Suplimentele de fier in timpul sarcinii. De ce sunt acestea importante pentru gravida

/ / Modificat: 2021-05-26
Suplimentele de fier in timpul sarcinii. De ce sunt acestea importante pentru gravida

Fierul este unul dintre cele mai importante suplimente pe care gravidele trebuie sa le ia constant. Acesta este esential pentru producerea de hemoglobina (proteina care se gaseste in celulele rosii din sange si care transporta oxigenul in corp). In plus, fierul contribuie la dezvoltarea corecta a bebelusului si a placentei.

Cum in sarcina circulatia sangelui creste cu pana la 50%, necesarul de fier devine cu atat mai important pentru gravida, dar si pentru bebelus.

Care este necesarul de fier zilnic pentru o gravida

Necesarul de fier din organism este de aproape doua ori mai mare pentru o femei gravida, spre deosebire de o femeie care nu este insarcinata. Gravidele au nevoie de 30mg de fier pe zi, in timp ce restul femeilor au nevoie de doar 17mg.

De ce sunt recomandate suplimentele de fier in cazul gravidelor

Medicii recomanda suplimentele de fier in timpul sarcinii deoarece alimentatia zilnica nu le ofera femeilor necesarul zilnic de nutrienti, in special de fier. De cele mai multe ori, daca gravida nu sufera de anemie, suplimentele cu fier sunt recomandate incepand cu cel de-al doilea trimestru de sarcina. Acesta are rolul de a preveni anemia de sarcina.

In timpul sarcinii medicul recomanda analize (hemograma) care sa determine nivelul de fier din sange. In functie de rezultat si de istoricul medical al gravidei, suplimentele de fier pot fi crescute, in special in cazul femeilor cu anemie. Lipsa fierului din sange, in timpul sarcinii, este asociata cu nasteri premature, greutate redusa a bebelusului, anemie in cazul copilului si o rata crescuta a mortalitatii infantile.

Insa, pe langa suplimente medicii vor recomanda gravidelor o dieta bazata pe alimente bogate in fier precum carne rosie, carne de pasare de curte, peste, si legume verzi precum spanac, broccoli, etc.

Cum ajuti organismul sa asimileze fierul

Pentru a ajuta organismul sa asimileze mai bine fierul este important sa apelezi la unul dintre urmatoarele trucuri:

  • Ia suplimentul de fier cu un pahar mare de suc de portocale sau de grapefruit. Vitamina C pe care aceste sucuri o contin ajuta organismul sa asimileze de pana la 6 ori mai mult fier.

  • Cand consumi alimente bogate in fier precum spanac, broccoli sau carne, adauga pe acestea zeama de lamaie, sau bea in timpul mesei un pahar de apa cu lamaie.

  • Evita consumul de ceai si cafea cu o ora inainte si dupa de ce iei suplimentul de fier, deoarece contin substante care interfereaa cu acesta.

Ce poti face daca nu suporti suplimentele de fier

Pentru multe persoane suplimentele de fier pot fi greu de suportat din cauza gustului pe care-l lasa in gura. Totodata acesta pot da reactii adverse precum: arsuri, dureri de stomac, constipatie, greata si rar, diaree. Exista si cazuri in care gravidele pot simti o stare de ameteala.

Daca ai unul dintre aceste simptome este important sa discuti cu medicul. Acesta poate gasi modalitati prin care sa dozeze suplimentele de fier astfel incat sa nu mai resimti aceste simptome.

Pentru contracararea acestor simptome poti incerca sa:

  • Iei suplimentul in doze mici, in mai multe intervale din zi

  • Sa iei suplimentul la ore diferite. Daca iti provoaca ameteli si greata il poti lua seara, inainte de culcare, cand esti acasa si te poti odihni.

  • Daca iti provoaca probeleme precum constipatia poti bea suc de prune sau poti manca prune uscate.

In cazul in care nicio metoda nu functioneaza, medicul poate administra injectii intramusculare cu fier.

Sursa foto: pexels.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre