Incalzirea mancarii bebelusului

/ / Modificat: 2009-09-29
Incalzirea mancarii bebelusului





 

Incalzirea mancarii bebelusului preocupa multe mamici care nu stiu exact cum sa procedeze. Exista pareri divergente pe aceasta tema, unii spunand ca este in regula sa incalzesti mancarea bebelusului la cuptorul cu microunde, altii fiind de parere ca nu este indicat.

In afara de aceasta problema, multe mamici se intreaba daca este bine sa reincalzeasca mancarea gatita a bebelusului, cum se procedeaza cu alimentele congelate sau cu mancarea din comert.

Congelarea si incalzirea mancarii gatite

Reincalzirea mancarii gatite nu este periculoasa pentru bebelusul tau. Multi parinti gatesc mancare in cantitati mari si apoi le pastreaza pentru a le servi pe viitor. Daca pregatesti si tu mancare pentru a o servi alta data este important sa o racesti rapid si apoi sa o congelezi, daca nu o vei servi in urmatoarele 24 de ore, sau sa o refrigerezi. Ai grija la regulile de igiena atunci cand prepari mancarea.

Atunci cand incalzesti mancarea bebelusului trebuie sa te asiguri ca ea s-a infierbantat uniform. Nu fi tentata sa incalzesti mancarea partial, pentru a putea fi servita imediat.

Mancarea trebuie infierbantata bine pentru a distruge orice bacterie care se afla in ea. Trebuie apoi sa o lasi sa se raceasca pana ajunge la temperatura optima pentru bebelusul tau. Verific-o pe incheietura mainii daca nu esti sigura.

Mancarea odata incalzita si racita nu mai poate fi reincalzita inca odata. Acest lucru poate fi daunator copilului si poate duce la toxiinfectii alimentare. Arunca orice resturi la gunoi dupa fiecare masa.

Orice mancare preparata cu ingrediente decongelate poate fi reincalzita si servita, dar se aplica tot regula de mai sus: numai o sigura data pe portie.

Multe mamici se intreaba daca este in regula sa decongeleze ingredientele, sa prepare mancarea pentru bebelus, sa o lase la racit, sa o conceleze si apoi sa o decongeleze, sa o incalzeasca si sa o serveasca. Procedeul este sigur pentru bebelsulul tau, singura exceptie fiind laptele matern care nu poate fi congelat, decongelat si recongelat.

 Cum se poate incalzi mancarea bebelusului?

Un mod sigur de a incalzi mancarea bebelusului este sa folosesti tehnica "bain marie". Umpli cam la jumatate o oala cu apa, o aduci la fierbere si apoi pui craticioara (care trebuie sa fie rezistenta la caldura) cu mancarea bebelusului in vasul cu apa si lasi sa se incalzeasca amestecand frecvent pentru a se incalzi uniform.

Multi parinti considera insa ca aceasta tehnica de a incalzi mancarea bebelusului este cam inceata si opteaza pentru cuptorul cu microunde.

Incalzirea mancarii bebelusului la cuptorul cu microunde

Daca te hotarasti sa folosesti sau nu cuptorul cu microunde depinde doar de tine. Multi parinti prefera cuptorul cu microunde pentru incalzirea mancarii bebelusului pentru ca este foarte comod si rapid, iar bebelusii infometati sunt foarte nerabdatori.

Altii nu s-ar atinge de el sub niciun chip considerand ca are efecte negative asupra sanatatii copilului. Nici specialistii nu prezinta un front comun in aceasta problema, fiind multe pareri contradictorii. Asa ca decizia iti apartine in totalitate.

Daca te hoatarasti totusi sa folosesti cuptorul cu microunde pentru a incalzi mancarea copilului, trebui sa tii cont de cateva reguli de siguranta:

• Asigura-te ca recipientul in care incalzesti mancarea este potrivit pentru a fi folosit in cuptorul cu microunde. Recipientele care sunt destinate pentru a fi folosite in cuptorul cu microunde sunt de obicei marcate corespunzator. Incalzirea mancarii in alte tipuri de recipiente, de tipul cutiilor de plastic sau farfuriilor de unica folosinta, este foarte periculoasa pentru ca poate face ca anumite chimicale sa sa imprastie in mancare.

• Mancarea bebelusului ar trebui sa fie acoperita atunci cand este incalzita la microunde. Acoperirea mancarii este importanta pentru ca mentine umiditatea inauntru si ajuta mancarea sa se incalzeasca uniform.

• Pentru ca mancarea bebelusului sa se incalzeasca uniform este nevoie sa opresti cuptorul din cand in cand si sa o amesteci pentru ca ea formeaza zone fierbinti si reci, cele reci putand contine bacterii. Dupa ce mancarea s-a infierbantat bine (ar trebui sa vezi cum ies aburi din ea), mai amesteca odata dupa scoaterea din cuptor si las-o sa se raceasca pana ajunge la temperatura potrivita.

• Indeparteaza intotdeauna folia de aluminiu sau plastic de pe recipientele bagate in cuptorul cu microunde.

• Daca folosesti cuptorul cu microunde si pentru a dezgheta alimente atunci trebuie sa le pregatesti imediat dupa decongelare. Alimentele decongelate in cuptorul cu microunde incep cateodata sa se si gateasca iar daca lasi mancarea pentru a o prepara ea ar putea dezvolta bacteriilor.

Incalzim biberoanele de plastic?

Cercetatorii au scos la iveala faptul ca plasticul contine o toxina care este eliminata atunci cand recipientul din acest material este incalzit.

Studiile de laborator au relevat faptul ca nivele scazute din aceasta toxina, numita bisophenol (BPA), pot duce la modificari ale creierului si ale sistemului reproducator, ceea ce, dupa cum spun cercetatorii, ar putea duce la o crestere a riscului de prostata sau cancer la san, chisturi ovariene, endometrioza si pubertate precoce.

Inainte sa intri in panica, trebuie sa stii ca specialistii in sanatate considera ca volumul de toxine din biberoane si alte obiecte consumabile din plastic, nu este periculos. Ei considera ca volumul de BPA care se transmite in alimentele si bauturile depozitate in recipiente de plastic este prea mic pentru a putea cauza probleme de sanatate.

Pentru a scapa de teama de BPA, poti alege biberoane confectionate din plastic non-policarbonat, care contine fie polietilena, fie polipropilena. Acest tip de plastic este foarte potrivit si in momentul in care copilul tau trece la canuta.

De asemenea, unii producatori au trecut pe ambalajul biberoanelor mentiunea "BPA-free" (fara BPA).

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre