O tragedie cutremuratoare a avut loc la Spitalul Municipal din Pascani, judetul Iasi, unde un nou-nascut a murit la doar doua zile dupa ce a venit pe lume. Parintii spun ca baietelul era sanatos la nastere, insa starea lui s-a agravat rapid, iar acum acuza personalul medical de neglijenta.
Copilul, care cantarea putin peste 3 kilograme, fusese considerat bine imediat dupa nastere. La scurt timp, situatia s-a schimbat dramatic, iar familia sustine ca semnalele de alarma nu au fost tratate cu seriozitate.
Parintii spun ca au cerut transferul la Iasi
Mama bebelusului povesteste ca, initial, medicii i-au transmis ca micutul este bine si nu exista motive de ingrijorare.
Ulterior, i s-ar fi spus doar ca are cateva palpitatii si ca inima ii bate mai repede, fara alte explicatii clare.
„Mi-au spus ca e in regula. Dupa aceea, cand au venit la mine, in salon, mi-au spus ca nu se simte bine, ca doar are niste palpitatii la inima. De acolo, nu mi-au mai spus nimic pana m-am dus eu. L-am vazut ca s-a facut vanat la gurita”, a declarat mama copilului.
Tatal sustine ca a cerut in repetate randuri transferul bebelusului la un spital din Iasi, insa solicitarea sa nu ar fi fost aprobata.
„Am intrebat care este problema cu bebelusul si mi s-a spus ca s-a albastrit putin la gurita si nu putea sa mai respire, dar si-a revenit”, a povestit acesta.
Medicii au intervenit, dar copilul nu a mai putut fi salvat
Starea nou-nascutului s-a agravat ulterior, iar o echipa medicala de urgenta a fost trimisa de la Iasi pentru a interveni.
Din pacate, in ciuda eforturilor medicilor, viata baietelului nu a mai putut fi salvata.
Familia este devastata si spune ca vrea sa afle exact ce s-a intamplat in acele ore decisive.
Deocamdata, parintii nu au depus o plangere oficiala la Politie, insa au anuntat ca intentioneaza sa isi caute dreptatea in instanta.
Acestia cer o ancheta completa si spun ca vor sa afle daca ar fi existat sanse reale ca micutul sa fie salvat daca ar fi fost transferat mai repede la un spital din Iasi.
Cazul a starnit emotie si revolta, iar raspunsurile oficiale sunt asteptate acum de familie si de opinia publica.