Esti parintele mai putin placut de copil! Ce faci?

/ / Modificat: 2014-06-16
Esti parintele mai putin placut de copil! Ce faci?

copil_rasfatat_1Fiecare copil are un parinte preferat in anumite perioade ale copilariei! De obicei acesta este ales dupa criteriul "care ma rasfata si se joaca cu mine mai mult". Celalalt, care are obiceiul de a-l certa cand greseste, de a-l pedepsi uneori si de a-i spune si NU la multe dintre dorinte devine astfel parintele rau, mai putin agreat sau al 2-lea in preferintele copilului.

Este cazul sa iti faci griji?

In general, parintele care nu il cearta si satisface toate dorintele este si numarul 1 in topul preferintelor copilului. Este si normal ca micutii sa faca preferinte de acest fel. In mai toate familiile exista un parinte de care copilul este mai apropiat, insa de cele mai multe ori acestia isi schimba preferintele rapid.

Astel ca, uneori mamica este cea pe care o iubeste cel mai mult, alteori taticul. Este important sa nu acorzi prea multa atentie acestui lucru si sa nu o iei personal atunci cand esti in postura parintelui mai putin placut. Nu o lua ca pe o critica a stilului tau parental si in niciun caz nu te desconsidera ca parinte.

Iti propunem un mic test care sa te ajute sa iti dai seama de valoarea ta ca parinte. Daca raspunzi ca "da" la urmatoarele intrebari atunci poti sta linistita pentru ca esti un parinte foarte bun:

  • Esti disponibila pentru copil cand are nevoie de tine?
  • Petreci timp impreuna cu copilul tau?
  • Iti faci obligatiile de parinte: sa il hranesti, imbraci, protejezi, sa te joci cu el, sa ii citesti etc.?
  • Te asiguri ca micutul isi indeplineste obligatiile de a merge la scoala, de a-i trata cu respect pe ceilalti, de a se purta furmos in public etc.?
  • Vorbesti des cu micutul tau si il asculti de fiecare data cand are sa iti spuna ceva?

copil-pat-suparat

Atunci poti spune ca esti un parinte foarte bun, care-si iubeste copilul si are grija de el in cel mai bun mod cu putinta. Asadar, chiar daca micutul iti mai tranteste cate un "te urasc" atunci cand nu esti de acord sa ii cumperi jucaria pe care o vrea sau iti spune ca esti cel mai rau parinte, nu pune la suflet.

art_parinte-copilIn plus, poti chiar sa profiti de pe urma posturii de parinte mai putin agreat. Sa recunoastem ca in viata oricarui parinte exista momente in care nu are chef sau disponibilitate sa se joace cu copilul, sa il scoata in parc, sa faca lectiile cu el si asa mai departe. Poti sta linistita, nici nu va apela la tine pentru toate acestea. Se va duce la parintele favorit din acea perioada, momente in care tu te poti relaxa intr-o cada cu spuma sau poti citi o carte buna.

Nu este cazul sa ceri socoteala sau sa vorbesti cu copilul despre aceasta "problema". Ai putea sa ii atragi atentia asupra acestui aspect si chiar sa ii induci ideea ca trebuie sa aiba un favorit. Faptul ca te afecteaza emotional acest lucru nu este treaba copilului si nu este datoria lui sa se ocupe de asta, asa ca nu este cazul sa il stresezi si mai rau.

Trebuie sa ai in minte tot timpul faptul ca micutii isi schimba foarte repede preferintele si ca azi spune ca il iubeste mai mult pe tati, dar maine se poate razgandi si iti va spune ca tu esti de fapt modelul lui preferat. Nu incerca niciodata sa il mituiesti cu dulciuri sau jucarii in ideea de a-i atrage atentia si de a-i "cumpara" afectiunea.

De asemenea, nu inseamna ca trebuie sa il certi mai putin cand greseste sau sa il lasi sa faca ce vrea, ca sa nu se mai supere pe tine si sa te iubeasca mai putin. Aceste lucruri sunt importante si fac parte din educatia si disciplina copilului. Retine ca cei mici isi iubesc la fel de mult parintii, chiar daca in unele momente au toane si sunt suparati putin pe parinti.

Mai tarziu iti va multumi!

Cel mai indicat este sa vorbesti cu un adult despre ingrijorarea ta sau sa ceri ajutor profesional daca simti ca acest subiect te deranjeaza mai mult decat ar trebui. Uneori, atunci cand traiesti sentimentul ca cel mic nu te iubeste sau nu te place trebuie sa afli cauza sau originea acestor stari. De multe ori, aceasta nu se afla in relatia pe care o ai cu cel mic, ci in anumite treburi sau situatii confuze din trecutul tau, din copilarie care te-au marcat si inca mai persista.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Crestere copii Iubire copii parinti Relatie parinte copil Probleme comunicare copii

Articole recomandate

Citeste si despre