Ecografie sau mamografie?

/ / Modificat: 2023-11-01
Ecografie sau mamografie?

Un studiu recent arata ca ecografia este eficienta in diagnosticarea cancerului de san in 90% din cazuri

O ecografie mamara facuta la timp se poate dovedi salvatoare in cazul cancerului de san, vine sa arate un nou studiu publicat de cercetatorii olandezi, la capatul unor ani intregi de dezbateri in ceea ce priveste beneficiile si limitarile acestei metode de diagnostic. 

In Romania, cancerul de san reprezinta principala cauza de mortalitate la femei, aceasta afectiune reprezentand 16% din totalul deceselor cauzate de cancer. Preventia si detectarea precoce a acestei afectiuni sunt esentiale pentru tratamentul si supravietuirea pacientelor, iar un rol important il joaca ecografia mamara. Un studiu recent vine sa confirme ca ecografia este o metoda eficienta de diagnosticare la pacientele care remarca durere, noduli, secretii mamelonare sau alte simptome si afectiuni limitate la o anumita zona a sanului. 

Analiza a aratat ca doar ecografia a dus la un diagnostic precis la 90% dintre paciente, iar in cazul a 80% dintre femei testele ulterioare au aratat ca era vorba de afectiuni benigne, cum ar fi chisturile. Totodata, cercetatorii evidentiaza faptul ca ecografia poate astfel nu doar sa fie eficienta ca metoda de depistare precoce a cancerului de san, dar si ca, in comparatie cu mamografia, se poate dovedi un mod mai rapid si mai accesibil de a obtine un diagnostic pentru pacientele care se confrunta cu probleme financiare sau in cadrul programelor de screening cu resurse limitate. 

”Mamografia si ecografia mamara sunt doua tehnici de imagistica medicala utilizate pentru a examina tesuturile mamare, dar ele folosesc principii diferite. Mamografia utilizeaza raze X pentru a crea imagini detaliate ale sanului, in timp ce ecografia utilizeaza ultrasunete pentru a genera imagini cu ajutorul undelor sonore. Principalul avantaj al ecografiei este faptul ca nu foloseste radiatii ionizante, ceea ce o face sigura si potrivita pentru femeile de toate varstele, inclusiv pentru femeile gravide. In plus, pentru femeile cu tesut mamar dens, ecografia mamara poate oferi imagini mai clare si mai precise decat mamografia”, explica Dr. Oana Silvia Barbulescu, medic specialist Chirurgie Senologica in cadrul clinicii Medikali. 

Potrivit specialistului, se recomanda ca fiecare femeie sa discute cu medicul lor despre potentialul beneficiu al ecografiei mamara ca parte a programului de screening. Astfel, frecventa ecografiilor mamare poate varia in functie de recomandarile medicului si de istoricul personal al pacientei. In general, ecografiile pot fi efectuate anual sau la intervale mai scurte, in functie de recomandarile medicului. ”Ecografia mamara poate ajuta la detectarea precoce a tumorilor si a altor abateri mamare, ceea ce poate duce la tratamentul prompt si la reducerea riscului de complicatii.

Detectarea precoce ofera pacientelor sanse mai bune de vindecare si evita tratamentele agresive in stadii avansate ale cancerului. In ceea ce priveste limitarile sale, acestea se refera la faptul ca poate fi mai putin eficace in detectarea microcalcificarilor, care pot fi un semn al cancerului de san”, a incheiat Dr. Barbulescu. 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Ecografie Mamografie

Articole recomandate

Citeste si despre