Cei 5 parametri ai scorului APGAR si ce reprezinta fiecare

/ / Modificat: 2019-05-20
Cei 5 parametri ai scorului APGAR si ce reprezinta fiecare

Toti copiii primesc la nastere o nota. Este vorba despre scorul APGAR, un indice al sanatatii copilului, care se bazeaza pe 5 parametri fundamentali si care a salvat viata a milioane de nou-nascuti. Iata cum functioneaza.

Indicele APGAR si-a luat numele de la pediatra care l-a dezvoltat in anii ‘50, Virginia Apgar. Fiecare litera din acest acronim reprezinta o examinare care trebuie facuta nou-nascutului de catre medicul obstetrician.

Care este scorul APGAR

Indicele APGAR este un examen clinic efectuat nou-nascutilor imediat dupa nastere. Aceasta evaluare este realizata de medicul obstetrician in colaborare cu neonatologul si cu asistentele care sunt prezente in primele clipe de viata ale bebelusului.

Prin intermediul a cinci parametri de baza, datorita indicelui APGAR se analizeaza si se evalueaza starea generala de sanatate a nou-nascutului.

Fiecare dintre acesti parametri are un scor de 0, 1 si 2. Rezultatul maxim este de 10, fapt care inseamna ca micutul este in stare perfecta de sanatate. Orice rezultat sub aceasta valoare optima va necesita o examinare suplimentara in raport cu parametrul care nu indeplineste cerintele.

Functionarea indicelui APGAR incepe de la primul minut al vietii pentru a evalua nivelul de toleranta al nou-nascutului in procesul nasterii si posibilele sale suferinte. Fiecare dintre teste se desfasoara in aproximativ un minut, deci cinci minute sunt suficiente pentru a cunoaste starea generala a copilului. Permite diminuarea ratei mortalitatii si prezicerea posibilelor probleme de sanatate si indicarea unor tratamente eficiente si imediate.

Criterii pentru evaluarea scorului APGAR

Fiecare litera din acronim reprezinta, dupa cum spuneam, denumirea in limba engleza a unui test care trebuie efectuat, astfel:

A - Appearence (colorit)

P - Pulse (puls, ritm cardiac)

G - Grimace (reactii reflexe)

A - Activity (tonus muscular)

R - Respiratory effort (activitate respiratorie)

Prima evaluare efectuata este legata de culoarea pielii copilului. Daca este normala, pediatrul va adauga 2 puncte, 1 daca cel mic are extremitatile albastre si 0 daca intregul corp este violaceu. Al doilea test se refera la ritmul cardiac, fiind evaluat pulsul. Daca bebelusul are mai mult de 100 de batai pe minut, vor fi adaugate 2 puncte. Daca aceasta valoare ramane sub 100, va fi atribuit un punct, iar daca nu exista puls, 0 puncte.

Al treilea examen se refera la gesticulare, prin reflexele si iritabilitatea pe care copilul le prezinta fata de anumiti stimuli. Daca el stranuta, loveste sau tuseste ca o forma de reactie, va primi 2 puncte. Daca are o grimasa slaba sau plange primeste 1 punct si daca nu exista niciun raspuns la stimuli, 0 puncte.

Al patrulea test se refera la activitatea si tonusul muscular. Daca miscarea este activa, vor fi adaugate 2 puncte, daca mainile si picioarele sunt moi si lipsite de energie va primi 1 punct, in timp ce, daca nu se misca nici o parte a corpului, va primi 0 puncte.

Al cincilea criteriu de evaluare este legat de respiratie. Daca este puternica, vor fi inregistrate 2 puncte. Daca este slaba sau neregulata, 1 punct si, daca este absenta, 0 puncte.

Insumarea acestor “note” obtinute da ceea ce numim scorul APGAR. Un nou-nascut care are scorul intre 7 si 10 se afla in stare buna de sanatate. Daca indicele APGAR fluctueaza intre 4 si 6 puncte, aceasta poate insemna necesitatea unui tratament imediat de recuperare, spre exemplu in incubator. In cazul inregistrarii intre 1 sau 3 puncte, va fi necesara asistenta de urgenta (respiratie asistata sau medicamente intravenoase), in timp ce daca scorul este 0, cel mai probabil este vorba despre deces neonatal.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Calcul scor apgar Test apgar

Articole recomandate

Citeste si despre