Creierul barbatilor - mai mare, neuronii femeilor - mai densi

/ / Modificat: 2012-11-09
Creierul barbatilor - mai mare, neuronii femeilor - mai densi





 

Diferentele dintre femei si barbati sunt date de modurile distincte in care functioneaza creierul. Creierul femeilor difera de cel al barbatilor. De aici, neintelegerile. Femeile sunt mai vorbarete si pun pret mai mare pe comunicare si pe intretinerea relatiilor, in timp ce barbatii au obiceiul sa treaca direct la actiune, motivati de un scop anume. Diferentele dintre barbati si femei se pot vedea inca de la nastere, sustin expertii americani citati de publicatia "The Sunday Times".

Nucleul celulelor din creierul femeilor este de opt ori mai mare decat la barbati. In plus, creierul barbatilor este cu aproximativ 15a mai mare decat la femei, dar la ele neuronii din creier sunt mai densi. Potrivit ultimelor studii, creierul barbatilor are in plus doua miliarde de neuroni, dar la femei cantitatea de substanta din care sunt alcatuite dendritele, axonii si sinapsele este mai mare, ceea ce inseamna ca celulele din creier comunica mai bine intre ele.

Emotiile activeaza ambele emisfere din creierul femeilor, in timp ce la barbati doar emisfera dreapta. Asa se explica de ce femeile isi exprima emotiile verbal si de ce au tendinta sa intretina relatiile, in timp ce barbatii sunt mai interesati sa actioneze, concentrandu-se pe scop.

Barbatii dezvolta trasaturi precum agresivitatea si au simtul competitiei foarte dezvoltat. Acestea sunt strans legate de nivelul de testosteron. In schimb, femeia exceleaza in exprimare si in mentinerea relatiilor. Un studiu recent arata ca femeile spun in jur de 20.000 de cuvinte pe zi, in timp ce barbatii doar 7.000.

O alta diferenta intre sexe este ca fetele sunt mai interesate decat baietii sa construiasca relatii pe termen lung. Acest lucru este pus in evidenta inca de la nastere, cand fetele mentin contactul vizual mai mult timp decat baietii.

Mai mult decat atat, fetele au, de mici, o memorie vizuala mai buna decat baietii. In plus, fetele sunt de doua ori mai receptive decat baietii la vorbele mamei. Pe de alta parte, baietii sunt mult mai dispusi decat fetele sa-si asume riscuri. Neuropsihologul Doreen Kimura a identificat o legatura intre asimetria corpului si comportamentele diferite ale barbatilor si femeilor, explicate prin variatiile hormonale. Potrivit specialistului, barbatii cu testiculul drept si femeile cu sanul drept mai mari tind sa dezvolte un comportament preponderent masculin. Daca, in schimb, testiculul si sanul stang sunt mai mari, comportamentul este mai apropiat de cel feminin.

Ramona Samoila

Evenimentul Zilei

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre