Inghetarea ovulelor ridica mari probleme

/ / Modificat: 2007-10-18
Inghetarea ovulelor ridica mari probleme





 

Expertii spun ca inghetarea ovulelor nu ar trebui sa fie oferita femeilor care vor sa amane intemeierea unei familii doar din cauza stilului lor de viata, relateaza BBC News.

Societatea Americana pentru Medicina Reproducerii a avertizat ca aceasta procedura este inca experimentala si sansele de succes sunt mici. De aceea, ar fi gresit ca femeilor sa li se dea sperante false. Tosusi exista experti care considera ca inghetarea ovulelor este o optiune valida pentru unele femei.

Tot mai multe femei aleg sa isi inghete ovulele din motive sociale in speranta ca vor putea sa aiba un copil cand vor fi mai in varsta. Criticii argumenteaza ca ele amana sarcina din motive gresite cum ar fi construirea unei cariere sau a unei situatii financiare mai bune.

Specialistii spun ca femeile care isi ingheata ovulele nu ar trebui sa fie asa de sigure ca vor reusi sa aiba un copil mai tarziu deoarece rata de succes pe fiecare ovul inghetat este de doar 2%. Se pare ca aceste cifre pot fi si mai mici in cazul femeile care au peste 35 de ani – varsta la care fertilitatea incepe sa scada.

Concluzia specialistilor este ca femeile ar trebui mai degraba sa isi schimbe stilul de viata sau sa recurga la fertilizarea in vitro decat sa apeleze la un asemenea procedeu nesigur cum este inghetarea ovulelor.

Alina Sica

Redactor Copilul.ro

18 Octombrie 2007



Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre