Autor: Aurora Luchian
Iarna nu s-a-nduiosat
Cand o cioara ca de huma
Imbufnata a strigat
Ca neaua sa n-o depuna,
Are puii mititei
Si e rece cuibul ei!
Din livada adormita
Protesta un pitigoi:
-Inima mi-e pustiita
Cand vad pomisorii goi!
Zgribulit stau zi de zi,
Cum voi supravetui?
Rezemat de gardu-nalt,
O mogaldeata zglobie:
-Iarna, eu nu-s suparat,
Tare draga imi esti mie!
Uite, o sa ies acus,
Cu Azor, pe derdelus!
Iarna prinse c-o ureche
Prin rafalele de vant
Si din tolba mare, veche,
Presara peste pamant
Fulgi pufosi si argintii,
Bucurandu-i pe copii!
