Pentru un copil mai retras, timid sau care se simte mai confortabil in spatii familiare, intrarea intr-un grup nou poate fi o provocare. Uneori, copilul evita sa vorbeasca cu ceilalti, nu initiaza jocuri, prefera sa stea singur sau are emotii atunci cand trebuie sa interactioneze cu alti copii.
In astfel de situatii, o activitate extrascolara potrivita poate deveni un context in care copilul invata treptat sa comunice, sa coopereze si sa construiasca relatii.
Sporturile de echipa pot fi o alegere interesanta deoarece interactiunea nu se bazeaza exclusiv pe conversatie. Copiii au un obiectiv comun, primesc sarcini clare, se joaca impreuna si invata sa se bazeze unii pe ceilalti.
Pentru un copil retras, acesta poate fi un mod mai natural de a intra intr-un grup.
De ce sportul poate fi important pentru dezvoltarea copilului
Activitatea fizica are beneficii pentru sanatatea fizica, dar experienta sportiva poate contribui si la dezvoltarea unor abilitati sociale si emotionale.
Prin sport, copilul poate invata:
-
sa respecte reguli;
-
sa astepte randul;
-
sa colaboreze;
-
sa ceara si sa ofere ajutor;
-
sa comunice cu colegii;
-
sa gestioneze o victorie sau o infrangere;
-
sa accepte feedback;
-
sa persevereze atunci cand ceva nu ii iese din prima;
-
sa isi asume responsabilitati intr-un grup.
Aceste experiente se pot transfera treptat si in alte contexte, precum scoala, locul de joaca sau relatiile cu alti copii.
De ce un sport de echipa poate fi util unui copil retras
Pentru un copil timid, cea mai dificila parte a unei interactiuni poate fi chiar initierea ei.
„Vrei sa ne jucam?”, „Pot sa vin si eu?” sau „Cum te cheama?” pot parea lucruri simple pentru un adult, dar pot necesita mult curaj din partea unui copil care se teme sa nu fie respins sau judecat.
Intr-o echipa, interactiunea apare in mod natural.
Copilul trebuie sa paseze mingea, sa isi salute colegii, sa asculte indicatiile antrenorului, sa lucreze cu un partener sau sa participe la un exercitiu de grup.
Astfel, comunicarea devine parte din activitate, nu o sarcina separata.
Sportul de echipa poate crea oportunitati pentru prietenii
Prietenia nu apare intotdeauna imediat.
Pentru un copil retras, repetarea aceluiasi context poate fi foarte importanta. Daca merge la acelasi antrenament in fiecare saptamana, intalneste aceiasi copii, participa la aceleasi exercitii si trece prin experiente comune.
In timp, familiaritatea poate reduce emotiile si poate face interactiunile mai usoare.
O relatie poate incepe cu lucruri foarte simple: o pasa, o gluma, o discutie despre joc sau un drum facut impreuna dupa antrenament.
Nu trebuie ca parintele sa astepte ca micutul sa isi faca imediat un „cel mai bun prieten”.
Uneori, primul progres este pur si simplu faptul ca asteapta cu placere urmatorul antrenament.
Ce sporturi de echipa pot fi potrivite?
Nu exista un sport perfect pentru toti copiii. Alegerea trebuie facuta in functie de varsta, personalitate, nivelul de activitate fizica si, mai ales, de ceea ce ii place copilului.
Printre optiunile care pot fi luate in calcul se afla:
1. Fotbalul
Fotbalul implica multa colaborare, comunicare si coordonare intre colegi. Copilul invata sa paseze, sa primeasca indicatii si sa isi adapteze actiunile in functie de echipa.
Pentru un copil caruia ii place miscarea, poate fi o modalitate buna de a interactiona fara presiunea unei conversatii permanente.
2. Baschetul
Baschetul presupune cooperare continua intre membrii echipei. Pasele, apararea si strategiile de joc ii determina pe copii sa comunice si sa fie atenti unii la ceilalti.
3. Voleiul
Voleiul poate fi o optiune interesanta pentru copiii carora le place un joc bazat pe colaborare. Fiecare jucator are un rol, iar succesul depinde de coordonarea dintre membrii echipei.
4. Handbalul
Handbalul combina miscarea intensa cu lucrul in echipa. Copiii trebuie sa comunice, sa se pozitioneze si sa reactioneze rapid la actiunile colegilor si adversarilor.
Sporturile de echipa mai putin competitive
Unele cluburi pun mai mult accent pe miscare, cooperare si dezvoltare decat pe rezultate.
Pentru un copil foarte timid, un astfel de mediu poate fi mai confortabil decat o echipa in care presiunea competitiei este ridicata.
Nu sportul este singurul lucru important. Conteaza foarte mult antrenorul
Doua echipe care practica acelasi sport pot oferi experiente complet diferite.
Pentru un copil retras, stilul antrenorului poate fi la fel de important ca sportul ales.
Un antrenor potrivit:
-
incurajeaza copiii;
-
explica regulile cu rabdare;
-
evita umilirea sau comparatiile;
-
ofera feedback constructiv;
-
creeaza oportunitati pentru toti copiii sa participe;
-
observa copiii mai retrasi;
-
nu transforma fiecare antrenament intr-o competitie.
Un copil timid poate avea nevoie de mai mult timp pentru a se integra. Un antrenor care intelege acest lucru poate face diferenta intre o experienta pozitiva si una care il determina pe copil sa renunte.
Cum alegem activitatea extrascolara potrivita?
Parintii pot incepe prin a observa ce ii place copilului.
Ii place sa alerge? Sa arunce mingea? Sa danseze? Sa se miste? Sa construiasca? Sa lucreze cu alti copii?
Apoi, este util sa fie intrebat direct:
„Ce activitate ai vrea sa incerci?”
Chiar daca parintele considera ca un anumit sport ar fi benefic, copilul trebuie sa simta ca are un cuvant de spus.
Autonomia poate creste motivatia si implicarea.
Mergeti impreuna la o sedinta de proba
Daca este posibil, o sedinta de proba poate fi mai utila decat o decizie luata doar pe baza descrierii clubului.
Parintele poate observa:
-
cum interactioneaza antrenorul cu copiii;
-
daca toti copiii participa;
-
daca atmosfera este relaxata sau foarte competitiva;
-
cum sunt primiti copiii noi;
-
daca exista copii de aceeasi varsta;
-
daca activitatea este potrivita nivelului copilului.
Dupa sedinta, copilul trebuie intrebat cum s-a simtit, nu doar daca „i-a placut”.
Intrebari precum „Cu cine ai vorbit?”, „Ce ti s-a parut greu?” sau „Ce ti-a placut cel mai mult?” pot oferi mai multe informatii.
Cum ajuta sportul la dezvoltarea comunicarii
Comunicarea nu inseamna doar sa vorbesti mult.
Intr-o echipa, copilul invata sa:
-
asculte;
-
transmita informatii;
-
ceara ajutor;
-
ofere indicatii;
-
raspunda la feedback;
-
exprime o nevoie;
-
rezolve mici conflicte;
-
inteleaga limbajul nonverbal al colegilor.
Aceste abilitati sunt importante si in afara terenului.
Un copil care invata sa spuna „paseaza-mi mingea” poate ajunge, in timp, sa se simta mai confortabil spunand „pot sa ma joc si eu cu voi?”.
Poate sportul reduce anxietatea?
Activitatea fizica poate avea efecte benefice asupra starii generale de bine si poate contribui la reducerea stresului. Pentru unii copii, miscarea si interactiunea sociala oferite de un sport de echipa pot fi o experienta placuta si relaxanta.
Totusi, este important sa nu prezentam sportul ca pe un tratament pentru anxietate.
Daca un copil are frica intensa de interactiunea cu ceilalti, evita constant scoala sau activitatile, are simptome fizice asociate anxietatii ori sufera din cauza acestor stari, parintii ar trebui sa discute cu un psiholog pentru copii, psihiatru pediatric sau medicul copilului.
Sportul poate completa sprijinul oferit copilului, dar nu inlocuieste evaluarea si interventia de specialitate atunci cand acestea sunt necesare.
Cum il ajutam pe copil sa depaseasca primele emotii
Primele sedinte pot fi dificile.
Copilul poate refuza sa intre in sala, poate sta deoparte sau poate spune ca nu vrea sa mai mearga.
In loc sa ii spunem „Nu ai de ce sa fii timid”, putem valida emotia:
„Inteleg ca ai emotii. Este normal sa iti fie greu cand mergi pentru prima data intr-un grup nou. Hai sa vedem cum este si apoi hotaram impreuna.”
Aceasta abordare ii transmite copilului ca emotiile lui sunt acceptate si ca nu trebuie sa fie perfect din prima.
Nu il fortati sa fie sociabil
Un copil retras nu trebuie obligat sa vorbeasca imediat cu toata lumea.
Obiectivul poate fi foarte mic:
-
prima data doar sa intre in sala;
-
apoi sa participe la exercitii;
-
sa salute antrenorul;
-
sa vorbeasca cu un coleg;
-
sa participe la un joc;
-
ulterior sa initieze o conversatie.
Progresul social apare uneori in pasi foarte mici.
Ce greseli ar trebui sa evite parintii?
Dorinta de a ajuta copilul poate duce uneori la presiune suplimentara.
Nu este recomandat sa:
-
il comparati cu fratii sau colegii;
-
spuneti „Uite ce usor le este celorlalti”;
-
il obligati sa vorbeasca;
-
faceti glume despre timiditatea lui;
-
il laudati excesiv pentru orice interactiune;
-
il amenintati ca va renunta la activitate daca nu se implica;
-
transformati fiecare antrenament intr-un test social.
Copilul are nevoie sa simta ca este acceptat asa cum este si ca poate progresa in propriul ritm.
Cum pot parintii sa sprijine formarea prieteniilor?
Parintii pot crea oportunitati pentru relatii, fara sa incerce sa controleze fiecare interactiune.
Daca exista un coleg cu care copilul pare sa se inteleaga bine, poate fi invitata familia la o activitate simpla: o plimbare, o joaca in parc sau o gustare dupa antrenament.
Uneori, o interactiune in afara mediului sportiv poate ajuta relatia sa devina mai apropiata.
Este important ca initiativa sa nu fie transformata intr-o obligatie pentru copil.
Cat timp ar trebui sa practice un copil sportul?
Nu exista o durata universala potrivita pentru toti copiii.
Activitatea fizica trebuie adaptata varstei, nivelului de pregatire si starii de sanatate.
Pentru dezvoltarea unei relatii cu echipa, insa, regularitatea este mai importanta decat participarea ocazionala. Daca programul permite, participarea constanta il ajuta pe copil sa ii cunoasca pe ceilalti si sa devina familiar cu regulile si rutina grupului.
Ce facem daca primul sport ales nu functioneaza?
Nu orice sport se potriveste oricarui copil.
Daca micutul incearca fotbalul si nu ii place, asta nu inseamna ca nu ii place sportul sau ca nu poate avea o experienta buna intr-o echipa.
Poate fi incercat un alt sport, un alt club sau un alt antrenor.
Uneori problema nu este activitatea in sine, ci mediul in care aceasta se desfasoara.
Sport de echipa sau activitate individuala?
Ambele variante pot avea beneficii.
Un sport individual poate fi o alegere foarte buna pentru un copil care se simte coplesit de grup. Inotul, atletismul, gimnastica sau artele martiale pot contribui la dezvoltarea disciplinei, coordonarii si increderii in propriile abilitati.
Un sport de echipa adauga insa mai multe ocazii de cooperare si interactiune directa cu alti copii.
Prin urmare, alegerea nu ar trebui facuta doar in functie de obiectivul „sa devina mai sociabil”, ci si de ceea ce ii place copilului.
Cand retragerea copilului necesita mai multa atentie?
Timiditatea face parte din temperamentul multor copii si nu reprezinta automat o problema.
Este important insa sa observam daca retragerea il impiedica sa functioneze normal sau ii provoaca suferinta.
Parintii pot cere ajutor de specialitate daca:
-
copilul evita constant interactiunile sociale;
-
ii este foarte greu sa mearga la scoala;
-
refuza sistematic activitatile de grup;
-
are temeri intense legate de faptul ca va fi judecat;
-
apar frecvent dureri de burta, dureri de cap sau alte simptome inaintea situatiilor sociale;
-
copilul pare foarte trist sau izolat;
-
retragerea a aparut brusc si reprezinta o schimbare importanta fata de comportamentul anterior;
-
exista suspiciunea de bullying sau respingere din partea colegilor.
Un psiholog pentru copii poate ajuta familia sa inteleaga mai bine cauzele retragerii si sa identifice strategii potrivite.
Sportul nu trebuie sa devina o alta sursa de presiune
Pentru un copil timid, scopul initial nu ar trebui sa fie sa castige competitii sau sa devina cel mai bun jucator.
Un obiectiv mai potrivit poate fi:
„Sa gasesc o activitate in care copilul meu sa se simta bine, sa se miste si sa aiba ocazia de a cunoaste alti copii.”
Pe masura ce capata incredere, copilul poate deveni mai activ in cadrul echipei.
Semne ca activitatea aleasa ii face bine
Unele semne pot indica faptul ca micutul incepe sa se adapteze:
-
merge mai relaxat la antrenament;
-
saluta singur colegii;
-
vorbeste despre echipa acasa;
-
mentioneaza numele altor copii;
-
incepe sa ceara sa mearga la antrenament;
-
participa mai activ la exercitii;
-
initiaza mici conversatii;
-
este mai dispus sa participe si la alte activitati sociale.
Progresul nu este intotdeauna liniar. Pot exista zile bune si zile mai dificile.
Un copil retras nu are nevoie sa fie schimbat, ci sprijinit sa isi dezvolte treptat increderea si abilitatile sociale.
Un sport de echipa potrivit, practicat intr-un mediu pozitiv si fara presiune excesiva, poate oferi numeroase ocazii pentru comunicare, cooperare, miscare si formarea unor relatii cu alti copii.
Pentru parinti, cea mai importanta regula este sa aleaga activitatea impreuna cu copilul, sa observe atmosfera din cadrul echipei si sa acorde timp adaptarii. Un antrenor empatic, un grup primitor si un sport care ii place copilului pot transforma o activitate extrascolara intr-un spatiu in care acesta capata treptat mai multa incredere.
Iar daca retragerea, izolarea sau anxietatea sunt intense, persistente ori ii afecteaza viata de zi cu zi, sportul poate fi un sprijin, dar este important ca familia sa solicite si ajutorul unui specialist.
Foto:magnific.com
