Balada de vara

Autor: Aurora Luchian
A plouat ieri si ast' noapte.
Atarnat de greutate,
De la straiul imbibat,
Bombane un pui, "murat".

- Papucii sunt plini cu apa,
Mi s-a dezlipit o talpa,
Casa-mi este inundata,
Nicio bluza n-am uscata!

Pantalonii, mai sa-mi cada!
I-am legat caci prin ograda
Am gasit un siretel
Si i-am strans bine cu el.

Camasuta de pe mine
Uda-i, lipita, in fine…
Curg siroaie parca eu
Sunt nor dat de Dumnezeu!

Palaria mi-a luat-o
Vantul aprig si-a purtat-o
Peste dealuri, prin hartoape,
Si-i malita pe sub ape.

Suspinand ca nimeni altul,
Pescuise cu greu patul
Si urcase intristat
Si tacut s-a descaltat.

Din papucul cat o funda
Curge apa de abunda
Un manunchi de patrunjel,
Ce zacea in lut si el!

Falnic, galben, din lumina
Si caldura blanda, fina;
Soarele zvarli sageti
Cat in sapte dimineti

Si-ncalzise si uscase
Tot ce ploaia imbibase!
Si zvanta si puisorul
Ce-l mustra cu binisorul:

- Soare, acum esti voinic?
Iata, nu mai am nimic!
Poti seca si marea toata,
Casa-mi sade tot sfaramata!

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Articole recomandate