Urmareste-ne:

Copilul la 1 an si 9 luni

Copilul la 21 luni (1 an si 9 luni) este foarte interesat de rearanjarea obiectelor si a pieselor de mobilier din casa, vrea sa iti dea o mana de ajutor sau sa isi aranjeze singur locul de joaca din casa.

La acesta varsta pot sa apara ocazional cosmarurile si, chiar daca nu sunt la fel de frecvente ca la varsta prescolara, totusi apar si intrerup somnul asa ca trebuie, cu blandete, sa ii explici ca nu are de ce sa se teama si sa il ajuti sa adoarma la loc.

Pe langa crizele de personalitate si curiozitatea, caracteristice varstei sunt si preferintele asa ca il poti lasa pe cel mic sa ia cateva decizii precum ce tip de gem sa manance dimineata sau ce tricou sa imbrace insa trebuie sa ii explici foarte clar ca ceea ce tine de siguranta lui nu poate fi negociat.

La varsta de 1 an si 9 luni (21 luni), copilul tau este independent si isi impune din plin personalitatea. Se tine dupa tine ca un "catelus" simpatic, dornic de a afla tot ce misca in jurul lui si curios de tot ceea ce intreprinzi pe langa el. Este si perioada acceselor de furie si a sfidarii tuturor regulilor pe care incerci sa i le impui. Descopera surprizele pe care ti le rezerva varsta de 21 de luni in dezvoltarea prichindelului tau!

copil-1-an-9luni

Dezvoltarea fizica a copilului la 1 an si 9 luni

Portofoliul de abilitati fizice ale copilului inglobeaza o multime de aptitudini motrice grosiere si fine complexe. La varsta de 21 de luni, copilul tau este apt sa mearga singur, sa alerge si chiar sa se catere pe diverse piese de mobilier din casa. Este capabil sa impinga jucarii de mari dimensiuni (inclusiv propriul carucior), sa tina in manute jucarii in timp ce merge si chiar sa loveasca cu piciorul o minge.

Dezvolta o adevarata pasiune pentru urcat si coborat scari, dar inca mai are nevoie de ajutorul tau, in special la coborare. In ceea ce priveste dezvoltarea motricitatii fine, copilul da dovada de din ce in ce mai multe abilitati de indemanare si perspicacitate. Poate prinde si manipula in manute obiecte de mici dimensiuni si este capabil sa deseneze primele linii sau mazgalituri pe hartie, chiar daca nu poate tine foarte bine si corect creionul in manuta.

Cu toate ca inca mai intampina unele dificultati in ceea ce priveste dezvoltarea motricitatii, copilul tau este destul de dezvoltat din punct de vedere fizic si este capabil sa faca o multime de miscari si activitati din ce in ce mai complexe. Important este sa il incurajezi in tot ce face, sa il lasi sa experimenteze lucruri noi, chiar daca din cand in cand cade sau se murdareste, intrucat experienta este cel mai potrivit mijloc de invatare la aceasta varsta.  

Comunicarea (limbajul si vorbirea) copilului la 1 an si 9 luni

copil_21_luniLimbajul si vorbirea copilului progreseaza odata cu varsta. Pe zi ce trece, micutul tau pronunta cuvinte si sunete noi, este capabil sa asocieze 2-3 termeni in propozitii scurte, iar vocabularul lui inglobeaza intre 20-50 de cuvinte.

Fiecare copil se dezvolta in ritm propriu. In timp ce unii copii reusesc sa pronunte mai repede si mai usor unele cuvinte si sa faca progrese rapide, altii abia acum dezleaga primele secrete ale vorbirii si descopera multe dintre cuvinte. Pana la varsta de 1 an si 9 luni, copilul ar trebui sa stapaneasca bine abilitatea de a recunoaste numele persoanelor familiare, obiectele din jur si o buna parte a partilor lui anatomice.

Daca a fost stimulat si incurajat sa vorbeasca inca de mic, prichindelul tau ar putea chiar sa formeze propozitii din 2 pana la 4 cuvinte, insa nu este o aptitudine obligatorie la aceasta varsta si nu este nicio problema daca nu reuseste aceasta performanta.  

Dezvoltarea emotionala si sociala a copilului la 1 an si 9 luni

De acum si pana la implinirea varstei de 2 anisori, copilul incepe sa se vada pe sine ca persoana separata de ceilalti si sa constientizeze ca este o fiinta individuala. Este o perioada importanta in viata lui din punct de vedere emotional. Pe masura ce independenta copilului creste, anxietatea de separare incepe sa scada semnificativ, iar copilul invata sa se descurce "pe cont" propriu. Sigur ca mai are nevoie de tine, insa nu mai se simte atat de expus si nesigur in momentul in care este lasat singur pe perioade scurte de timp.

Prichindelul tau descopera si se confrunta cu noi emotii si stari negative - frustrari, suparare, furie etc. - pe care nu stie foarte bine cum sa le exprime si cum sa le faca fata. Din acest motiv, le traduce prin comportamente indezirabile, precum muscat, lovit, impins, accese de furie etc. Este important sa-l inveti de pe acum sa-si verbalizeze sentimentele si sa evite astfel manifestarile comportamentale neplacute.

Din punct de vedere social, copilul este din ce in ce mai interesat de joaca de grup, alaturi de alti copii, insa nu inseamna ca este si dornic sa imparta jucarii sau lucruri cu ei. Desi tanjeste si isi doreste sa interactioneze cu prichindei, inca nu stapaneste parghiile acestor "confruntari directe" si are nevoie de ajutorul tau. Este momentul in care il poti invata cum sa se joace frumos cu ceilalti copii, sa imparta jucarii si sa fie generos.

Articole si informatii utile despre copilul de 21 luni (1 an si 9 luni)

Mierea in alimentatia copilului

Dezvoltarea limbajului, copilul care nu vorbeste

Independenta la copiii mici. Lucruri uimitoare pe care le pot face singuri

Greutatea copilului mic

Ajuta copilul sa inteleaga si sa recunoasca sentimentele!

Dezvoltarea fizica

Somnul copilului la 1 an si 9 luni

Pana la varsta de 2 anisori, copilul doarme in jur de 12-13 ore pe zi. In timpul noptii, somnul copilului acumuleaza in jur de 11-12 ore. In timpul zilei, mai doarme aproximativ 1-2 ore intr-o singura repriza de somn, in special dupa-amiaza. Este varsta la care cosmarurile isi pot face aparitia in timpul somnului nocturn si ii pot intrerupe programul obisnuit de somn.

Avand in vedere ca micutul se poate da jos singur din patut si se poate plimba in voie prin casa, este important sa ii securizezi cu atentie patutul, astfel incat sa nu se accidenteze atunci cand vrea sa coboare noaptea, si sa ii iei din cale orice obiect periculos, care ar putea atenta la siguranta lui. Copilul s-ar putea trezi si ar putea veni peste voi in camera, atunci cand viseaza urat sau este speriat, de aceea, trebuie sa te asiguri ca este in sguranta pe tot drumul catre camera voastra.  

Alimentatia copilului la 1 an si 9 luni

Mai e putin pana la implinirea varstei de 2 ani, iar copilul tau a facut progrese remarcabile in ultimele 12 luni, in special in ceea ce priveste bunele maniere la masa. La inceputul celui de-al doilea anisor de viata, cel mic abia daca putea tine in manute canuta si arunca cu mancarica prin toate partile in incercarea de a manca singur.

Acum insa, copilul incepe sa capete experienta, iar mesele lui sa fie din ce in ce mai ordonate. Manuieste cu mai multa atentie tacamurile si este din ce in ce mai priceput in a se autoalimenta. Ai grija ca meniul lui zilnic sa fie echilibrat din punct de vedere nutritional, astfel incat sa primeasca toate vitaminele si mineralele de care are nveoie pentru a creste mare si sanatos. Nu elimina laptele din meniu, dar serveste-i-l in tot felul de combinatii si preparate delicioase: budinci, orez sau gris cu lapte, cacao cu lapte, cereale cu lapte etc.

Cu ce te-a surprins copilul tau cand a implinit 1 an si 9 luni? Ce achizitii noi ai putut observa la copilul tau? Povesteste-ne experienta ta in sectiunea de co vmentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Joaca copii Cosmaruri copii Dezvoltare alegeri copii

Gabriela David

Redactor Copilul.ro

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul