Ce frumoasa este fiica cea mare a lui Adrian Mutu, la 17 ani! Cum arata copiii lui Adrian Mutu

/ / Modificat: 2023-06-14
Ce frumoasa este fiica cea mare a lui Adrian Mutu, la 17 ani! Cum arata copiii lui Adrian Mutu

Adrian Mutu a postat recent, pe contul sau de Instagram, mai multe imagini cu familia sa, printre care si o fotografie rara cu fiica lui cea mare, Adriana. Fostul fotbalist are patru copii cu trei femei diferite. Din relatia cu Alexandra Dinu are un baiat, Mario (20 de ani), iar din casnicia cu Consuelo, Adrian Mutu, are doua fiice, Maya (15 ani) si Adriana (17 ani). De asemenea, fostul fotbalist mai are un baiat, Tiago (5 ani), cu actuala sa iubita, Sandra Bachici. 

Cum arata fiica cea mare a lui Adrian Mutu

Fiica lui Adrian Mutu, Adriana Mutu, a implinit recent 17 ani, iar sportivul a postat o fotografie cu aceasta pe Instagram, care i-a lasat masca pe urmaritorii sai. Acestia au ramas uimiti de frumusetea Adrianei si multi spun ca seamana leit cu mama ei, Consuelo Matos Gomez. 

„La multi ani, dragostea mea”, i-a transmis „Briliantul” Adrianei, pe Instagram.

cum arata fiica cea mare a lui adrian mutu la 17 ani

In imagine: Adriana Mutu | Foto: Instagram

Adriana Mutu locuieste in Republica Dominicana alaturi de mama, Consuelo, si sora ei mai mica, Maya. Fostul fotbalist a divortat de frumoasa bruneta in 2013, iar aceasta a decis sa revina in Republica Dominicana, unde locuieste si in momentul de fata, cu cele doua fete. 

Adrian Mutu marturisea, in urma cu ceva timp, ca incearca sa isi vada fiicele de cel putin 2 ori pe an.

„Fetele au ramas cu ea, avem o relatie ok, super, fara nicio problema. Ea a decis sa stea in tara ei si bine a facut. La inceput era ok ca eram diferiti. Dupa un timp, cand incepe sa intervina putina monotonie, e normal cand stai mult timp cu o persoana, sa fiti diferiti nu ajuta deloc relatia mai departe.Mai degraba merge cu o persoana ca tine, care are aceleasi hobby-uri, careia ii plac aceleasi lucruri. La noi nu s-a intamplat asta si ne-am despartit. Incerc sa-mi vad fetele de doua ori pe an, ele stau cu mama lor, in Dominicana”, a explicat Adrian Mutu, potrivit VIVA!. 

cum arata copiii lui adrian mutu

In imagine: Adriana, Tiago si Maya Mutu | Foto: Instagram

Cum arata Tiago, fiul cel mic al sportivului

Adrian Mutu are un baietel de 5 ani, Tiago, cu actuala sa sotie, Sandra Bachici. La fel ca si tatal sau, Tiago este pasionat de fotbal si chiar il insoteste pe tatal sau pe teren, la antrenamente. Adrian Mutu este antrenor la Rapid. 

cum arata tiago mutu

In imagine: Adrian Mutu si Tiago | Foto: Instagram

Ba chiar Tiago a inceput antrenamentele la una dintre grupele de copii ale giulestenilor.

„L-am adus la antrenamente de vreo doua saptamani pe Tiago. E mic, dar ii place, e innebunit dupa fotbal. Face de doua ori pe saptamana, dar el ar vrea zilnic. Toata ziua cere doar mingea. Cand ajungem acasa, chiar si dupa antrenament, sare pe mine, «Hai, facem un fotbal?». Abia il domolesc”, a declarat Adrian Mutu, potrivit gsp.ro.

Ce face si cum arata Mario Mutu, fiul Alexandrei Dinu si al lui Adrian Mutu

Mario Mutu, fiul Alexandrei Dinu si al lui Adrian Mutu, are 20 de ani, si-a luat viata in propriile maini si are planuri mari de viitor. El locuieste singur in Bucuresti si a intrat in gasca lui Alex Velea de la Golden Boy Society.

Alexandra Dinu locuieste in Italia, iar Adrian Mutu s-a mutat cu familia la Bucuresti, de cand a semnat cu Rapid.

cum-arata-mario-mutu

In imagine: Adrian Mutu, Tiago si Mario | Foto: Instagram

Intr-un interviu pentru Showbiz Report, Mario Mutu a vorbit despre cum i-a influentat viata faptul ca are doi parinti celebri. Acesta a recunoscut ca exista si avantaje in acest lucru, dar ca de multe ori a avut in preajma sa oameni care se apreopiasera de el tocmai din acest considerent.

„E frumos dintr-un anumit punct de vedere sa ma stie lumea, dar pana la urma nu ma ajuta cu nimic. Vreau sa ma stie lumea pentru ceva ce fac eu, nu pentru ce au facut parintii mei. Dar imi place, sunt mandru de ei. Vreau sa realizez ceva si dupa sa ma stie lumea. Probabil cel mai mare avantaj este ca numite persoane te respecta mai mult. Unele persoane se apropie de mine pentru cine sunt parintii mei, am simtit chestia asta din prima. Nu am fost niciodata genul sa ma dau mare cu cine e tata. Exista si dezavantaje, evenimente neplacute intamplate in trecut.”, a declarat Mario Mutu la Showbiz Report.

Spre deosebire de fratele sau mai mic, Mario nu este pasionat de fotbal, ci practica baschet de mai bine de 10 ani. Vrea sa se lanseze in afaceri si spera sa aiba succes cu un business in moda.

„Vreau ceva pe business. Nu stiu exact ce, dar am o idee de business pe care nu vreau sa o zic inca, nu e ceva oficial. Ceva cu haine. Nu stiu cine o sa ma sustina, dar sper sa ma sustina cineva, asta e important. In primul rand, trebuie sa ma sustin eu, sa fiu serios in treaba asta. Vreau s-o fac bine daca o fac, nu vreau sa fac asa, doar ca sa o fac”, a adaugat Mario Mutu pentru Antena Stars.

  • Surse: viva.ro, playsport.ro, okmagazine.ro, gsp.ro
  • Foto: instagram.com/adrian10mutu

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Vedete copii

Articole recomandate

Citeste si despre