Nu numara cate jucarii are copilul, ci cate jocuri stii sa te joci cu el

Ma trezesc uneori prea de dimineata. Nu am cum altfel, pentru ca Mica mea are ceasul setat pe ora 6. Ma bucur ca o alaptez, chiar daca m-am mai trezit de vreo patru ori azi-noapte, dar astfel o mai lalai in pat inca vreo ora, cat mananca ea. Pe puiul mare nu il duc astazi la gradinita. E sambata. Se bucura macar el de somn prelungit.

Ma gandesc cu ochii inchisi la treburile care ma asteapta. Sotul e la munca azi, lucreaza in ture. E weekend doar pentru noi. In casa sunt destule de facut si ei tusesc, asa ca nu iesim. Aerisesc si pregatesc micul dejun, ca de obicei, cat cei mici misuna pe parchet cu jucarii. Noroc cu balonul pe care l-am umflat aseara, ca au ocupatie acum.

Cana cu lapte si orz e moftul meu de dimineata. Daca o beau linistita simt ca am spor, deci azi se anunta o zi buna. Imi pregatesc toate cele, pentru ca vreau sa fac cat mai multe cat ei se joaca.

Ma apuc de curatat legumele pentru o ciorba in timp ce ei scot chestii din dulapuri si le intind pe jos. Nu imi ia o vesnicie sa strang capace de oale si castroane, asa ca nu ma deranjeaza. Nu dupa mult timp se plictisesc si, nu stiu cum, dar se intampla ca amandoi, fix in acelasi timp, sa nu mai stie ce sa faca. Incerc sa ii mai aman, dar nu reusesc. Au multe jucarii, dar acum nimic nu le mai trebuie.

Cea mica se supara si se prinde de pantalonii mei. Cel mare ma ia de mana, ma trage spre usa si imi povesteste ce joc vom juca in dormitor. Nu pot taia legume, asta e clar. Le pun la fiert asa intregi in oala si gata. Abia imi tin pantalonii sa nu cada.

Mergand spre camera cu jucarii ma uit inapoi si vad dezastrul ramas in urma. Nu am reusit decat sa curat cateva legume. Ma simt un pic stresata, dar ei sunt atat de bucurosi ca vin, incat imi pun pe fata zambetul acela de "bine, hai, fie".

Nici nu apuc sa ma asez, ca ma trezesc cu un utilaj in mana. Imi zice: "Tu esti asta, eu sunt asta. Spune 'salut'!". Discutam putin asa, ca intre utilaje si apoi vrea sa il "fugar". Asa zice de fiecare data :). Mica rade in hohote la mine in brate si da din picioare de parca ar vrea sa o ia la fuga singura. Inca nu poate, are 10 luni.

Sarim cu totii pe pat, ne ascundem, apoi eu fac o pauza cat ii mai dau Micutei putin lapte. El nu se opreste. Se urca din nou pe noptiera si la semnalul meu sare peste perne. Il vad fericit si asta imi umple sufletul de drag.

In camera lui stau cateva cutii pline de jucarii. Eu uneori imi doresc sa il vad ca se joaca singur mai mult, dar stiu ca, la varsta asta, dragostea se masoara in timp de calitate petrecut impreuna. Daca nu ma joc acum cu ei, cand sunt mici, cand o sa o fac?

Curand o sa imi fie dor de jocurile noastre...

Dupa ce termin de facut mancarea stiu ca nu mai am nimic urgent. Las balta tot si pot sa ma joc cateva ore. Ei au nevoie de prezenta mea. Dezordinea o strangem diseara, am observat ca se face mai putina daca ne jucam impreuna.

Zilele petrecute doar cu copiii, fara iesit afara, sunt cele mai lungi, nu-i asa? E obositor si se aduna frustrari. Iti vine sa ii trimiti la joaca si te gandesti ca ai cumparat degeaba atatea jucarii. Dar copiii vor uita curatenia din casa si ce haine frumos calcate aveau. Probabil isi vor aminti doar cateva lucruri din cele sapte cutii din camera. Vor tine minte acele clipe care poate acum par nesemnificative, cum ar fi ca ii plimbai in spate dintr-o camera in alta.

Noi, parintii, ne dorim sa facem cat mai multe lucruri bune si corecte ca sa avem copii bine crescuti. Dorim sa crestem viitori adulti cu multe calitati. Probabil nu exista o reteta exacta. Iubirea este cea care ne aduce mai aproape unul de altul si incheaga relatiile. Iar ca sa dai dovada de iubire, nu numara cate jucarii are copilul ci cate jocuri stii sa te joci cu el. Vei vedea ca asta e ceea ce conteaza cu adevarat.