Ce trebuie sa stii despre inducerea travaliului acasa. Metode populare si ce spun medicii

/ / Modificat: 2022-10-03
Ce trebuie sa stii despre inducerea travaliului acasa. Metode populare si ce spun medicii

Pe masura ce se apropie termenul de nastere, fiecare mamica trece prin diverse stari, de la nerabdare pana la emotie si stres. Orice femeie care isi doreste sa nasca natural stie ca data probabila a nasterii este una orientativa si ca bebelusul vine pe lume atunci cand este el pregatit, nu cand suntem noi pregatite. Daca va apropiati de pragul de 40 de saptamani sau chiar l-ati depasit si bebe nu da semne ca s-ar grabi sa se nasca, exista tot felul de metode, atat medicale, cat si non-medicale, pentru a grabi travaliul.

Motivul pentru care o femeie ar putea fi nevoita sau si-ar putea dori sa nasca mai repede pot fi diverse: depasirea termenului, placenta imbatranita, copil de dimensiuni mari, complicatii pe final de sarcina etc. In aceste cazuri, daca travaliul nu incepe natural, medicul obstetrician poate face anumite manevre sau poate recomanda gravidei sa faca unele exercitii fizice pentru a grabi procesul.

Una dintre cele mai cunoscute metode folosite de medicii ginecologi pentru a induce travaliul este deschiderea colului uterin. Din acel moment, in aproximativ 2 zile, va avea loc si nasterea. Alte metode presupun medicamente si alte proceduri care se executa sub atenta supraveghere medicala, insa sunt si metode traditionale care pot accelera travaliul.

De exemplu, multa lume a auzit ca, pentru a grabi nasterea, poti merge mult pe jos, te poti plimba cu masina pe drumuri cu gropi sau poti intretine relatii sexuale si lista poate continua. In timp ce pentru unele gravide functioneaza, pentru altele aceste metode sunt "apa de ploaie". Vom descrie insa pe scurt cateva dintre metodele casnice la care apeleaza cel mai adesea gravidele pentru a induce travaliul si in ce fel pot fi ele eficiente.

Inducerea travaliului prin consum de alimente picante

Exista putine cercetari care sa lege mancarea picanta de accelerarea travaliului, dar sunt medici care explica faptul ca alimentele picante accelereaza tranzitul intestinal si pot duce chiar la tulburari digestive. In felul acesta se elibereaza in organism prostaglandine, un compus care ajuta la stimularea travaliului.

Inducerea travaliului cu ulei de ricin

Uleiul de ricin este un laxativ natural si functioneaza similar cu alimentele picante: "Miscarile intestinale accelerate pot ajuta la stimularea debutului travaliului", explica medicul Meleen Chuang, director al unui centru pentru sanatatea familiei, din New York.

Inducerea travaliului prin stimularea mameloanelor

Masajul si stimularea mameloanelor duc la eliberarea de oxitocina.

Acest hormon joaca un rol important in inducerea travaliului si produce contractii uterine.

Inducerea travaliului prin relatii intime

Sexul nu este in general contraindicat pe perioada sarcinii, cu exceptia cazurilor in care este o sarcina cu probleme si medicul interzice contactele intime.

Daca nu exista interdictii in acest sens, multe gravide incearca aceasta metoda pentru a grabi nasterea.

Plimbarile si exercitiile fizice

Mersul pe jos, urcatul scarilor si exercitiile fizice de intensitate moderata pot ajuta bebelusul sa se angajeze in pozitia de nastere si sa coboare cat mai mult. In cazul in care nu exista contraindicatii in acest sens, miscarea de orice fel poate fi o metoda buna de inducere a travaliului.

Indiferent ce metoda dintre cele descrise anterior decideti sa incercati, nu o faceti fara sa cereti parerea medicului mai intai. Orice decizie ati lua, sfatuiti-va cu doctorul care v-a urmarit sarcina si cu care veti naste. Nimic nu este mai important decat sanatatea bebelusului si a voastra, iar daca medicul considera ca anumite manevre reprezinta un pericol, nu merita sa riscati. Nu uitati ca fiecare organism este diferit, fiecare sarcina este diferita si, inainte de orice, trebuie sa va ascultati corpul.

FOTO: Freepik

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Debut travaliu

Articole recomandate

Citeste si despre