Cum se face siropul din ridiche neagra pentru tuse

| | Modificat: 2018-03-08 00:00:00

Chiar daca vremea s-a mai incalzit, nu putem spune ca am scapat de viroze si raceli. In gradinite si scoli auzim frecvent copii care tusesc. De aceea un remediu natural pentru tratarea tusei, cum este siropul de ridiche neagra, este binevenit.

sirop_ridiche_neagra_tuse

Daca micutul tau este predispus la infectii la nivelul cailor respiratorii, atunci siropul de ridiche neagra il poate ajuta. Este vorba de un sirop de tuse natural, usor de preparat, doar din ridiche neagra si miere. Datorita continutului ridicat de antioxidanti, ridichea neagra este recunoscuta ca un excelent tonic pentru imunitate si pentru stimularea capacitatii organismului de a preveni diferite afectiuni.

In medicina traditionala asiatica, ridichea neagra si mierea au fost intotdeauna folosite pentru a trata tusea, bronsita si alte afectiuni ale sistemului respirator, datorita proprietatilor lor antivirale si antimicrobiene. Siropul de ridiche neagra te va tine departe de durerile in gat, infectiile bacteriene, gripa si viroze.

Cum se prepara siropul din ridiche neagra

Metoda 1: Ia o ridiche neagra mai mare si spal-o bine. Apoi cu ajutorul unui cutit taie partea de sus. Apoi scobeste-o in interior, astfel incat sa rezulte o gaura in centrul ridichei. In gaura formata toarna miere, dar nu pana sus. Trebuie sa lasi un spatiu in care sa se adune siropul. Daca umpli ridichea pana sus cu miere, sucul se va scurge afara. Lasa ridichea asa, undeva la temperatura camerei. Dupa aproximativ 12 ore va rezulta un excelent sirop de tuse cu gust placut.

Doza pentru copii este de o lingurita de trei ori pe zi, inainte de mese. Iar pentru adulti de trei linguri pe zi, inainte de mese.

In fiecare seara se toarna miere in gaura din ridiche, astfel incat a doua zi sa ai gata o noua doza de sirop. La fiecare trei zile inlocuiste ridichea.

Metoda 2: Daca nu gasesti ridichi mari, poti sa iei trei ridichi mai mici, sa le speli si sa le dai pe razatoare. Nu e nevoie sa le cureti de coaja. Pune-le intr-un borcan de sticla. Adauga mierea si amesteca bine pana ce compozitia devine omogena.

Acopera vasul si lasa ridichea sa se inmoaie timp de 12 ore. Dupa acest interval de timp poti strecura siropul de ridiche neagra printr-un tifon si sa-l pastrezi in figider.

Siropul de ridiche neagra: contraindicatii

Siropul de ridiche nu poate fi utilizat pentru urmatoarele afectiuni:

  • Tuse;
  • Bronsita acuta sau cronica;
  • Tulburari pulmonare;
  • Astm bronsic;
  • Tulburari biliare;
  • Litiaza biliara;
  • Eliminarea toxinelor din organism.

Proprietatile ridichei negre

Caracteristica principala a ridichei negre este coaja de culoare neagra. Aceasta specie este mai mare decat ridichea rosie obisnuita si poate creste de la 7 pana la 10 cm in diametru. In functie de tip, acesta poate avea forma cilindrica sau alungita. Miezul este crocant, alb, usor amarui si putin picant. Ridichea neagra este o planta bienala. Ea poate fi mancata atat in stare proaspata, cat si gatita.

Aceasta planta este un excelent agent antiinflamator, in special pentru caile respiratorii. Ea contine minerale in cantitati semnificative, cum ar fi calciu, fosfor, potasiu si sodiu, dar si vitamina C, acid folic (vitamina B9) si putina vitamina A.

Calciul protejeaza vasele de sange impotriva deteriorarii si reduce riscul de accident vascular cerebral. Acest mineral este esential pentru functionarea celulelor nervoase, iar deficienta acestuia poate provoca oboseala, crampe musculare, batai neregulate ale inimii, ameteala si constipatie.

Fosforul este necesar pentru multe procese din organism. Acesta intra in compozitia oaselor si dintilor si are un rol important in producerea de colagen, care este necesar pentru piele si tesutul conjunctiv. Fosforul intra, de asemenea, in compozitia fosfolipidelor si este esential pentru functionarea membranei celulare.

Sodiul se gaseste, de asemenea, in ridichea neagra si, prin urmare, in sucul sau. Aceasta substanta este importanta in nutritia celulelor si este una din componentele principale ale sangelui. In plus ajuta la sistemul circulator al organismului si la mentinerea tensiunii arteriale. Este, de asemenea, un electrolit, ceea ce inseamna ca savurarea unei salate din ridichi negre este ideala, atunci cand faci sport, si pierzi multa apa prin transpiratie.

Dar aceasta leguma este foarte bogata si in vitamina C - deosebit de importanta in lunile de iarna, deoarece este excelenta in prevenirea gripei si a racelilor.

Ridichea neagra este bogata in fibre, care accelereaza peristaltismul. Fibrele si apa, care detin un procent ridicat in ridichea neagra, sunt o combinatie excelenta pentru persoanele care au probleme cu constipatia.

Taguri Sirop ridiche neagra Remedii tuse Tuse copii

Gabriela Negulescu

Redactor Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre