Teama de a vorbi in public la copil, cum il ajuti?

/ / Modificat: 2012-05-29
Teama de a vorbi in public la copil, cum il ajuti?

Frica de a vorbi in public apare la copil atunci cand incepe sa participe la serbari, piese de teatru si alte evenimente care necesita reprezentatie pe scena. Anxietatea si stresul, in special atunci cand sta in fata parintilor si rudelor, pun stapanire pe copil si il fac sa devina emotionat, inhibat si sa aiba trac, punandu-l in postura de a nu mai putea sustine discursul sau de a juca rolul pentru care s-a pregatit indelung. Afla cauzele care stau la baza tracului la cel mic si cum il poti ajuta sa depaseasca aceasta temere!

Foto: schoolatoz.nsw.edu.au

Care sunt cauzele tracului la copii?

Pentru a putea ajuta micutul sa vorbeasca liber si fara emotii in fata unei audiente, este foarte important sa intelegi, ca parinte, cauzele care stau la baza tracului.

Cristina Calarasanu, psiholog specializat in "Terapie Psihanalitica Familiala", sustine ca fobia de a vorbi in public apare in primul rand din cauza dorintei micutului de a se ridica la inaltimea asteptarilor celorlalti - a parintilor, profesoarei, publicului - si a fricii de a nu esua, doua aspecte emotionale care pun o mare presiune pe umerii unui copil de numai cativa ani.

Daca cel mic este o fire timida, adica usor emotiva, sensibila, va avea mari dificultati in a vorbi in fata unei audiente, sustine psihologul, si trebuie lucrat indepung cu el pentru a putea face fata unei asemenea presiuni.

De asemenea, parintii care au asteptari prea mari de la copil, il cresc intr-un spirit perfectionist, fara a avea voie sa greseasca, vor avea copii cu mari probleme in ceea ce priveste vorbitul in public. Tocmai din dorinta de a fi foarte bun, de a reusi, pentru ca nu are voie sa dea gres, micutul nu va reusi sa stapaneasca anxietatea si va avea trac in fata publicului.

Cum se manifesta frica de a vorbi in public la copii?

Tracul sau teama de a vorbi in public nu se manifesta doar prin incapacitatea de a deschide gura inca de la inceputul reprezentatiei, ci si in timpul rolului, sustine psihologul, prin cateva semnalmente specifice:

  • uita textul sau bucati din el;
  • se inroseste la fata;
  • transpira;
  • fuge de pe scena;
  • ramane blocat;
  • vorbeste foarte incet;
  • ii tremura mainile;
  • incepe sa planga etc.

Cum ajuti copilul sa depaseasca teama de a vorbi in public?

Este foarte important ca micutul sa fie pregatit, in prealabil, pentru momentul in care va vorbi prima oara in fata unei audiente.

Discuta cu el despre sentimentele care il incearca, gandurile care-i trec prin minte si temerile pe care le are cu privire la momentul in care se va afla pe scena si ajuta-l sa inteleaga ca modul de gandire ii poate influenta foarte mult comportamentul. Lucreaza cu el la aceste aspecte si explica-i-le pe intelesul lui.

Ajuta-l sa aiba asteptari realiste de la el. Orice copil vrea sa fie cel mai bun intr-o competitie sau intr-un joc. Este important sa il ajuti sa-si ajusteze asteptarile si sa nu mai vrea sa fie "cel mai bun", "sa reuseasca" etc., ci sa fie asa cum stie si cum poate atunci cand este pe scena. Asigura-l ca este in regula sa se mai incurce sau sa aiba emotii ori sa nu fie... perfect!

Incurajeaza-l de mic sa vorbeasca in fata mai multor persoane (sa recite poezii, sa citeasca povesti, sa joace un rol), astfel incat sa se obisnuiasca mai repede si mai usor cu scena si cu astfel de reprezentatii.

Copilul tau a avut trac cand a sustinut prima oara un discurs sau a participat la o serbare? Cum l-ai ajutat? Spune-ne sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Temeri copii Frica copii Emotii copii

Articole recomandate

Citeste si despre