Floarea cavalerilor

Autor: fara autor

FLOAREA CAVALERILOR

Omul escalada muntele stancos. Urcusul era greu pentru el, caci nu mai era tanara. Pe fata sa brazdata curgeau siroaie de transpiratie. Dar el se catara mai sus, tot mai sus. Inca cativa pasi si, deodata, pe iesitura stancii aparu o floare ca o stea alba. Inima prinsa sa-i bata cu putere iar ochii i se luminara de o bucurie mare. Iata, in sfarsit, floarea pe care o cauta de-atatea zile, colindand prin toti muntii!

Dupa ce-si mai astampara bucuria, omul isi scoase din ranita o sapaliga. Atent, ca sa nu distruga radacina, scoase planta din pamant. Apoi, cu aceeasi grija, a invelit-o in muschi. A pus-o in ranita si s-a grabit sa faca cale intoarsa. Principalul era acum sa ajunga cat mai grabnic acasa.

"Floarea-cavalerilor" - asa i se spunea in Germania Evului Mediu florii-de-colt sau albumelei. Locul ei e numai sus, in munti, si chiar acolo foarte rar poate fi gasita. Cine porneste in cautarea ei, trebuie sa posede intr-adevar rabdarea unui cavaler medieval. Numai asa poate nadajdui sa izbuteasca.

Bastinasa a muntilor calcarosi, floarea-de-colt s-a adaptat foarte bine la frig: ea si-a acoperit tot corpul cu perisori desi. Chiar petalele florilor au devenit pasloase.

Blanita asta argintie tine de cald plantei si-i confera o eleganta uimitoare. Cand prinde sa infloreasca in Alpii elvetieni, nu putini sunt cei ce se incumeta sa o gaseasca, in speranta ca vor avea ca amintire aceasta "floare a cavalerilor".

...Omul cobori grabit muntele stancos. Un scurt popas, din cand in cand, apoi din nou la drum.

Iata ca orasul sau natal se zareste in departare. Iuti si mai tare pasul. Intrand in casa, abia saluta pe cei apropiati si iesi repede in gradina. Sapa o mica groapa si sadi floarea acolo.

Stapanul florii o ingrijea cu multa dragoste: afana din cand in cand pamantul si il uda cu apa de izvor.

Floarea a prins sa se aclimatizeze, dar n-a adus nici o bucurie proprietarului ei. Unde disparuse pe neasteptate frumusetea acesteia? Dintr-o minune de floare, cu un colorit alb-pufos, se transformase intr-o planta oarecare, verzuie. Se razbunase parca, in acest chip, pe cel ce o despartise de muntii ei dragi.

- Floarea e vrajita, comentau vecina intamplarea si sfatuira proprietarul ei ghinionist sa se scape cat mai repede de ea.

A trecut destul timp pana ce oamenii au inteles ca nu era vorba de nici o vrajitoare. Deprinsa cu frigul, plantei ii fusese prea cald in campie si, ca atare, isi lepadase perisorii argintii. Astazi, in gradinile botanice se stie cum trebuie sa se cultive floarea-de-colt. E indeajuns s-o asezi sub un sopron, ferita de razele soarelui, ca sa-si pastreze "blanita" atat de frumoasa.

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Articole recomandate

Modifică Setările