Manifestari cu ocazia Zilei Internationale a Copilului

/ / Modificat: 2006-06-01
Manifestari cu ocazia Zilei Internationale a Copilului

Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, in Bucuresti vor fi organizate joi, 1 iunie, diverse manifestari si actiuni.


Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, in Bucuresti vor fi organizate joi, 1 iunie, diverse manifestari si actiuni.

La Palatul Parlamentului, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, asteapta elevi din Capitala ce vor vizita salile in care se elaboreaza si se voteaza legile tarii. Ei vor primi in dar cate o Constitutie a Romaniei, cu indemnul de a studia si acest "Abecedar al Cetatii", legea fundamentala a Romaniei.

Elevi ai Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" sunt invitati sa reprezinte prin desen tema "Visul romanesc".

***

La Centrul de presa al Camerei Deputatilor va avea loc o conferinta de presa care va marca lansarea campaniei nationale impotriva violentei asupra copilului "Bataia NU e rupta din Rai!".

Campania, rezultat al demersurilor deputatului Mona Musca si Organizatiei "Salvati copiii", se va desfasura in perioada mai 2006 - iunie 2007 si va avea ca scop final promovarea legii care interzice aplicarea pedepselor fizice asupra copilului si schimbarea mentalitatilor referitoare la educarea copiilor.

Conferinta de presa va fi sustinuta de deputatul Mona Musca si de Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv al Organizatiei "Salvati copiii".

Cu acest prilej, Mona Musca va prezenta propunerea legislativa prin care se propune data de 5 iunie ca zi nationala impotriva violentei asupra copilului.

De asemenea, vor fi lansate "Ghidul cu metode de invatare comportamentala pentru parinti", "Comportamentul copilului meu" si "Ghidul juridic pentru protectia familiei si copilului", lucrari care se adreseaza parintilor.

***

In sala "Nicolae Balcescu" de la Palatul Parlamentului va avea loc lansarea proiectului "Consiliului Copiilor din Romania", ca parte componenta a Programului PHARE 2003 "Campania de educatie privind drepturile copilului". Proiectul are ca obiective principale stimularea participarii active a copiilor in viata de zi cu zi si sensibilizarea populatiei si a reprezentantilor mediului politic la ideea de consultare a copiilor cu privire la lucrurile care ii privesc in mod direct.

Evenimentul, organizat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, cu sprijinul Comisiei pentru munca si protectie sociala a Camerei Deputatilor, se va constitui intr-o dezbatere intre membrii Parlamentului si un grup de 30 de reprezentanti ai copiilor. Vor fi prezentate, in premiera, propuneri concrete legate de punerea in practica a unor drepturi ale copiilor, considerate prioritare.

***

Deputatul social-democrat de Arges Daciana Sarbu va fi ghid pentru zece copii de la Centrul de tip familial Gavana -Pitesti si 15 copii de la Organizatia Salvati Copiii. Daciana Sarbu va face turul Parlamentului cu cei 25 de copii, iar la final fiecare dintre ei va primi un cadou din partea gazdei.

***

Administratia Prezidentiala si Muzeul National Cotroceni invita, in spatiile medievale ale muzeului, la vernisajul expozitiei "Dana Schobel Roman - gravura, desen, ilustratie".

***

Ministrul educatiei si cercetarii, Mihail Hardau, va fi, in aceasta zi, 'ministrul copiilor' si va raspunde tuturor elevilor care vor suna la numarul de telefon gratuit 0800801100, intre orele 16.00-18.00.

Mihail Hardau doreste, in acest mod, sa afle direct de la copiii romani gandurile, grijile, realizarile lor, dar si problemele cu care se confrunta la scoala.

***

Ministrul Mihail Hardau va premia cele mai bune lucrari prezentate in concursul de eseuri si desene 'Scoala mea', destinat tuturor elevilor din clasele I-VIII care invata intr-o scoala din mediul rural. Pentru cei 16 elevi premianti si cele 16 cadre didactice insotitoare se va organiza o vizita la Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" si un tur al municipiului Bucuresti.

***

La sediul Ministerului Culturii si Cultelor are loc o licitatie de icoane pe sticla, apartinand unor copii proveniti din randul copiilor strazii, in majoritate de etnie roma.

Initiativa apartine Femeilor Liberale care sprijina astfel activitatea Asociatiei Sf. Stelian, organizatie care activeaza in domeniul combaterii discriminarii etnice si sociale, prin integrarea in societate cu ajutorul programelor culturale si educationale a copiilor proveniti din randul copiilor strazii.

***

Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Parlamentul Romaniei organizeaza o conferinta de presa prilejuita de lansarea noii Initiative "Consiliul Copiilor - SPUNE!"

Consiliul Copiilor "SPUNE!" este un forum de discutii pentru copiii care traiesc in Romania, al carui scop este de a oferi copiilor si tinerilor oportunitatea de a-si exprima opiniile lor si de a fi ascultati de factori de decizie. In premiera, copiii vor prezenta cateva propuneri concrete legate de punerea in practica a unor drepturi ale lor, pe care ei le considera prioritare si care au fost discutate cu parlamentarii intr-o sesiune parlamentara extraordinara.

***

Agentia Nationala pentru Romi, in colaborare cu Asociatia "Creative", organizeaza o actiune dedicata unui grup de 300 de copii romi si neromi cu varste cuprinse intre 7 si 11 ani provenind din scoli din toate sectoarele Bucurestiului.

Copiii se vor bucura de un spectacol la Teatrul Tandarica din Bucuresti, vor fi pictati si vor beneficia de servicii de coafura si fotografiere. La finalul actiunii, Agentia Nationala pentru Romi va imparti carti, rechizite, tricouri si sepci inscriptionate.

***

Muzeul Militar National organizeaza un program artistic ce cuprinde prezentarea a doua piese de teatru realizate dupa scenarii originale de tinerii artisti ai Scolii de Teatru si Film "Arhetip", spectacolul "Suflete perechi" prezentat de elevii Scolii Nr. 117 "Marin Preda" si piesa pentru copii "Greva mamei", pusa in scena de Grupul Scolar "Gheorghe Asachi".

***

40 de elevi ai Scolii Speciale "Sf. Maria" din Capitala vor fi oaspetii jandarmilor la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei, in cadrul actiunii "Ziua Portilor Deschise pentru Copii". Cu acest prilej, elevilor le vor fi prezentate biserica, Muzeul Jandarmeriei Romane, salile de pregatire si alte spatii ale Batalionului 2 Special de Interventie, precum si Drapelul de lupta al acestei unitati.

In incheiere, copii vor participa, alaturi de jandarmi, la: concursuri de calarie, se vor echipa cu scut, baston, casca si veste de interventie si vor exersa cateva tehnici de interventei; vor face coborari pe coarda de alpinism; se vor plimba cu masinile de interventie; vor invata sa foloseasca mijloacele tehnice din dotarea Jandarmeriei; vor invata cateva tehnici de autoaparare; vor executa trageri cu arme cu aer comprimat.

***

La Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" are loc festivitatea de deschidere a celei de-a X-a editii a "Festivalului cultural-artistic al studentilor si elevilor din institutiile de invatamant ale Ministerului Administratiei si Internelor" - activitate care isi va desemna castigatorii pe data de 3 iunie. La Complexul Sportiv "Dinamo" se va da startul competitiei sportive - organizata de MAI si Comisia prezidentiala pentru sustinerea sportului romanesc - sub deviza "Educatie prin Sport". La aceasta activitate, vor participa peste 300 de copii care vor avea ocazia sa "se intreaca" cu idolii lor - vedete ale sportului romanesc de renume mondial.

***

Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" organizeaza vernisajul expozitiei concurs de desen si pictura, "Muzeul, prietenul copiilor". Sunt reunite lucrari realizate de peste 200 de copii din scoli bucurestene. In program figureaza momente artistice sustinute de Grupul cameral de suflatori de la Scoala de Arte si Muzica nr. 3 si dansuri traditionale interpretate de copii de la Scoala japoneza.

***

Muzeul National al Literaturii Romane si Asociatie Scriitorilor Bucuresti, sectia de literatura pentru copii si tineret invita la Festivalul 'Lumea Povestelor". Intalnire cu scriitorii, expozitie de desene ale copiilor, stand de carte, jocuri literare.

***

La Muzeul Taranului Roman se intampla "Marea Bucatareala". Pe pajiste: bucatarie inventata, actiune cu picto-mancaruri, retete din aduceri aminte si blaturi de pizza desenate cu mustar si bulion.

Expozitia "Ospitalitate" - masa, casa, bucatarie cu obiecte realizate de copiii de la Atelierul de Creativitate (de la etichete culinare la sorturi desenate).

***

Femeile Liberale si PNL Bucuresti vor organiza evenimentul "Prin arta catre o viata mai buna", care se va desfasura in Sala Multimedia a Ministerului Culturii. Cu aceasta ocazie va fi organizata o expozitie in care vor fi prezentate 75 de picturi si icoane pe sticla realizate de mai multi copiii abandonati, ingrijiti de Asociatia Sf. Stelian. Lucrarile vor fi expuse in Sala de Sticla a Ministerului Culturii, unde vor fi scoase la licitatie 15 lucrari, iar fondurile obtinute vor reveni Asociatiei Sf. Stelian.

***

Partidul Democrat organizeaza donatii pentru copiii nascuti pe 1 iunie in maternitatile Giulesti, Polizu si Caritas, precum si pentru copiii abandonati in aceste unitati spitalicesti in decursul ultimelor zile. Participa Elena Basescu, secretar executiv al Organizatiei Tineret PD sector 1.

Povesti in Cismigiu - eveniment al Organizatiei de Tineret a PD Bucuresti ce cuprinde jocuri si concursuri pentru copii, atelier de pictura, spectacol de circ etc. Dreptul la zambet - debutul unei campanii de voluntariat initiate de Organizatia de Studenti a PD pentru copiii din centrele de plasament. Se marcheaza printr-o petrecere organizata pentru copiii din centrul "Robin Hood", in curtea sediului PD din Aleea Modrogan nr. 1.

***

Filiala Bucuresti a Partidului Conservator va lansa in Parcul Herastrau revista pentru copii "Super Tare". Parcurile Herastrau, Titan si Drumul Taberei vor fi doar cateva din locurile unde reprezentantii PC Bucuresti vor organiza concursuri de karaoke, desene pe asfalt, badminton si tenis de camp.

Sambata, 3 iunie, conservatorii din sectorul 2 vor organiza acelasi gen de evenimente si in Parcul Lia Manoliu.

***

Uniunea Nationala a Copiilor Revolutiei Romane - Decembrie 1989 si copii de la Cercurile Artistice ale Palatului Copiilor organizeaza un spectacol umanitar cu strangere de fonduri pentru copiii sinistrati.

***

Elevii liceelor bucurestene vor organiza un miting si un mars simbolic impotriva violentei din scoli.

Evenimentul reprezinta o noua etapa a programului "Fii inteligent, nu fi violent!" si este organizat de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Politia Capitalei in parteneriat cu SIVECO Romania.

Cei aproximativ o mie de elevi care sunt asteptati la eveniment se vor deplasa pe traseul Piata Victoriei-Piata Charles de Gaulles dupa ce reprezentantii acestora vor depune un manifest impotriva violentei in scoli la sediul Guvernului. Copiii vor purta manusi albe, stegulete si baloane si vor fi insotiti de profesori, parinti, politisti si jandarmi. Marsul se va incheia in Parcul Herastrau unde participantii vor elibera cele aproximativ 2.000 de baloane cu heliu.

Etapa finala a programului "Fii inteligent, Nu fi violent!" va avea loc in data de 10 iunie, la Palatul Copiilor, odata cu festivitatea de premiere a castigatorilor "Olimpiadelor inteligentei".

***

Cel mai mare zmeu din tara, realizat de copii, va fi inaltat in parcarea Plaza Romania. Acesta are o lungime de noua metri si o latime de opt metri si este realizat pe o structura din fibra de carbon.

Va fi organizata o licitatie pentru a vinde alte zmee confectionate de copii, banii stransi urmand a fi donati copiilor cu dizabilitati, beneficiari ai proiectului derulat de World Vision Romania.

***

De ziua lor, copiii sunt asteptati la intalnirea cu "Motanul Incaltat", la Opera Nationala din Bucuresti.

Si pentru ca au fost cuminti, Motanul le-a pregatit o surpriza: pentru cei care vin insotiti de parinti accesul la spectacol este gratuit.

***

Corint Junior si Scoala de Balet Giuliano organizeaza Petrecerea Angelinei la Diverta in Plaza Romania, iar invitatia suna asa: "O sa ne costumam si o sa desenam, dulciuri o sa mancam si o sa dansam, dupa placul nostru o sa ne distram".

***

Mica Academie de Arte - Fundatia Raluca organizeaza vernisajul Expozitiei de pictura, grafica si modelaj "Acasa la curcubeu", ce va avea loc la Palatul Sutu.

Rompres


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre