Probleme frecvente ale dintilor la copii

/ / Modificat: 2013-09-19
Probleme frecvente ale dintilor la copii

De la eruptia dentara la dintii cazuti in urma traumatismelor, copiii se confrunta cu o serie de probleme dentare frecvente. Iata cum sa procedati in fiecare caz.

De la indispozitia asociata eruptiei dentare la socul pierderii unui dinte definitiv in urma unui traumatism, problemele reusesc sa isi faca simtita prezenta in mod clar! Vestile bune sunt ca acestea sunt frecvente, ca multe dintre ele nu sunt grave si ca pentru toate exista o solutie. Nu ignora mesajele pe care ti le transmit dintii copiilor si acestia te vor rasplati cu un suras sanatos.

Eruptia dentara

Amelioreaza disconfortul provocat copilului tau de eruptia dentara. Iata simptomele asociate eruptiei dentare pe care sa le recunoasti si solutii simple pentru a ameliora durerile provocate de eruptia dentara.

Sa o recunoastem deschis – nu este o perioada usoara pentru nici unul dintre voi. Pe masura ce dintii incep sa strapunga gingiile, pot provoca sugarului disconfort – aceasta este eruptia dentara. Unii copii au dureri mai mari decat altii. Vestea buna este ca durerea care insoteste aparitia fiecarui dinte se opreste de obicei imediat ce acesta este vizibil.

Vei observa simptomele chiar inainte ca dintii sa iasa la suprafata prin gingia micutilor. Iata cateva manifestari care va indica despre ce este vorba:

  • Dorinta si mai mare de a mesteca diverse lucruri!
  • Gingii tumefiate
  • Obraji rosii
  • Cresterea salivatiei
  • Iritabilitate

In cazul in care copilul prezinta alte simptome, cum ar fi febra, probabil nu are legatura cu eruptia dentara. Consulta medicul, ca de obicei.

Iata o serie de lucruri pe care le poti face pentru a-ti ajuta copilul in perioada eruptiei dentare:

  • Fii mai tandra si mai atenta cu el.
  • Daca in perioada eruptiei dentare ii vei da un inel de dentitie racit (insa nu luat de la congelator) pe care sa il mestece, acest lucru ar putea ameliora disconfortul gingival.
  • Cere medicului sau medicului dentist sa iti recomande un gel fara continut de zahar pentru calmarea durerilor eruptiei dentare la copii. Este obligatoriu sa consulti medicul inainte de a-i da copilului orice medicament – mai ales cand este mic.
  • Nu masa niciodata alcool pe gingiile copilului si nu pune aspirina pe dintii sau pe gingiile lui.

Cariile dentare

Cum apar cariile si ce poti face pentru a proteja dintii copiilor impotriva acestora?

Dintii copiilor sunt extraordinari. Sunt duri, au forma perfecta si sunt echipati cu propriul mecanism de aparare – un strat protector de smalt. Cu toate acestea, smaltul dentar la copii nu este la fel de puternic precum cel al adultilor.

In momentul in care consumam alimente sau bauturi care contin zahar, bacteriile prezente pe dinti il transforma in acid, care ataca smaltul dentar. In timp, saliva neutralizeaza acizii formati, insa in cazul in care copiii consuma o cantitate mare de alimente sau bauturi cu continut de zahar, dintii vor fi expusi unei cantitati si mai mari de acid. Atunci pot aparea mai frecvent cariile dentare.

In cazul in care caria nu este tratata de medicul dentist, apare o cavitate sub suprafata si in cele din urma suprafata se distruge si apare caria. In stadiile incipiente, copilul nu va resimti dureri, iar medicul dentist o va putea observa si va putea preveni progresia acesteia. Acesta este un alt motiv pentru care controalele periodice la medicul dentist sunt importante.

In cazul in care caria nu este tratata si nu ii este oprita progresia, se poate extinde la stratul moale de dentina aflat sub smalt, si atunci apar durerile dentare. In cel mai rau caz, caria va continua sa progreseze spre centrul moale al dintelui, lucru care poate determina dureri mari si impune extractia dintelui.

Remineralizare

Pentru a proteja dintii copilului tau impotriva cariilor, este o idee buna sa limitezi cantitatea de zahar pe care o consuma si frecventa consumului. Pentru a-i putea asigura sanatatea dintilor de la varste mici, cel mai bine este sa eviti fursecurile, prajiturile si bauturile cu continut de zahar si sa permiti consumul lor numai in ocazii speciale.

Incurajeaza-i sa prefere legumele, branza, laptele si apa intre mese. Daca ii oferi suc de fructe, trebuie sa fie diluat in proportie de 1 parte suc si 10 parti apa si trebuie consumat dintr-o cana cu paiul.

Si pastele de dinti cu fluor sunt importante deoarece pot ajuta la remineralizarea dintelui, ceea ce inseamna ca ajuta la prevenirea aparitiei cariei prin inlocuirea mineralelor pierdute din smalt.

Eroziunea in urma actiunii acizilor

Invata care sunt semnele eroziunii in urma actiunii acizilor in cazul danturii copiilor si cum poti preveni aceasta problema.

Sucul de fructe si bauturile acidulate (chiar si cele dietetice) sunt adesea acide. In cazul in care copilul le consuma frecvent – mai ales din sticla – acidul poate determina eroziunea stratului de smalt care acopera dintii. Eroziunea nu este acelasi lucru cu caria dentara deoarece nu este restrictionata la un sediu specific, ci afecteaza simultan toata suprafata dintelui, determinand subtierea intregului strat protector de smalt.

Aceasta poate determina sensibilitate dentara, dintele devenind totodata mai predispus la aparitia cariilor.

Exista insa cateva moduri simple prin care eroziunea poate fi evitata:

  • Umple sticlutele doar cu lapte sau apa.
  • Dilueaza intotdeauna sucul de fructe cu apa: 1 parte suc la 10 parti apa.
  • Restrictioneaza consumul de bauturi acidulate si sucuri de fructe la mese. Intre mese, da-i sa bea lapte sau apa.
  • In cazul in care ii dai totusi bauturi acidulate sau sucuri de fructe, incurajeaza copilul sa bea cu paiul, cu capatul directionat spre partea posterioara a cavitatii orale, astfel, contactul dintre acizi si dinti va fi limitat.
  • Spune-i copilului sa inghita imediat si sa nu plimbe bauturile pe care le consuma prin gura.
  • Dintii nu se periaza imediat dupa consumul unei bauturi acide.
  • Dupa periajul dentar efectuat seara, asigura-te ca micutii vor consuma doar apa. Imediat dupa periaj, dintii sunt si mai vulnerabili la eroziunea dentara.

Afectiunile gingivale

In cazul in care gingiile copilului sangereaza la periaj, ar putea fi vorba de stadiul incipient al unei afectiuni gingivale.

Si gingiile au un rol extrem de important – gingiile protejeaza osul in care sunt ancorati dintii. De fapt, afectiunea gingivala este cauza majora a caderii dintilor la adulti. Sanatatea gingiilor este atat de importanta pentru sanatatea cavitatii orale, incat trebuie sa ii acordam aceeasi atentie ca si pentru dantura.

In cazul in care placa bacteriana nu este indepartata de langa tesutul gingival prin periaj dentar regulat, poate forma pe suprafata dintilor un strat solid denumit tartru. Tartrul nu poate fi indepartat cu periuta, de aceea medicul dentist trebuie sa il indeparteze printr-un proces denumit detartraj.

De asemenea, este important ca placa bacteriana sa fie tinuta sub control deoarece, daca nu este indepartata, poate determina tumefierea gingiilor copilului, iar la atingere, acestea vor sangera. Acesta este inceputul gingivitei – afectiune a gingiilor. Aceasta este insa destul de frecventa si o tehnica mai buna de periaj si indepartarea periodica de catre medicul dentist va rezolva problema. In cazul in care consideri ca este posibil ca micutul sa aiba gingivita, cel mai bine este sa il duci la medicul dentist.

Suptul degetului

Multi copii isi sug degetul, ceea ce poate cauza orientarea dintilor in crestere spre partea anterioara a cavitatii orale si astfel poate deveni o problema. Daca doresti sa determini copilul sa renunte la suptul degetului, iata cateva idei practice.

Pe unii copii, suptul degetului ii linisteste. Cu toate acestea, suptul degetului poate exercita presiune asupra dintilor micutului si impinge cresterea acestora spre partea anterioara a cavitatii orale, consecinta fiind necesitatea de a purta aparat ortodontic sau extractia dentara. De aceea, daca este posibil, cel mai bine este sa se evite suptul degetului. Insa, asa cum stiu numerosi parinti, renuntarea la acest obicei nu este catusi de putin simpla.

In cazul in care copilul isi suge degetul si vrei sa renunte la obicei, incearca sa discuti cu el despre acest lucru. Incearca sa creati impreuna un plan pentru a renunta. Cel mai sigur, si el va simti ca trebuie sa incerce. Ulterior, atrage-i atentia ori de cate ori observi ca isi suge din nou degetul – adesea este un gest inconstient.

Iata cateva idei care ar putea fi utile:

  • Realizeaza un grafic saptamanal unde sa lipesti un abtibild pentru fiecare zi in care reuseste sa nu isi mai suga degetul. Dupa ce aduna suficiente abtibilduri, recompenseaza-l.
  • Impartaseste-i medicului dentist ingrijorarea ta cu ocazia urmatorului control si cere-i acestuia sa ii explice faptul ca daca va continua cu suptul degetului va ajunge sa poarte un aparat ortodontic. Ar putea avea un impact mai profund daca medicul dentist este cel care emite acest avertisment!

Pierderea dintilor in urma unui traumatism

Protectiile dentare pot proteja dintii in timpul activitatilor sportive, insa chiar si un dinte definitiv pierdut in urma unui traumatism poate fi uneori inlocuit.

Sporturile, jocurile dure in casa, caderile, toate acestea sunt moduri prin care copiii ar putea pierde un dinte.

In cazul in care copilului tau ii place sa joace fotbal, volei sau sa mearga pe role, ar fi bine sa ii pui un dispozitiv de protectie dentara. Un astfel de dispozitiv ajustat va fi mai eficient decat unul universal, iar ajustarea poate fi facuta cu usurinta de catre medicul dentist. Nu uita insa ca, asemenea hainelor, si aceste dispozitive de protectie le raman mici copiilor, de aceea este bine sa il duci la un control periodic pentru a vedea daca are nevoie de unul nou.

In cazul in care se intampla totusi ceva rau, iar copilul isi pierde un dinte, medicul dentist va poate ajuta. Daca este posibil, pune dintele intr-o cana cu lapte sau pur si simplu pune copilul sa il tina in gura intre obraz si gingie. Daca nu isi pierde vitalitatea, este posibil ca medicul dentist sa il poata pune la loc.

Ulcerele orale

Ulcerele orale sunt ulceratii de dimensiuni mici situate pe gingii sau mucoasa obrazului – dispar de obicei in cateva zile.

Acestea sunt mici ulceratii de culoare rosie sau galbena care pot aparea pe suprafata gingiilor sau pe partea anterioara a obrazului copilului, care determina disconfort. De obicei, ulcerele orale sunt cauzate de periajul efectuat incorect, de leziuni minore aparute in urma arsurilor cu alimente sau bauturi prea fierbinti, de muscatura accidentala a interiorului cavitatii orale sau de anumite iritatii, cum ar fi cele determinate de un dinte cu margini ascutite sau de aparatul ortodontic care roade interiorul obrazului.

Vestea buna este ca nu persista mai mult de cateva zile si ca poti achizitiona ape de gura si geluri antiseptice speciale pentru a diminua disconfortul. Daca insa nu dispar, este bine sa te adresezi medicului de familie sau medicului dentist pentru sfaturi.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Aquafresh Dinti copii Accidente dinti copii Probleme dentare

Articole recomandate

Citeste si despre