Cum sa te simti bine in corpul tau dupa nastere?

/ / Modificat: 2012-06-17
Cum sa te simti bine in corpul tau dupa nastere?

Sarcina presupune impartirea corpului tau cu bebelusul. Desi multe femei stiu ca vor aparea o multime de schimbari fizice in corp pana la sfarsitul celor 9 luni, ele nu sunt niciodata pregatite cu adevarat sa faca fata acestora cand se vad puse in fata faptului. Asa apar depresiile si scaderea stimei si a imaginii de sine dupa nastere. Cum sa faci sa te simti bine in propriul corp?

Da-ti un ragaz si fii realista!

Este normal si de inteles sa iti vrei inapoi formele de odinioara dupa ce nasti. Insa trebuie sa ai suficienta rabdare si sa iti dai un ragaz pentru a face fata acestui proces de recuperare a siluetei pierdute. Fii realista! Au fost 9 luni in care corpul tau a suferit o multime de schimbari fizice si nu poti avea pretentia ca el sa revina la forma de dinainte de nastere in cateva zile sau saptamani.

Trebuie sa te gandesti bine si sa te conformezi si adaptezi cu ideea ca este o chestiune de luni de zile pana ce forma corpului tau va reveni la ceea ce numesti tu "normal.”

Nu face aprecieri cu privire la corpul tau la cateva saptamani dupa nastere!

Nu numai ca nu ajuta sa iti spui zilnic imediat dupa nastere ca "am ramas cu burtica mare”, "sunt la fel de mare ca inainte de nastere”, "ia uite ce vergeturi am” etc.

In primele zile, chiar saptamani dupa nastere, este normal sa constati inca semne fizice evidente ale nasterii (vergeturi, cicatrici, dureri si sensibilitati ale asanilor, dureri, burtica, umflaturi ale picioarelor etc.), ca sa nu mai vorbim de aparitia simptomelor emotionale, care iti dau peste cap toata dispozitia.

Este important sa stii si sa iti repeti constant ca toate aceste semne postnastere sunt temporare si ca vor trece, trebuie doar sa ai rabdarea necesara sa astepti recuperarea. Toate femeile, cu foarte mici exceptii, trec prin aceasta perioada si se confrunta cu majoritatea acestor inconveniente dupa nastere.

Timpul recuperarii postnatale si recreerea conditiei fizice si pishice de odinioara depind de mai multi factori:

  • varsta;

  • numarul de sarcini la activ;

  • genetica;

  • cat de activa esti.

Trucuri prin care sa te simti bine in corpul de proaspata mamica

  • mergi repede la shopping si cumpara-ti o piesa vestimentara care sa iti stea bine chiar si cu cele cateva kilograme in plus;

  • fa-ti un tratament cosmetic care te-a facut intotdeauna sa te simti frumoasa (o manichiura, o noua tunsoare, vopsirea parului etc.);

  • imbraca-te dragut, machiaza-te si aranjeaza-ti parul in fiecare zi, chiar daca stai in acaasa – te va ajuta sa te simti mai bine si sa te vezi mai frumoasa;

  • cumpara-ti lenjerie intima sexy in continuare, si ce daca esti proaspata mamica?;

  • pune-ti in evidenta alte atu-uri fizice (poate decolteul, umerii, picioarele etc.) si nu burtica atunci cand alegi hainute noi.

Primele masuri de "remodelare” a corpului dupa nastere

Imediat dupa nastere este indicat sa respecti cateva reguli esentiale care ajuta la recuperarea fizica si emotionala, inainte de a te gandi la pierderea kilogramelor. Acestea constau in:

  • hidratare intensa;

  • odihna cat se poate;

  • dieta echilibrata si sanatoasa, cu alimente care sa furnizeze corpului energie cu cat mai putine calorii;

  • relaxare pe masura posibilitatilor;

  • somn suficient.

Actioneaza pentru a-ti remodela corpul, nu astepta ca silueta sa revina de la sine!

Recuperarea postnatala nu aduce cu sine si recapatarea siluetei de dinainte de sarcina. Chiar daca vei elimina o mare parte din greutate odata cu expulzarea copilului si cu eliminarea placentei si a altor fluide la momentul nasterii, vei ramane cu un exces substantial de greutate pe care trebuie sa il dai jos printr-un program echilibrat de dieta si sport speciale perioadei postpartum.

Dupa cele 6 sau 8 saptamani in care ii dai timp corpului sa se recupereze, este cazul sa incepi sa faci cat mai multa miscare (cere acordul si sfatul medicului in acest sens). Nici intalnirea cu un nutritionist nu ar strica pentru a-ti putea adapta o dieta de slabit, avand in vedere ca cel mai probabil si alaptezi.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dupa nastere Recuperare nastere

Articole recomandate

Citeste si despre