Un baiat de 12 ani a fost batut de 10 colegi dupa ore, pentru ca se filma cantand

/ / Modificat: 2025-11-28
Un baiat de 12 ani a fost batut de 10 colegi dupa ore, pentru ca se filma cantand

Un baiat de 12 ani a fost agresat de aproximativ zece colegi chiar dupa terminarea cursurilor, pentru simplul fapt ca obisnuia sa se filmeze cantand. Adolescentul fusese amenintat anterior de ceilalti elevi, iar conducerea scolii a deschis o ancheta pentru a stabili ce s-a intamplat.

Cum a ajuns copilul sa fie batut de colegi

Incidentul s-a petrecut langa orasul Nice, unde elevul, pe nume Noe, a fost atacat de un grup de tineri de aceeasi varsta. Potrivit portalului francez Midilibre.fr, agresiunea a avut loc imediat dupa iesirea de la ore si ar fi fost declansata din cauza faptului ca baiatul posta videoclipuri muzicale pe retelele sociale.

Noe, elev in clasa a sasea, obisnuia sa publice cover-uri si sa cante in transmisiuni live. Inainte de incident, el primise mesaje amenintatoare de la colegii sai. „Opreste-te din cantat, altfel…”, i-au transmis acestia in timpul unui live.

A fost atacat chiar la scoala

Miercuri, la iesirea din scoala, amenintarile s-au materializat. Un grup de zece copii l-a urmarit si i-a repetat avertismentul: „Opreste-te din cantat sau te vom lovi”. Baiatul a fost trantit la pamant si lovit in fata de mai multi agresori.

„Un domn, alertat de tipetele mele, si-a deschis usa, m-a lasat sa intru si i-a alungat pe cei care ma bateau”, a povestit Noe pentru sursa citata.

Scoala a deschis o ancheta

Tatal copilului s-a declarat profund dezamagit de situatie, mai ales pentru ca fiul sau a fost tininta agresiunilor din cauza pasiunii pentru muzica. Acesta sustine ca elevii seriosi ajung adesea victime, in timp ce elevii violenti nu sunt sanctionati.

„Cei care canta ajung victime, iar cei lenesi si agresivi stau linistiti”, a spus acesta.

Mai mult, Noe ar fi fost agresat din nou joi, 27 noiembrie, de aceasta data chiar in incinta scolii. Conducerea institutiei a anuntat ca a pornit o ancheta si asteapta aplicarea unor sanctiuni pentru agresori.

Un incident socant similar a avut loc recent si in Romania, la Cluj, unde un elev de doar 6 ani a ramas fara un deget dupa ce a fost atacat de colegii sai.

Articole recomandate

Citeste si despre