Fitoterapia

Fitoterapia, adica tamaduirea bolilor pe calea plantelor medicinale reprezinta, indiscutabil, metoda cea mai veche de vindecare a bolilor, de care s-a folosit omul, in cursul istoriei sale multimilenare. La aceasta metoda s-a ajuns ca urmare a acutizarii spiritului de observatie, acutizare generata de dorinta de a trai si de a supravietui asaltului continuu al bolilor.

Fitoterapia, adica tamaduirea bolilor pe calea plantelor medicinale reprezinta, indiscutabil, metoda cea mai veche de vindecare a bolilor, de care s-a folosit omul, in cursul istoriei sale multimilenare. La aceasta metoda s-a ajuns ca urmare a acutizarii spiritului de observatie, acutizare generata de dorinta de a trai si de a supravietui asaltului continuu al bolilor.

Adeptii medicinei naturiste, si in cazul de fata ai fitoterapiei, au fost intotdeauna numerosi, si asta chiar in stralucitoarea perioada a medicamentelor de sinteza. Asadar, chiar in zilele noastre, si dupa unii, acum, mai mult ca oricand, numarul celor care prefera pachetele aromatice cu plante uscate, in locul flacoanelor si al ambalajelor de tot felul, care mai de care mai sofisticate, continand medicamente sintetice, este foarte mare, cu atat mai mult cu cat medicatia fitoterapica nu se mai reduce in zilele noastre doar la ceaiuri si maceratii, ci cuprinde o gama mult mai larga de produse farmaceutice, dintre care mentionam glicozizii, alcaloizii, tincturile, extractele ca si esentele de tot felul.

Atractia irezistibila a medicinei naturiste, si in cazul de fata al fitoterapiei, tine de numerosi factori dintre care cel mai important pare a fi acela ca medicina naturista in general si fitoterapia in particular se adreseaza mai direct inimii si simturilor umane. Un fitoterapeut francez, si anume Maurice Messegue, vorbeste intr-una din cartile sale despre toata bogata sa experienta pe aceasta linie, intitulat ,,Des hommes et des plantes", respectiv ,,Oameni si plante". In aceasta carte este descrisa contributia sa pozitiva la vindecarea unor bolnavi celebri pe calea fitoterapiei, printre care figureaza amiralul Francois Darlan, fostul presedinte al Frantei Edouard Heriot, celebrii oameni politici ca Robert Schumann, Winston Churchil, Konrad Adenauer, apoi multe alte personalitati ca regele Faruk, pictorul Utrillo, ca si inca multi altii. Bineinteles, ca toti acestia au folosit anterior intalnirii cu fitoterapeutul mentionat, valoroase medicamente de sinteza, pentru ameliorarea suferintelor lor, dar, cu toate acestea, acest fapt n-a putut estompa irezistibila fascinatie a terapeuticii naturiste in general si a aceleia fitoterapeutice in particular, terapeutici care, pentru motivele mentionate, continua si azi sa atraga si sa starneasca interesul. Precizam in acest sens ca personalitatile enumerate sufereau de boli variate, dintre care unele s-au vindecat in urma tratamentelor fitoterapeutice iar altele s-au ameliorat notabil. Winston Churchil, de exemplu, a semnalat o remarcabila ameliorare a astmului de care suferea, in vreme ce Konrad Adenauer a semnalat ameliorari similare in ceea ce priveste suferintele sale reumatice. La randul sau, pictorul Utrillo, sustine ca gratie plantelor recomandate de fitoterapeutul francez, a scapat de chinuitoarele sale insomnii.

Majoritatea cercetatorilor considera ca aceasta noua renastere pe care o inregistreaza fitoterapia pe toate meridianele lumii si in aceasta a doua jumatate a secolului in curs, se datoreste asa-numitei boli medicamentoase, respectiv acestei fete ascunse a terapiei cu medicamente de sinteza.

Cand Ce1sus a exclamat, in urma cu aproape doua milenii: "Quando difficile est curare morbos hominus!", respectiv "Cat este de greu sa vindeci bolile oamenilor!", s-a referit desigur, la o situatie cat se poate de precisa, caracterizand vremurile sale cand era foarte dificil de a pune un diagnostic corect, iar in ipoteza diagnosticului corect era tot atat de dificil sa vindeci o boala, din moment ce terapeutica acelor timpuri era atat de saraca. Enciclopedistul roman Aulus Cornelius Celsus, a redactat, pare-se prin anii 30—35 e.n. o enciciopedie tehnico-stiintifica, din care nu s-a pastrat decat volumul intitulat "Despre medicina", reprezentand un magistral compendiu al medicinei antice, in care se vorbeste printre altele si despre particulara reactie a bolnavilor fata de medicamente.

Din nefericire insa, afirmatia lui Celsus este valabila si in zilele noastre, desi mijloacele de diagnostic si de terapie de care dispunem azi se afla la mii de leghe de acelea pe care le semnaleaza celebrul enciclopedist roman. Aceasta pe de o parte, pentru ca fiecare bolnav imprima — dupa cum s-a constatat — particularitati proprii reactivitatii sale fata de boala pe care a contractat-o si, pe de alta, pentru ca acelasi bolnav, dispune de reactivitati proprii si fata de medicamentul care i s-a prescris. Nu intamplator, Claude Bernard, celebrul medic, fiziolog si filozof francez din secolul trecut, , avea sa declare apropo de aceasta realitate, ca ,,boala nu-i nimic, terenul este totul." Indiferent insa de faptul ca un medic de pe vremea lui Celsus dispunea doar de o duzina de medicamente, iar unul contemporan dispune: de sute de asemenea duzini, exista totusi un fir calauzitor, in ceea ce priveste viziunea terapeutica, in legatura cu manipularea acestor medicamente, fir concretizat in preceptul antic ,,Primum non nocere", ceea ce, tradus liber, insemneaza mai intai sa ai grija sa nu vatami, sa nu prejudiciezi, asadar, sa nu faci mai rau. Acest precept, spre deosebire de numeroasele altele care s-au pierdut pe drum, si-a pastrat valabilitatea pana in zilele noastre