau rezolvari la anumite ecuatii de matematica.

Un parinte trebuie sa ii explice copilului ca, intr-adevar, internetul este o parte importanta din viata, ca este de ajutor in momentele in care avem nevoie de o solutie rapida, este o adevarata enciclopedie, insa intr-o masura mai mare este bine sa citim si carti. Cartile sunt cele care ii stimuleaza cel mai bine creativitatea, il pregatesc pentru viata punandu-i in fata tot felul de scenarii prin care el nu a trecut. 

Cum sa nu ai un copil dependent de tehnologie

Riscurile la care sunt supusi copiii care stau excesiv in fata unui device sunt de la tulburari de somn, risc de obezitate, probleme cu spatele, din cauza posturii incorecte, dureri de cap, pana la risc de irascibilitate, depresie, apatie, tendinta de izolare.

Ca micutul tau sa nu devina dependent de tehnologie este important sa iei masuri si sa stabilesti reguli inca de la varste fragede. La 16 ani o sa fie mult mai greu sa il faci sa inteleaga riscurile la care este supus daca abuzeaza de gadget-uri, asa ca trebuie sa iei masuri din timp:

 degeaba ii spui ca nu are voie la televizor sau pe telefonul mobil, daca nu ii oferi si o alternativa. Petrece timp cu el, jucati-va impreuna, discutati, mergeti la plimbare. Copiii au nevoie de atentie din partea parintilor;

 daca televizorul este deschis non-stop la voi in casa, el va considera ca este un lucru normal si nu va intelege de ce nu trebuie sa se uite decat una sau doua ore pe zi atunci cand ii vei spune. Tine televizorul deschis doar atunci cand urmariti emisiunea preferata sau stirile, nu il lasa sa mearga fara sa fie nevoie;

 nu lua langa tine smartphone-ul atunci cand esti la masa, nici acasa si nici la restaurant, pentru ca ii vei da un exemplu negativ celui mic;

• nu face din device-uri o dadaca. Atunci cand ai tu ceva de facut sau cand vezi ca micutul se plictiseste, incurajeaza-l sa se joace cu jucariile ori sa citeasca, in functie de varsta pe care o are;

 nu tine laptop-uri, computere sau televizor in camera copilului, pentru ca il vor tenta. Televizorul trebuie sa stea numai in sufragerie;

• pe cat posibil, limiteaza jocurile care presupun activitati mecanice si repetitive, acestea nu aduc niciun beneficiu dezvoltarii copilului;

 copiii nu trebuie sa fie deconectati fortat de la telefonul mobil ori de la un joc, pentru ca fructul interzis este intodeauna mai dulce, iar ei vor dori si mai mult sa foloseasca tehnologia. Ce trebuie sa faci, ca parinte, este sa-i explici care sunt riscurile la care se supune, nu ii cere pe un ton rastit doar sa nu se mai joace pentru ca asa trebuie;

 baietii sunt mai preocupati de jocuri si de tehnologie, in general, spre deosebire de fete. Ei ar trebui indreptati si spre alte activitati, precum sportul (inot, tenis, fotbal, handbal).

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Efecte negative televizor Televizor copii Telefon mobil

Articole recomandate

Citeste si despre