Eliza Maria, cel mai frumos dar de la Dumnezeu!

mamica Sierra
bebelina Eliza Maria, s-a nascut natural si a avut 2900 gr si 47 cm

Calatoria noastra in trei a inceput acum doi ani si ceva. Ma mutasem impreuna cu sotul in 2008, in iunie si vorbisem despre copii. Ne doream, dar eu spuneam ca nu este inca momentul pentru ca voiam un loc de munca stabil, voiam sa ne luam o casuta a noastra (inca nu incepuse criza, asa ca puteam visa inca), dar cel de sus nu a fost de acord cu mine, asa ca a decis sa ma surprinda.

Era august si, dupa ce in iunie dadusem titularizarea, acum ma rugam sa obtin un post, indiferent de loc, numai sa am un salariu. Am avut noroc, am prins un post nu departe de noi, asa ca in septembrie m-am prezentat la scoala. Nu am bagat de seama ca nu avusesem menstruatie pentru ca se intamplase sa mai intarzie, asa ca nu mi-am facut griji.

Deci, in  septembrie m-a sarit, a venit luna octombrie si nu ma simteam ciudat. Tot ce simteam era o sensibilitate mai mare a sanilor, dar stiam ca asta poate fi si un simptom al sosirii menstruatiei, asa ca am ignorat sensibilitatea. Tot asteptam si asteptam si iar asteptam... intr-o dimineata, cand iar l-am refuzat pe sot, spunand ca nu suport sa imi atinga sanii, el mi-a sugerat sa fac un test de sarcina.

Supriza: testul cu 2 liniute

Nu mai facusem niciunul pana atunci, nu mai ramasesem niciodata insarcinata. Am refuzat, spunand ca sigur nu e nimic, dar el a insistat asa ca mi-a si cumparat un test de sarcina de la farmacie. Am asteptat pana a doua zi dimineata, m-am dus in baie si l-am facut. Apoi am stat si iar am asteptat (asteptarea era la ordinea zilei de ceva timp) si nu dupa mult timp a aparut liniuta rosie ce ma anunta ca voi avea un bebe.

Nu stiu daca pot descrie ce am simtit atunci pentru ca erau mai multe sentimente amestecate. Nu stiam la ce sa ma gandesc mai intai, la faptul ca nu aveam nimic al meu, ca abia ma mutasem, ca nu stiam ce voi face cu viata mea, la faptul ca voi avea un copil, habar n-aveam. I-am spus sotului ca testul este pozitiv, iar reactia lui a fost total opusa reactiei mele, el bucurandu-se enorm si spunandu-mi ca de luni de zile asteapta si spera sa vina bebe.

Eu incepusem sa sper ca testul sa fi fost gresit (ha ha ha, naiv nu? -  o data pozitiv, pozitiv ramane, nu poate fi fals pozitiv), asa ca am mai luat un test si m-am grabit sa il fac si pe acela. Sincer nici nu stiam ce sa sper pentru ca in mintea mea era o invalmaseala de ganduri, iar cand si cel de-al doilea test a iesit pozitiv, acea invalmaseala s-a adancit. Nici atunci nu am vrut sa accept, asa ca i-am spus sotului sa mergem la doctor si sa vedem pentru ca sigur e o greseala.

Intre timp le spusesem socrilor care erau in al noualea cer de fericire, alaturi de sot, in timp ce eu ma gandeam cu groaza la cum va reactiona mama mea cand va afla vestea ca va avea un nepot. Am ajuns si la doctor care a confirmat ca vom avea un copil si ca sarcina avea sase saptamani deja.

Au urmat saisprezece saptamani in care ma tot gandeam la ce voi face cu un copil, cum ne vom descurca si speram sa dispara sarcina asta (ha ha ha, iar o dovada de naivitate din partea mea, doar o sarcina nu poate sa dispara!!), dar excludeam ideea unui avort pe care nu l-as fi facut nicicum.

Primele miscari ale bebelusului

Abia la saisprezece saptamani, cand am inceput sa simt miscarile bebelusului, mi-am dat seama cat de bleaga fusesem si cat de mult gresisem, dorindu-mi ca bebele sa dispara, pentru ca abia atunci am realizat ca nu as mai fi putut trai fara acel bebelus. Asa ca atunci am inceput sa ma rog la Dumnezeu sa imi ajute copilasul, sa ma ajute sa duc sarcina cu bine la capat, sa ajute copilasul meu sa fie sanatos si sa ma ierte pentru ca nu il dorisem.  

De teama ca nu cumva cel de sus sa imi asculte acum rugile de la inceputul sarcinii, ma duceam la medic mult mai des decat ar fi fost nevoie, doar ca sa vad ca bebe este bine, creste si se dezvolta normal. In fiecare seara imi ceream iertare de la bebelusul meu pentru faptul ca nu l-am vrut. Mai tarziu, am aflat ca vom avea o fetita, asa cum sperau toti. Numai eu vroiam baietel. Sotul era in culmea fericirii si alesese de la inceputul sarcinii numele pentru fetita noastra: ELIZA.

Totul a decurs cum nu se poate mai bine, nu am avut greturi, nu am avut niciun fel de problema, am mers la munca pana la opt luni jumatate. Medicul care imi urmarise sarcina nu putea sa ma si asiste, asa ca am fost la un altul care m-a chemat de trei ori la spital sa nasc desi nu imi venise termenul.

Asa a venit pe lume Eliza Maria

Dar de, el trebuia sa plece la inceputul lunii iunie in concediu, iar eu atunci ar fi trebuit sa nasc, ceea ce insemna ca el ar fi pierdut banii. Pana la urma am decis sa venim acasa si sa mergem la spital cand vrea bebe sa vina, chiar daca medicul era plecat in concediu si nu aveam cu cine sa nasc.

Pe patru iunie, cand ar fi trebuit sa nasc, am fost la un ultim control, la primul meu doctor si mi-a spus ca bebe nu vrea sa vina inca si sa mai asteptam o saptamana. Exact o saptamana a mai trecut, iar pe unsprezece iunie, la 4:30 dimineata, m-am trezit cu dureri. Am asteptat pana la ora 6 sa imi trezesc sotul gandindu-ma ca poate sunt contractii false. Nu au fost false si la ora 7 si ceva erau deja la 5 minute distanta una de alta.

Am plecat pe la 8 fara ceva la spital, eu cu contractii din ce in ce mai dese. Am ajuns la spital intr-un final si am asteptat sa imi vina si mie randul la control pentru ca erau mai multe gravide in fata mea, fara dureri.

Erau gravide ce venisera doar la controlul lunar sau pentru cezariana. In sfarsit, mi-a venit randul si imediat m-au si internat penru ca aveam dilatatie 5 cm. Asa de sacaitoare erau durerile, incat nu puteam sa stau locului, ci ma plimbam pe holul spitalului intruna.

Am cerut anestezie epidurala si pe la 11 si ceva au venit si mi-au facut anestezia si de atunci totul a fost super!!! Nu tu dureri, nimic! Apa nu mi se rupsese inca, abia pe la 12 si ceva mi s-a rupt. Tot atunci a venit si medicul care era de garda, o doctorita extraordinara si m-a controlat spunandu-mi ca am dilatatie 7 si cerand asistentei sa imi faca o injectie cu oxitocina pentru a grabi lucrurile.

Mi-au facut injectia si imediat ce a plecat asistenta din sala de nasteri, am simtit o presiune imensa si o nevoie urgenta de a merge la baie, asa ca am strigat-o sa vina inapoi. Noroc ca m-a controlat inainte de a ma lasa sa ma duc la baie pentru ca altfel fata mea s-ar fi nascut acolo.

A strigat dupa doctorita si imediat m-au urcat pe masa. Efectul epiduralei mai trecuse si acum simteam contractiile. Mi-au spus sa imping, m-a ajutat si doctorita si in cateva minute a venit pe luma fata mea, pe care am vazut-o iesind.

La ora 13:05 a vazut lumina zilei fiica mea, Eliza Maria, cel mai frumos dar de la Dumnezeu! Nici nu a iesit complet si a inceput sa planga si a plans pana mi-au pus-o pe piept. Atunci s-a oprit si s-a uitat la mine pentru o secunda, apoi iar a inceput sa planga. Era cea mai frumoasa fetita din lume! Avea un cap perfect rotund si un par lung si negru!

Mi-am sunat sotul cand inca eram pe masa si i-am spus ca am nascut. Nu i-a venit sa creada, a zis ca glumesc, pentru ca intelegerea noastra fusese ca eu sa il sun cand incepe nasterea, dar cine sa il mai sune cand s-au precipitat lucrurile?

A venit sus si a vazut minunea si el, apoi am stat impreuna in camera de lauze cam 3 ore. Nu ma durea nimic, pentru ca imi mai facusera o doza de anestezic, asa ca povesteam fetelor de acolo cum am nascut. Dupa cele 3 ore m-au mutat in salon unde am mai stat inca 3 asteptand sa imi aduca fata.

Inainte de a mi-o aduce, am fost si am vazut-o in salonul nou nascutilor. Ma temeam ca nu o voi recunoaste, dar am gasit-o imediat. I-am recunoscut fetisoara frumoasa si micuta (avea doar 2900 grame si 47 centimetri).

Dupa o saptamana de stat in spital (a facut icter pronuntat), am plecat acasa, iar de atunci viata noastra e mult mai frumoasa. Suntem atat de bogati!!!, avem cea mai mare avere: o fetita superba, cuminte si desteapta care ne bucura in fiecare zi! Ce conteaza ca eu nu am de lucru inca, ce conteaza ca ne e greu cu banii?

Cand o privim pe ea, uitam de toate! Mi-am dat seama ca Dumnezeu a stiut exact de ce am eu nevoie pentru a fi fericita: nu de casa, bani, masina, ci de EA, de ELIZA mea!

Povestea sarcinii tale poate aparea aici!

Trimite-ne povestea ta pe e-mail la info@copilul.ro sau posteaz-o pe blogul tau si trimite-ne link-ul.

Nu uita sa ne trimiti pe mail si fotografii cu tine in timpul sarcinii si cu bebelusul tau!