Alergiile la copilul mic

/ / Modificat: 2016-05-31
Alergiile la copilul mic
Intrebare:

- Am o fetita de 3 ani. Acum cateva luni am fost internate cu bronsiolita acuta, insuficienta respiratorie, wheezing, apoi de fiecare data cand mergeam la tara, mai precis primavara asta, facea ca un fel de crize, respira greu. Am consultat un alergolog, care ne-a dat diagnosticul rinita alergica. Acum e a doua luna cand luam tratament cu singulair, dar am auzit ca antihistaminicele ar fi daunatoare. Cu toate ca ea este bine acum, ma tem ca simptomele vor reveni dupa cele 6 luni de tratament recomandate. La ce sa ma astept in continuare? E posibil ca fetita mea sa aiba astm?

Raspuns:

Alergia reprezinta o reactie de aparare exagerata a organismului la contactul cu anumite substante (antigene) care se gasesc in aer, alimente, medicamente. Alergia se poate manifesta sub diverse forme: rinita alergia, astm bronsiceczema atopica, urticarii, boala serului, reactii anafilactice, dermatita alergica de contact etc.


Alergia reprezinta o reactie de aparare exagerata a organismului la contactul cu anumite substante (antigene) care se gasesc in aer, alimente, medicamente. Alergia se poate manifesta sub diverse forme: rinita alergia, astm bronsiceczema atopica, urticarii, boala serului, reactii anafilactice, dermatita alergica de contact etc.

Se pare ca anumite persoane au o predispozitie genetica pentru a dezvolta alergii: frecvent cei care prezinta o boala alergica au in familie si alte persoane cu alergii. In acelasi timp, aceeasi persoana poate dezvolta mai multe boli alergice.

Rinita alergica este una dintre cele mai banale si mai frecvente boli alergice. Se manifesta prin prurit nazal, stranuturi frecvente, obstructie nazala, rinoree apoasa, fiind uneori insotita de o conjunctivita (lacrimare si prurit ocular).



Se manifesta mai frecvent primavara, datorita polenului din aer, polenul fiind unul dintre cele mai frecvente alergene implicate in declansarea manifestarilor alergice.


De asemenea, praful de casa, acarienii (particule uscate rezultate din dezintegrarea insectelor) care se gasesc din abundenta in covoare, saltele, paturi, in special la tara, in casele vechi (unde se pastreaza mobilier si multe alte lucruri vechi care retin acesti alergeni) si nu in ultimul rand penele, perii  si puful pasarilor si animalelor, sunt asociate cu precipitarea unor reactii alergice.

Uneori insa, rinita alergica poate precede instalarea unui astm bronsic alergic, care este o afectiune pulmonara caracterizata printr-o reactivitate exagerata a cailor respiratorii la contactul cu alergenii si care se manifesta prin crize recurente si reversibile de dispnee paroxistica (senzatia de sufocare), wheezing si tuse.

In copilarie, boala este mai frecventa la baieti decat la fete. Cel mai frecvent debuteaza in primii 3-6 ani de viata, dar poate debuta la orice varsta, chiar si la sugar. Debutul poate fi brusc, dar de multe ori este precedat de o perioada de cateva zile cu rinoree, tuse persistenta nocturna, asociate cu prurit.

Tusea episodica sau cronica si persistenta in cursul noptii pot ramane un timp principala manifestare a astmului.

In toate formele de alergii, se recomanda tratamentul profilactic, adica evitarea expunerii la alergenii obisnuiti ai rinitei alergice: praf, polen, mucegai, pene, peri, puf, etc. si limitarea expunerii astmaticului la iritanti nespecifici: fum de tigara, mirosuri puternice, variatii de temperatura si umiditate etc.

Antihistaminicele sunt medicamente eficiente pentru combaterea simptomelor rinitei alergice: reduc rinoreea si pruritul nazal ca si simptomele oculare, insa ca si orice medicament exista si riscul aparitiei unor efecte adverse.

Sedarea este unul dintre cele mai frecvente efecte adverse care insotesc administrarea antihistaminicelor.

Deocamdata, ceea ce se stie este diagnosticul stabilit de catre medicul alergolog, si anume ca fetita dumneavoastra prezinta rinita alergica.

Acest fapt constituie un potential risc pentru a dezvolta in viitor astm bronsic alergic sau alte forme de alergii, insa aceasta nu este o certitudine; foarte multe persoane au prezentat rinita alergica fara a dezvolta astm bronsic pe parcursul vietii.

Va sfatuiesc sa colaborati in continuare cu medicul alergolog, in vederea depistarii alergenilor care declanseaza simptomele pentru a putea fi astfel evitati, si in vederea unui control cat mai bun al simptomatologiei.

Alina Pop-Began

- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-

Detalii specialist


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Alergii copii

Articole recomandate

Citeste si despre