De ce este atat de greu sa ignori un bebelus care plange, potrivit stiintei

| | Modificat: 2019-01-23 17:20:46

Ti s-a intamplat vreodata sa stai in avion langa un copil care plange, intrebandu-te la fiecare urlet cat vei mai putea suporta sunetul?

Sau poate ca esti parinte si nu ai putut rezista mai mult de o secunda inainte de a incerca sa-ti linistesti copilul dupa un vaccin. Cei mai multi dintre noi am fost la un moment dat intr-o situatie de acest gen. Dar de ce este atat de greu sa ignori un bebelus care plange?

plans-bebe

In primul rand, este important sa facem o distinctie intre plans si lacrimi. Multe specii emit tipete, dar se pare ca oamenii sunt singurele mamifere care scot si picaturi emotionale, care coboara din canalele lacrimogene.

In timp ce lacrimile insotesc adesea si vocalizarea plansului la copiii mai mari, ele nu sunt o conditie obligatorie a plansului – tipetele unui nou-nascut, la nastere nu produc lacrimi. Abia pe la varsta de 2-3 luni plansul este insotit de lacrimi. Se pare ca aceste plansete timpurii au radacini evolutive separate de „plansul emotional”, pe care il dezvoltam mai tarziu in viata.

Plansul este un comportament primitiv raspandit printre mamifere, ale caror mecanisme de reglare sunt inradacinate in trunchiul cerebral – puii de sobolan, de pisica si de om au demonstrat ca sunt capabili sa planga chiar si atunci cand creierul anterior (prozencefalul), care a evoluat mult mai tarziu, este absent.

Intr-adevar, tipetele multor pui de mamifere, fie de oameni, fie de animale, sunt foarte asemanatoare, atat in structura acustica, cat si in contextul in care apar - puii striga in primul rand cand sunt infometati, cand ii doare ceva si cand sunt singuri.

Chimia plansului

Ca si in cazul primelor vocalizari, plansul a evoluat pentru a avea un impact specific asupra ascultatorilor. Cercetarile aprofundate au aratat ca plansul activeaza in mod special regiuni din creierele adultilor importante pentru atentie si empatie. Acest lucru il face extrem de eficient in atragerea atentiei ingrijitorilor si in a-i orienta sa ofere companie, siguranta, hrana sau confort.

Oxitocina - numita popular "hormonul iubirii" si esentiala pentru dezvoltarea legaturilor sociale - pare a fi inima neurochimica a acestui comportament care ne atrage atentia. Suferinta copiilor decurge din scaderea nivelurilor de oxitocina si opioide, iar cercetarile sugereaza ca acest lucru declanseaza si escaladeaza plansul.

Atunci cand o mama isi aude bebelusul plangand, acest lucru provoaca, in schimb, o crestere a nivelului sau de oxitocina si incurajeaza comportamentul de ingrijire.

Putinele cunostinte pe care le avem despre legatura tata-copil sugereaza un rol similar al oxitocinei si in acest caz. In plus, plansul copilului provoaca o scadere a testosteronului la barbatii empatici, facilitand comportamentul de ingrijire.

De fapt, oxitocina poate chiar amplifica raspunsul creierului la plans, facandu-ne mai predispusi sa auzim plansetele si sa le raspundem corespunzator. In cele din urma, cand contactul social este stabilit, acesta stimuleaza eliberarea de oxitocina la copil, iar plansul inceteaza. Uneori.

Inapoi la origini

Toate mamiferele provin din acelasi stramos comun, astfel incat laringele diferitelor specii de mamifere sunt incredibil de asemanatoare pana la pubertate.

Din acel punct presiunile ecologice, specifice speciilor, duc la diferentieri majore intre specii si chiar intre sexele aceleiasi specii in ceea ce priveste caracteristicile vocii si repertoriile vocale. Inainte de pubertate, nu exista niciun motiv evolutiv pentru ca vocea unui mamifer sa se diferentieze de vocea oricarui alt mamifer.

Aceasta similitudine in strigatele de chemare afecteaza abordarea ingrijitorilor. Multe strigate de primejdie au loc inainte ca mamele sa aiba timp sa invete semnatura vocala specifica a descendentilor lor. Este deci logic ca o mama sa raspunda la orice plans care seamana vag cu copilul ei.

Teoria haosului

In timp ce putem distinge plansetele de alte vocalizari, stam destul de prost la capitolul identificarea motivului specific din spatele unui plans, care nu este insotit de informatii contextuale - poate din cauza ca nu pare sa existe diferente acustice serioase intre tipetele de durere, scancetele de foame si plansetele de singuratate.

Ce este reprezentativ, totusi, este nivelul de primejdie. Pe masura ce urgenta creste, la fel si intensitatea si taria tipetelor cresc, in timp ce lungimea pauzelor dintre strigate scade.

In plus, tot mai mult din energia undelor sonore devine concentrata in frecvente mai inalte, spre intervalul in care auditia adulta este cea mai sensibila si unde sunetul se diminueaza cel mai putin rapid in mediul inconjurator. In toate culturile se folosesc aceleasi atribute acustice pentru a semnala cu exactitate primejdia, ceea ce influenteaza urgenta raspunsurilor noastre.

Ceea ce ne impiedica cu adevarat sa ignoram un bebelus care plange este calitatea imprevizibila a plansului. Studiile arata ca, atunci cand bebelusii sunt intr-adevar suparati, tipetele lor incep sa se abata de la calitatea lor previzibila si tonala. Fie plansul capata o forma haotica, atunci cand vocea contine o energie de frecvente aleatorii si devine suparatoare ca un scartait (gandeste-te la zgomotul alb).

Fie vocea are doua tipuri de strigate, fie se observa o variatie inalta a tonalitatii in timpul unei chemari. Oricum ar fi aceste atribute vocale, ele sunt specifice unei voci impinsa pana la limita.

Acest regim vocal este divizat in alte semnale, permitand localizarea mai rapida si mai precisa a sursei de sunet si implicarea structurilor creierului pentru a evalua rapid pericolul. S-a sugerat, de asemenea, ca aceasta imprevizibilitate a plansului ne determina sa ne obisnuim mai greu cu el si sa nu-l putem ignora.

Te poti imagina dormind in timp ce langa tine se aude un plans tonal sau unul haotic? Nu cred! Cand un bebelus sufera de o durere grava sau se afla intr-un pericol grav, el va face tot ce-i sta in putinta pentru a-si face auzita vocea.

Deci, data viitoare cand vei auzi un bebelus care plange vei intelege un pic mai bine cum tipetele lui de ajutor iti patrund in creier si cum disconfortul tau este determinat genetic. Oare te va ajuta acest lucru ca sa suporti mai usor? Ma cam indoiesc.

Taguri Plans Plans bebe Plans bebelus

Citeste si despre

Articole de la parteneri