Exista o etapa in viata aproape fiecarei mame, o perioada in care pare ca totul se concentreaza pe supravietuire. Nu mai e timp de mancat in tihna, de un dus fara intrerupere, de cateva clipe de liniste. E o etapa atat de intensa incat timpul pare sa dispara. Nu mai exista zi si noapte. Exista doar urgente. Plans. Fiecare ora incepe cu „trebuie” si se termina cu epuizare.
Aceasta etapa nu este una de „dezechilibru temporar”, asa cum incearca multi s-o numeasca din afara. Este o etapa reala, profunda, care consuma emotional si fizic. Si cel mai dureros este ca se desfasoara adesea in tacere. Pentru ca mamele nu se plang,ele continua. Nu cer ajutor, ele isi gasesc puteri despre care nici nu stiau ca exista.
Cum arata, de fapt, aceasta etapa?
-
Iti dai seama ca ai trecut ziua fara sa mananci nimic altceva decat ce a ramas din farfuria copilului.
-
Nu mai stii cand ai facut ultima data un dus linistit, fara urechea ciulita sa vezi daca plange cineva.
-
Ai impresia ca tot ce faci e sa rezolvi lucruri – dar nimic nu pare "rezolvat".
-
Dormi cu inima in alerta, si te trezesti mai obosita decat te-ai culcat.
-
Cuvinte ca „hobby”, „relaxare”, „timp pentru mine” suna complet straine.
Presiunea din afara: sfaturi care dor
Cei din afara (chiar si cei dragi) vin cu cele mai bine-intentionate, dar deconectate de realitate sfaturi:
„Trebuie sa ai grija si de tine.”
„Nu uita ca esti femeie inainte de a fi mama.”
„Fa-ti timp pentru ce-ti place.”
„Daca tu nu esti bine, nici copilul nu e bine.”
Toate suna corect. In teorie. Dar, in realitate, cand nu ai cand sa mergi singura la baie, cand copilul e in brate non-stop, cand nu ai sprijin real, aceste mesaje nu ajuta, ci apasa.
Ce poti face ca sa treci peste aceasta etapa, fara vinovatie si fara idealuri nerealiste
1. Inlocuieste idealul cu realismul plin de blandete
Nu toate zilele vor avea echilibru. Unele vor insemna doar supravietuire. Si e OK.
Poate azi ai mancat doar un covrig pe fuga. Poate copilul s-a uitat la ecran ca sa poti da cu aspiratorul. Poate ai plans in baie.
Nu esti o mama rea. Esti o mama reala. Si ceea ce faci, zi de zi, conteaza.
2. Rescrie definitia „timpului pentru tine”
Nu te gandi ca timpul pentru tine inseamna doua ore libere sau un weekend departe. In aceasta etapa, poate fi:
-
3 minute in care iti bei cafeaua pe balcon, singura.
-
5 minute in care scrii intr-un jurnal cum te simti.
-
10 minute in care inchizi ochii si pui telefonul pe silent.
-
O rugaciune. O respiratie. O baie cu usa incuiata. Un cantec ascultat pana la capat.
Nu timpul conteaza, ci intentia de a te vedea si pe tine.
3. Cere ajutorul fara sa te scuzi
Nu mai astepta ca ceilalti sa isi dea seama ca nu mai poti. Spune direct, clar, calm:
-
„Am nevoie de 30 de minute singura, te rog sa stai cu copilul.”
-
„Poti sa faci tu cumparaturile azi?”
-
„Nu mai am energie. Am nevoie de somn.”
Nu e slabiciune. E autoprotectie. Nu te sacrifica in tacere, sperand ca ceilalti vor intelege.
4. Nu te compara. Nici macar cu versiunea ta din trecut.
Poate ai fost organizata, vesela, echilibrata inainte. Poate aveai timp de gatit, de sport, de vizite.
Acum, corpul tau e obosit, mintea e plina si sufletul e fragil. Si e firesc sa fie asa.
Nu esti mai putin valoroasa pentru ca nu mai functionezi la aceiasi parametri. Esti o mama care trece printr-un maraton invizibil.
5. Da-ti permisiunea sa renunti. La perfectiune. La control. La asteptari nerealiste.
Nu trebuie sa ai casa mereu curata. Nu trebuie sa zambesti tot timpul. Nu trebuie sa „le faci pe toate”.
Daca ai oferit iubire azi, daca ai fost acolo pentru copilul tau, daca ai supravietuit cu inima intreaga – e suficient.
Cand se schimba lucrurile?
Aceasta etapa NU dureaza la nesfarsit. Copiii cresc. Nevoile lor se modifica. Tu vei invata sa te adaptezi, sa spui NU, sa te reconstruiesti.
Timpul tau va reveni. Puterea ta va reveni. Linistea va reveni – treptat. Si atunci, vei privi inapoi si vei sti ca:
„Am fost acolo. Obosita, flamanda, nedormita. Si nu m-am oprit. Am tinut familia pe umeri. Si merit recunostinta, chiar daca nu mi-a spus nimeni.”
Daca esti mama si simti ca nu mai ai timp de nimic, nu esti singura. E o etapa grea, dar trecatoare. Nu esti lenesa. Nu esti neputincioasa. Esti epuizata. Si ai nevoie de sprijin, nu de sfaturi sterile.
Nu trebuie sa faci totul perfect. Trebuie doar sa continui,cu blandete pentru tine.
