Autor: Aurora Luchian
Cerul a privit alene
Pamantul indepartat
Si clipind mirat din gene
Ploi marunte a varsat,
Ca e prea uscat, saracul,
V-a crapa si-l doare capul.
Soarele, un somnoros,
Ce dormise dupa nori,
Il mustra: - Te rog frumos,
Te smiorcai inca din zori,
Haide, du-te la culcare,
Uite,-ti dau si pijamale!
Sa se duca, sa mai stea...
Sade-n cumpana si tace.
Care e menirea sa:
Leneveala sub cojoace
Ori ca sa vegheze tot?
-Iata, eu sa dorm nu pot!
Tiii! ce replica taioasa,
Soarele e uluit!
Tup, o raza manioasa
Pe cer l-a cam perpelit
Si-l infierbantase tare,
Pana-l goni la culcare.
Doarme cerul si viseaza
Ca toamna l-a-ntunecat.
Noaptea, regina, valseaza
Si pe trupu-i a calcat
Delicat, sa nu trezeasca
Imparatia cereasca.
