Greseli amuzante in cresterea copiilor

/ / Modificat: 2010-11-24
Greseli amuzante in cresterea copiilor

Niciun parinte nu este perfect, desi multi incearca sa castige un premiu echivalent celui Nobel sau Pulitzer, dar pentru "meseria" de parinte. Si pentru ca imperfectiunea este de neocolit, oricat ar incerca unii, iata cateva momente jenante pe care parintii le impartasesc intre ei si pe care le-au trait in cresterea micutului lor!

Nu ai scutece? Improvizeaza!

Fiecare parinte cred ca a avut momente in care pur si simplu a ramas fara scutece in casa. Ce au facut unii parintii? Au improvizat!

Ei impartasesc cu zambetul pe buze ca au fost nevoiti sa faca scutec din prosoape de baie sau de bucatarie pe care le-au prins cu o bentita elastica de par a mamicii.

De asemenea, o alta mamica a declarat ca, pentru ca nu avea scutece maxi pentru copil, a fost nevoita sa bage tampoane de sani (de alaptat) in cele midi sau mini pentru a se asigura ca micutul nu se scapa in poala bunicii cand era in vizita.

Schimbarea scutecului pe timp de noapte... o capcana!

O mamica declara ca intr-o noapte cand s-a trezit sa hraneasca copilul si sa ii schimbe scutecul a fost atat de adormita incat a uitat sa il mai dea pe cel murdar jos si a pus unul nou peste cel murdar. Dimineata cand s-a trezit, stupoare-stupoare... copilul avea doi pampersi pe el!

Cand copilul e un mic papagal care spune... ce nu trebuie!

Parintii sustin ca cel mai jenati s-au simtit cand micutii lor au fost dusi in vizite simandicoase in care s-au apucat sa vorbeasca vrute si nevrute, adica cam tot ceea ce au auzit prin casa. Iar expresiile nu erau tocmai de copii mici. Una dintre mamici s-a trezit auzind copilul, atunci cand erau in vizita la bunici, ca ii spune ca are "balcoane mari". Deci, atentie ce vorbiti prin casa, ca s-ar putea sa va para rau. Copiii sunt ca niste aspiratoare de cuvinte!

Cu chilotei, fara chilotei... si pana la urma unde-s chiloteii?

Cand este bebelus conteaza mai putin daca micutul este sau nu dezbracat in fata unei multimi. Insa cand o fetita de 5 ani este dusa la gradinita pentru o serbare de copii intr-o rochita si uiti sa ii dai chiloteii, s-ar putea ca tu sa fii cea mai jenata si nu ea, atunci cand ceilalti constata mica ta "omisiune"!

Prima baita a bebelusului... un adevarat calvar!

Mamicile vor sa arate ca ele sunt pricepute la toate si nu au nevoie de ajutor! Asa se intampla si cu prima baita a nou-nascutului. O proaspata mamica s-a dat atotstiutoare si a incercat sa ii faca singura baie. Insa s-a panicat! Si-a dat seama ca il poate spala pe partea din fata, tinandu-l bine, dar ca nici in ruptul capului nu isi putea da seama cum sa faca sa il spele pe spate. Aluneca foarte tare, iar orice miscare mai brusca se putea sfarsi dramatic, in opinia ei. S-a asezat in mijlocul baii si a inceput sa planga, iar copilul tot nespalat pe spate a ramas. Dar, pana la urma fata conteaza, nu-i asa?

Ingrijirea organelor genitale a baieteilor, cu totul altceva fata de fetite!

O mamica de fetita care a nascut recent un baietel a avut parte de ceva momente jenante cand a descoperit ca igiena intima a baieteilor nu este nici pe departe aceeasi cu cea a fetitelor. Ei necesita retractarea preputului pentru a curata bine smegma. Daca nu stii acest lucru si esti si mama singura, te vezi pusa in fata situatiei de a-ti intreba chiar... tatal! Asa a patit si mamica in cauza!

Cu micutul la medic... cand nu are nimic!

Mamicile se panicheaza si merg aporape din orice la medic! Ceea ce nu e rau, pentru ca ele trebuie sa fie sigure ca totul e in ordine cu micutul lor. Dar ce te faci cand de cele mai multe ori, manifesta simptome de diverse boli si cand ajung acolo nu mai au nimic? Sau cand nu iti dai seama ca problema nu are de-a face cu o boala? Asa a patit o mamica care si-a dus copilul la medic pentru ca avea febra foarte mare, iar cand a intrat cu el in cabinet si a dat de aer conditionat aceasta a scazut brusc si copilul a inceput sa rada si sa se joace cu medicul. Mare i-a fost jena cand medicul a intrebat-o daca au aer conditionat acasa si daca tine copilul intr-o incapere racoroasa! Singura problema a copilului era ca era supraincins.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Crestere copil

Articole recomandate

Citeste si despre