Ce fructe sunt bune iarna pentru copii

/ / Modificat: 2023-02-06
Ce fructe sunt bune iarna pentru copii

Iarna ne pune la grea incercare sistemul imunitar, iar cei mai vulnerabili dintre noi sunt copiii, in special cei care merg in colectivitate. Pentru o santate de fier si in sezonul rece, cand virusurile circula mult mai rapid, asigurati-va ca ii oferiti copilului cantitatea ideala de fructe, surse de vitamine care intaresc imunitatea si de nutrienti care ii ajuta sa se dezvolte armonios.

Ideal este sa le oferim copiilor fructe proaspete, insa avem la indemana si varianta celor congelate sau a compoturilor, mai ales daca sunt de casa, fara conservanti.

Iarna avem la indemana portocale, mandarine, clementine, grepfruit. Sigur ca acestea se gasesc in magazine in orice perioada a anului, insa in timpul sezonului rece de la noi sunt mai zemoase si mai dulci decat in restul timpului. Citricele sunt bogate in vitamina C, care stimuleaza imunitatea si contribuie, astfel, la prevenirea racelilor si la ameliorarea simptomelor acestora. Pe langa acestea vitamina C are propiretati antioxidante, contribuie la formarea colagenului, la fixarea calciului si la absorbtia fierului din alimente.

Bananele nu trebuie sa lipseasca, de asemenea, din alimentatia copilului. Bogate in vitaminele A, B, C si E, cu un continut ridicat de fier, calciu si potasiu, sunt o excelenta sursa de energie in sezonul rece. Strugurii sunt si ei o gustare sanatoasa, benefica pentru rinichi, ficat si sistemul digestiv, cu proprietati antioxidante. Bogati in vitamine precum A, B1 si K, ajuta la mentinerea oaselor puternice si la protejarea pielii delicate a copiilor.

Pe langa fructele considerate exotice pentru simplul fapt ca nu sunt cultivate in Romania, nu uitati de cele autohtone. Merele au toate sansele sa fie romanesti pentru ca, pastrate in conditii optime, ele rezista foarte mult timp fara sa se altereze. Marul este o sursa importanta de vitamine (A, B, C, E), fibre, potasiu, magneziu, sodiu si calciu. Bogat in apa, este un fruct puternic hidratant, iar continutul ridicat de carbohidrati il fac o sursa excelenta de energie in sezonul rece, cand „bateriile” sunt de multe ori la minim.

Gutuile sunt fructe de toamna, dar, la fel ca merele, se pot pastra foarte bine timp indelungat, daca sunt depozitate corespunzator. Gutuia poate fi servita copilului ca gustare, dar poate fi inclusa si in sosuri, salate, piuireuri. Este o sursa excelenta de potasiu si un fruct cu proprietati in combaterea problemelor digestive.

Putem da copiilor fructe congelate?

Daca stii ca ai un copil care prefera fructele de vara, ii poti da si fructe congelate pastrate in propriul congelator sau luate din comert. Dezavantajul la fructele congelate este ca isi schimba textura dupa dezghetare, iar gustul poate fi si el diferit, din cauza ca apa se scurge din ele. In rest, ele sunt la fel de sanatoase ca fructele proaspete, ba chiar mai sanatoase, deoarece prin congelarea imediat dupa recoltare se conserva si mai bine nutrientii care se pierd atunci cand fructele stau in rafturile din magazin sau pe tarabe.

Puteti congela vara cirese, visine, capsune, fructe de padure, piersici sau caise. Congelarea este un proces care face ca fructele sa isi pastreze mai bine proprietatile decat fierberea si conservarea sub forma de compoturi, care au si zahar adaugat, in general. In cazul in care fructele congelte nu mai arata la fel de apetisante dupa dezghetare, puteti sa le transformati in spume sau piureuri ori chiar in inghetata de casa pe care cei mici o vor savura cu siguranta cu la fel de multa pofta ca vara.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Fructe copii Fructe alimentatie copii

Articole recomandate

Citeste si despre