Jucariile de lemn, o atractie magica




 

Ce reprezinta jucariile pentru copii? Sunt ele doar o sursa de distractie si de ocupare a timpului liber al copilului? Unii parinti ar spune “DA”. Noi credem ca o jucarie bine aleasa reprezinta mult mai mult.

 




Scopul jucariilor este acela de dezvoltare a inteligentei, a creativitatii, a memoriei, a personalitatii si in final, de formare a copilului pentru viata de adult.

 




Istoria jucariilor este foarte veche, la fel de veche ca si istoria umanitatii. Primele jucarii au fost construite numai din elemente care se gaseau in natura: din lemn, piatra, lut, iarba sau chiar din oase. Printre jucariile descoperite de arheologi se numara fluiere din lut in forma de pasare, vagoane si carute din lemn. In Egiptul Antic, copiii se jucau cu papusi facute din piatra, in Grecia Antica si Roma Antica, copiii incepusera sa se joace cu papusi din lut/teracota sau din ceara, cu arcuri cu sageti, cu bete si jucarii de tip yo-yo din piatra sau lemn. Primele zmeie au aparut in China, in jurul anului 1000 i.Hr. In India, in jurul anului 600 i.Hr., a devenit popular jocul Chaturanga, precursorul sahului de astazi. In secolul al XVII-lea sunt inventate patinele cu rotile si copiii incep sa se joace cu soldatei si mingi.


 




Primele trenulete apar in 1914, iar in 1930 sunt lansate primele papusi si figurine Disney, eroul fiind Mickey Mouse. Ceva mai tarziu apar jocurile de societate Monopoly si Scrabble, iar pe la 1949 jocurile Lego revolutioneaza piata jucariilor.

In multe orase din lume exista acum muzee ale jucariilor in care se poate vedea istoria jucariilor: de la papusi foarte vechi la jucarii teleghidate.

 

Astazi, multe jucarii sunt facute din plastic, cauciuc, metal, papusile pot vorbi si chiar pot recunoaste vocea stapanului, jocurile pe calculator sunt din ce in ce mai numeroase si mai complexe. Acum exista jucarii pentru toate stadiile de dezvoltare ale copilului, jucarii din ce in ce mai sofisticate, interesante si care tintesc spre o dezvoltare cat mai complexa a inteligentei si personalitatii copilului.

In toata aceasta varietate de jucarii, unele mai atractive decat altele, zgomotoase sau nu, radiocomandate sau electrice, scumpe sau ieftine, jucariile de lemn isi pastreaza locul de secole.

 

Exista mai multe categorii de jucarii de lemn, fiecare cu rolul ei in dezvoltarea celui mic. Iata cateva exemple:

Puzzle-urile sunt jucarii care ajuta la dezvoltarea capacitatii de a rezolva probleme, de a intelege logica lucrurilor, de a identifica visual formele, culorile, marimile. Completarea unui puzzle, pe langa bucuria unei mari realizari, ajuta la construirea sentimentului de incredere in sine, a unei pareri bune despre propria persoana.

Cuburile si formele de lemn ajuta la constructiile in spatiu si altfel fac posibila reprezentarea concreta a lumii reale. Dezvolta capacitatea de observare, de gandire logica si in spatiu, de rezolvare a problemelor, coordonarea ochi–mana, capacitatea de masurare si numarare, vederea in spatiu si relatiile dintre obiecte.

 




Seturile de joaca (casute de papusi, mobilier de papusi, seturi de bucatarie si alte jocuri de tipul “sa ne jucam de-a…”) invita copiii sa-si foloseasca imaginatia si creativitatea, sa exploreze lumea si sa se raporteze la ea, le dezvolta capacitatea de comunicare cu ceilalti.

Centrele de activitate (cuburile cu activitati) incurajeaza si dezvolta jocurile sociale, invatarea numararii, capacitatea de a imparti si de a explora impreuna cu ceilalti (spiritul de echipa), dezvoltarea coordonarii ochi – mana, miscarile fine.

Jucariile si jocurile clasice (jucarii de tras, impins, figurine, trenulete, jocuri pe table, numaratori, alfabetare) ajuta la dezvoltarea coordonarii ochi-mana, a capacitatii de comunicare cu ceilalti, a spiritului de competitie.

 




Jucariile de lemn costa, de cele mai multe ori, ceva mai mult decat jucariile similare din plastic. Cu toate acestea, multi parinti considera ca jucariile de lemn raman cea mai buna varianta pentru copii lor. Nu numai pentru ca sunt facute din materiale naturale care nu contin un nivel ridicat de substante toxice asa cum pot contine jucariile de plastic, dar si pentru multe alte beneficii pe care acestea le ofera.

Unul dintre aceste beneficii este invitatia de a atinge, de a simti si de a explora jucaria, toate acestea fiind o componenta importanta a oricarui program educational. O jucarie de plastic nu atrage copilul la fel de mult ca o jucarie clasica de lemn. Cu toate ca aceasta diferenta nu a putut fi explicata stiintific, jucariile de lemn ofera acea “atractie magica” ce incurajeaza jocul imaginatiei prin explorare si contact direct. Chiar si parintii care nu cunosc valoarea educationala deosebita a jucariilor de lemn, considera ca acestea, in simplitatea lor, sunt benefice copiilor si le stimuleaza imaginatia.

 

In plus, chiar daca jucariile de lemn nu sunt intotdeuna la fel de complexe si nu se inscriu in tendintele curente ale pietei, pot oferi copiilor implicarea in jocuri care le devolta imaginatia, creativitatea, cunoastrea, capacitatea de comunicare si de a dezvolta probleme, calitati care vor conta pentru tot restul vietii.  

As vrea sa subliniez inca doua avantaje ale jucariilor de lemn care ar trebui sa conteze in alegerea lor. Prima ar fi durabilitatea: in timp ce o jucarie de plastic poate fi destul de usor distrusa, o jucarie de lemn rezista mult mai bine la socuri si la trecerea timpului (poate mai pastrati undeva, intr-o cutie, sau doar intr-un colt de suflet, primul trenulet de lemn sau prima papusica de lemn din copilarie?).

A doua ar fi faptul ca, majoritatea jucariilor de lemn sunt jucarii ecologice, din material natural si nepoluant. Avand in vedere numai aceste doua avantaje, consider ca se justifica pretul putin mai mare al jucariilor de lemn in comparatie cu cele de plastic.

 

Jucariile de lemn nu sunt doar simple jucarii. Sunt vesele, colorate, durabile, atragatoare, incitante, stimuleaza imaginatia, creativitatea si incurajeaza invatarea. Oricat de “demodat” suna, nimeni si niciodata nu va putea inlocui placerea jocului cu o jucarie de lemn sau cu un joc cu piese de lemn, cu aceeasi jucarie sau joc din plastic sau chiar virtuale.

Jucariile din imagini pot fi comandate pe site-ul www.ookee.ro

Diana Radu www.ookee.ro


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul