Epilarea in timpul sarcinii. Sfaturi utile

/ / Modificat: 2014-02-18
Epilarea in timpul sarcinii. Sfaturi utile

Pe de o parte nu esti foarte sigura care sunt cele mai sigure metode de indepartare a parului nedorit in timpul sarcinii, iar pe de alta nu reusesti sa te descurci cu multe dintre ele din cauza incomodei burtici care pe zi ce trece ia amploare. Cum faci fata epilatului in timpul sarcinii? Sfaturi utile si recomandari sigure!

Epilarea cu ceara in sarcina

Este o metoda recomandata in sarcina. Totusi, pielea ta trece prin multe schimbari in toata aceasta perioada. Ai putea constata ca pielea reactioneaza acum diferit epilarii cu ceara decat in mod obisnuit. Acelasi lucru se intampla si cu epilatoarele electrice in sarcina. Efectele adverse sunt asemanatoare.

De aceea, este nevoie probabil sa apelezi la mai multe lotiuni calmante, dar antiseptice folosite inainte si dupa epilare care sa atenueze efectele: senzatiile de arsura, durerea sau micile piscaturi. Acestea au si rolul de a preveni o potentiala infectie, de a reduce iritatiile si de a ameliora roseata pe care o cauzeaza adesea ceara.

Daca manifesti afectiuni comune ale pielii specifice acestei perioada s-ar putea ca acesta procedura sa agraveze simptomele si sa te simti destul de inconfortabil. De aceea, este mai bine sa o eviti si sa alegi metode care au mai putine efecte secundare in acest sens, cum este lama de ras sau crema.

Crema depilatoare in sarcina

Cremele depilatoare au starnit o multime de controverse privind efectul lor asupra fatului din cauza unor substante continute. Principala grija cu acestea in timpul sarcinii o reprezinta ingredientele active: sulfura de bariu si pudra tioglicolat de calciu . Nu exista dovezi ca sunt daunatoare in sarcina, dar au existat suspiciuni cu privire la ele.

Unii specialisti recomanda aceasta metoda considerand ca si daca acele ingrediente ar afecta in vreun fel, cantitatile absorbite de piele sunt infime. Altii insa sunt mai precauti si recomanda gravidelor sa nu se riste si sa gaseasca creme fara acesti compusi daunatori.

Mai exista riscul ca aceasta metoda sa dea nastere unei reactii alergice la nivelul pielii. De aceea, daca alegi sa folosesti crema incearca mai intai pe o portiune mica de piele.

Epilarea cu lama in sarcina

Desi nu este cea mai eficienta si usoara metoda in timpul sarcinii, este de departe cea mai sigura si ieftina, dar si convenabila metoda. Aceasta nu creeaza niciun efect advers sarcinii si nici nu irita pielea la fel ca epilarea cu ceara sau cu epilatorul electric.

Totusi, pe masura ce burtica creste epilarea in zona inghinala si pe picioare poate fi dificila. In functie de gradul de intimitate dintre tine si partener il poti ruga pe el sa te ajute in ultimele saptamani inainte de nastere.

Ai grija sa hidratezi foarte bine pielea dupa ras. Cremele speciale pentru dupa epilat cu vitamina E sunt excelente pentru piele si s-a descoperit si ca incetinesc cresterea parului nedorit.

Epilarea cu laser in sarcina

Epilarea cu laser presupune identificarea pigmentilor din firele de par si deteriorarea mecanica si/sau termala a foliculilor. Nici in acest caz nu exista studii care sa ateste efectele metodei asupra sanatatii sarcinii, de aceea multi specialisti recomanda evitarea procedurii.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Epilare sarcina Metode sigure epilare sarcina Sfaturi epilare sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre